Primele “lecţii” la “SEMĂNĂTORUL”
- Editorialul din revista
tipărită „Sămănătorul”, nr. 8(7), august 2014 -
DE CE UN ISTORIC AL ACTIVITĂŢII
DE LA “SEMĂNĂTORUL”? JUNGLA INTERNET!
Trebuie precizat că am ţinut
neapărat să tipărim această revistă “Sămănătorul” pentru că reţeaua Internet a
devenit o adevărată junglă capitalistă. Aşa cum în jungla africană unde leul
înghite animalele mai neajutorate şi site-urile marilor companii de reclamă,
companiile de creare ale reţelelor socializare sau firmele de hosting devorează
micile site-uri individuale sau ale unor ONG-uri, în fiecare zi. Cu greu mai
găseşti unele site-uri care ne-ar folosi!
Să luăm numai exemplul reţelei
de socializare Facebook care a zăpăcit minţile cetăţenilor multor ţări, la loc
de frunte situându-se România. Aşterne acolo omul gândurile şi pozele lui şi se
simte tare mândru că “are un site Internet”. Nici gând să-şi cumpere un
domeniu cu numele său şi să dezvolte pe acesta un site adevărat, conţinând cele
mai preţioase aspecte ale vieţii şi ale activităţii sale.
Comunicarea imediată ia minţile
nu numai unor oameni care ar putea să împărtăşească lumii din experienţa
proprie a meseriei pe care o practică. Marile radiouri şi televiziuni te bat la
cap cu “urmăriţi-ne şi scrieţi-ne pe feisbuk” toată ziua. Inclusiv TVR-ul nostru public pe
care-l plătim fiecare ca să ne tutuiască ca pe nişte proşti: “intră şi scrie
şi tu pe contul nostru de feisbuk”. Deci
plătim la Radio şi TVR snobism şi incultură: “You” englezesc înseamnă şi
frumosul nostru dumneavoastră. Sau dumneata. Ori popularul matale, fie şi
“Domnia voastră”, care în engleză sunt toate “You”, englezul neavând
latinitatea şi imaginaţia românului.
Ca toate găselniţele
capitalismului sălbatic şi feisbucul care a înghiţit pe Trilulilu, va fi
înghiţit şi el de alţi lei ai junglei Internet: twiter, linkedln, twoo, Goo+ şi
încă vreo 100 de şacali ce fură mâncarea leilor Internet. Lupta capitalistă
sălbatică va înghiţi multe site-uri. Platforma Scribd, unde găzduim noi
revista, va muri într-o zi! La fel şi Calameo. Peste câţiva ani e posibil ca şi
site-urile actuale “Semănătorul” să dispară aşa cum au dispărut - cum bine se
ştie - în decembrie 2011, site-urile vechi “Semănătorul” după moartea
fondatorului lor Artur Silvestri. I-am continuat eu şi redactorii mai fideli,
opera. Dar după noi? Va mai fi altul dispus să facă “voluntariat” aşa cum
afirmă deja despre noi tineretul de azi debusolat din cauza lipsei unui loc de
muncă? Adică, a banilor dar şi a lipsei de perspectivă în viaţă din cauza
clanurilor mafiote ce joacă dirindeaua cu cei pe care i-am ales să aibă grija
naţiunii!
Concluzie: o revistă tipărită
rămâne peste veacuri ca un obiect de mare preţ: în biblioteca dvs., în
Depozitele Legale obligatorii ale BNR, în bibliotecile judeţene sau
universitare.
Mulţi nu cumpără reviste sau
ziare tipărite pentru că ele există pe Internet. Acolo însă vor dispărea!
Arhivele virtuale de pe web, după ce umplu conturile de găzduire ale
redacţiilor se şterg! Vom căuta deci, peste ani, vechile reviste tipărite cu
bani grei!
Tocmai de aceea, pentru ca
istoria experienţei în redacţia “Semănătorul” să nu se piardă, publicăm în
revistă acest serial!
CUM S-A NĂSCUT “SEMĂNĂTORUL”
Seria a III-a. Documentele program.
După crearea sitului model
“Semănătorul”, Artur Silvestri a ţinut să-mi reamintească şi să completeze
vechiul său mail de Bunavestire unde era expus conceptul său privind renaşterea
unor vechi reviste literare. Nu era un document concret pentru “Semănătorul”
dar subînţelegeam că el este inclus în ansamblul de reînviere a acelor reviste.
Asemenea “Semănătorului” (apoi
“Sămănătorul”) creat de George Coşbuc şi Al. Vlahuţă, nici nu puteam concepe
crearea unui site literar fără documentele lui programatice.
Iată mesajul lui Artur
Silvestri:
“Ideea de origină nu a fost
"să public reviste on-line" (aceasta o poate face oricine şi, dacă
este capabil, să o şi facă în viitor) ci să creez un program cultural definit şi cu obiective ce constituie astăzi
priorităţi. Acesta este un program nu de "ripostă" ci de
"re-cucerire", de completare de informaţie şi de alternativă, spărgând
"nucleul dominant" ce impune teme, idei şi nume într-un canon
restrictiv care - dincolo de aspectul simplificator - ucide prin
omisiune, "etichetism" stupid şi întrerupere de continuitate acolo
unde trebuie să existe echilibru şi fruct în evoluţiile noastre. Fiindcă noi
avem un "prezent" cată vreme avem un trecut şi vom avea un viitor
numai atât cât vom cunoaşte ceea ce ne-a legitimiat ieri pentru azi şi pentru
"mâine". Cea dintâi obligaţie era ,deci, aceea de a expune iarăşi la
lumina zilei teme amânate, uitate ori socotite a fi eretice. Aceasta se putea
înfăptui prin "reviste" (deci prin apariţie periodică de contribuţii
şi creaţii) dar oricât ar fi fost de stăruitoare şi de inteligentă acţiunea
conjugată, cu timpul efectul ar fi devenit firav şi stereotip, chiar minor.
Trebuia, prin urmare, şi altceva, adică un număr de "repere" care,
fiind astfel mai bine-cunoscute decât până acum, puteau constitui reazem şi
argument în continuitatea noastră de atitudine şi de directivă. Cele dintâi ce
am gândit că fiind obligatorii au fost, astfel, "documentarele",
un fel de cărţi sumare gândite " ad
usum delphini", care -
nefiind exhaustive - se puteau reduce, pentru moment, la "extract elementar" sau la un
rezumat de "prezenţă istorică" de personalitate. Astfel s-au
constituit documentarele ce se intitulează "Efigii", unde îşi găsesc
locul "Oamenii Mari" - şi Învăţătorii - care ne-au fost Doamna
Busulenga, vlădică Antonie Plămădeală, Raoul Sorban şi Mitropolitul Nestor
Vornicescu; însă, alături de ei, şi alte "chipuri în prezentul
continuu" ce nu mai sunt aici şi s-au uitat ori se doreşte să fie
uitate. Tabloul însuşi trebuia să fie incomparabil mai extins căci
"voinţa de a scoate în penumbră" şi prin kerem pe cine nu se
conformează este puternică şi creează urmări în negativ însă am ales, acum, dintr-un total cu multe nume, doar pe câteva între care
"cazurile" lui Paul Anghel ori Traian Filip şi Şerban Andronescu sunt
şocante prin incorectitudinea în a le aprecia opera şi lucrarea.
Apoi am trecut la "contemporanii
activi", adică la "scriitorii eretici" care, nefiind puţini, ar
fi putut ocupa multe "volume". Dar nici aici principiul nu a fost
exhaustiv ci "categorial", alegând
numai douăzeci şi ceva de nume, gândind, totuşi, că se va mai găsi şi
altcineva care, animat de o idee mai înaltă, să completeze ceea ce am început.
Totuşi, câteva adaosuri în cantitate am
simţit că trebuie făcute şi chiar dacă nu am reuşit să creez "situri de
micro-monografie sumară" pentru toţi autorii în a căror operă cred, am
imaginat două antologii, una de nuvele şi alta de poeme, unde "noua
geografie literară" ce trebuie să cuprindă valori de peste tot (fiindcă aici nu se face
cultură numai pe " Calea Victoriei") trebuia afirmată şi întărită.
Dar nici cu acestea nu m-am oprit şi observând că despre doar puţini autori
există referinţe documentare publice şi opera ajunge rareori să fie cunoscută
minimal, am crezut că foloseşte cuiva un mic "dicţionar elementar"
conţinând "scriitori români de azi", unde năzuiesc să fie incluse
toate vocile ce doresc să se facă auzite şi în acest fel. Rămâne doar să se
prezinte.
Ajuns aici nu m-am putut opri fiindcă rămâneau
deopotrivă "teme" şi "idei literare" tot atât de puţin
încurajate sau, mai bine zis, "predispuse la lichidarea forţată".
Între acestea m-am gândit acum că
"literatura străromână", "monografiile locale" ori
"postcalinescianismul" merită o evocare ce poate le-ar aduce noi
lumini şi nu m-am înşelat; dar adaosuri trebuie făcute şi se vor face, dacă şi
alţii nu vor sta cu mâinile în sân, că şi până azi, şi vor abandona atitudinea
de observatori "obiectivişti" care nu greşesc fiindcă nu fac nimic
sau aproape nimic.
Eu am încercat să fac şi nu am făcut nimic de
seamă însă am adăugat ceva ce foloseşte şi nu există încă în formă atestată
acum. "Revistele", care am băgat de seamă că sunt "piatra
scandalului" şi supără pe unii, au completat planul originar. Ele
sunt "multe", într-adevăr (aşa cum s-a spus) fiindcă "sunt
multe" temele periclitate de cultură oficială şi, deci, frontul trebuia să fie larg.
Mulţimea lor arată însă, deopotrivă, diversitatea unde noi ne exprimăm
culturaliceşte ca români şi, în acelaşi timp, cât de întins este teritoriul ce trebuie recucerit. Cine le
priveşte cu luare-aminte şi mai ales cu calm înţelege că în acelaşi concept
stau laolaltă şi publicaţia de afirmaţie de valori şi "atitudine intelectuală" dar şi periodicul de
"tematică de interes restrâns", şi, deci, şi "Luceafărul
Românesc" dar şi " Dacoromanica". Unele sunt creaţii din nimic
(şi fără nici o preistorie) precum"Studii de etnoistorie" care la noi
nici nu se visau dar la alţii sunt produs cultural cu tradiţie şi opţiune intelectuală
firească. Puteau deci să lipsească de aici "Cărţi Noi", într-o ţară
unde nu se ştie cine ce publică şi unde anume şi cum se poate găsi o carte nouă
în monopolul ideologic abătut până şi asupra difuzării de presă şi de carte?
Puteam să nu creez "Universul Cărţilor", care vorbeşte despre
scriitori, "şantierul lor" şi gândurile lor amestecate cu iluzii şi
cu utopii, astăzi, când nici nu mai ştim cu precizie nu "cine ce mai
scrie" ci dacă mai este în viaţă, pe Pământ, iar "viaţa
literară" a devenit un mediu
infestat de trafic de influenţă, corupţie şi pseudo-mituri fabricate ce
reproduc fidel modelul depravării sociale care a îmbolnăvit ansamblul social?
Unii vor zice, poate, că două publicaţii în limbi străine, precum nădăjduiesc să fie "L'Etoile du
Danube" şi " Kogaion Review", pot fi excesive şi fără rost dar
înainte de aceasta să răspundă dacă nu este nevoie de ele, dacă există altele
cu acelaşi obiectiv (şi nu există) şi,
dacă le socotesc utile, de ce nu le-au făcut? Există un imperativ în toate, care ne porunceşte să nu lăsăm
potenţialul să se risipească şi -
atunci când suntem încredinţaţi că o faptă este necesară şi va crea efect pozitiv - să nu amânăm şi să traducem gândul în gest chiar dacă "făcutul" va fi imperfect, poate "stângaci" şi,
deci, corectabil. Eu am făcut ce am putut, cu
efortul meu de om liber, care nu
a cerut nimănui nimic decât îngăduinţă de a fi aproape şi a se arăta
solidar; alţii, dacă pot, să facă mai mult, să dezvolte ceea ce s-a început şi
să continue ori să imagineze domenii noi
- căci există ! - unde stratul nostru profund este atacat şi primejduit.
Ceea ce am început voi continua şi mă
întăreşte în această idee mulţimea celor ce înţeleg, ştiind sau intuind, că tot
ceea ce fac nu fac pentru mine fiindcă nu am nevoie de nimic. şi de această
data, retrăgându-mă în muncă şi efort chinuitor, am putut vedea şi simţi
alături mulţi oameni de toată isprava, caractere şi suflete luminate; lor le
sunt dator înainte de toate şi nu voi uita că atunci nu m-au uitat. Acum a
trecut greul şi urmează "şi mai greul" căci "malurile trebuie
întărite şi cortul - ţinut ridicat". Însă Dumnezeu ne-o ajuta şi de
această dată şi nu ne va lăsa.
Cu drag, îndatoritor, Silvestri
Ca urmare a acestui mesaj am
creat primul document programatic pus atât în prima pagină a site-lui
“Semănătorul”, cât şi pe viitorul site “Editura Semănătorul online”, în
paginile căruia publicam operele de debut sau inedite ale tuturor scriitorilor
care colaborau cu articole la revistele deja create online de Artur Silvestri.
Iată documentul-program:
APELUL NOULUI SEMĂNĂTOR
Asemenea manifestării literare
declanşată odată cu apariţia revistei «Semănătorul» (1901), condusă de Al. Vlahuţă şi G. Coşbuc, constatăm că şi
astăzi, după un secol, «inimile tânjesc», că e nevoie de «un stindard de
înseninare şi de înfrăţire intelectuală» şi că trebuie să se redeştepte «avântul
de odinioară în sufletele româneşti».
Este lesne de constatat că :
- Până acum, cu unele excepţii
din perioada interbelică, luptele literare din secolul XX au fost în general,
dăunătoare mişcării literare mai ales că literatura din primii ani de după
marea conflagraţie mondială din anii 1940-1945, a devenit partizană. Singurul
scop al ei devenise impunerea ideilor comuniste, a creării unei mentalităţi
străine, menite să cizeleze „un om nou” într-o societate al cărei model venea
din Uniunea Sovietică sub a cărei influenţă intrasem pentru aproape o jumătate
de secol.
- Este imposibil astăzi a
discerne care au fost, in timpul regimului totalitar forţele cu adevărat
patriotice, care au salvat adevărata cultură a poporului nostru. Risipită prin
occident, o parte a intelectualităţii noastre, cu câţiva cuibăriţi acolo la
trai bun, a revenit în ţară. Majoritatea pentru a pune umărul la renaşterea
spirituală a ţării. Dar au revenit şi unii pentru răzbunări de tip «mafiot» şi
pentru „condamnarea comunismului” ridicând osanale neocomuniştilor ajunşi prin
sânge şi dezinformare la putere după 1989! Nu se condamnă concepte precum
comunism sau nazism, ci oamenii care au aplicat acele concepte malefice! Abia
când literatura noastră va reveni la normal vom afla adevăraţii „trădători” ai
neamului românesc din aceea perioadă.
- După căderea regimului
totalitar comunist, forţele
intelectualităţii noastre s-au risipit şi mai mult, literatura se află astăzi
pe o cale greşită, politicul fiind ţinta predilectă a ei, în detrimentul
culturii, istoriei, a acţiunii specifice
româneşti, a vieţii creştine şi a
unei analize sociale pertinente.
- Aidoma semănătoriştilor,
simţim azi chiar «o mustrare de cuget» pentru că ne-am înstrăinat de marea
viaţă a poporului, „de marile lui suferinţe şi aspiraţii».
- Vedem cu durere că în educaţia
care se face tinerimii, şi de către şcoală şi de către scriitori, s-au introdus
nepăsarea faţă de neam şi înstrăinarea în simţire; mass-media se ocupă doar de
gâlceava politică, posturile de televiziune apărute ca ciupercile după ploaie
aparţin unor ciocoi de presă pentru manipularea populaţiei în scopurile lor
meschine.
- Reţeaua Internet pe lângă
enormele beneficii, permite ca în ziarele centrale on-line să fie inserate
comentarii anonime pline de insulte, înjurături şi etichetări în care
apelativele grosolane abundă. Expresiile publice ale huliganismului de cea mai
joasă speţă vizează deopotrivă politicienii sau oamenii de afaceri.
Intelectualii care mai încearcă să dreagă această duhoare a inculturii crase,
sunt puşi la colţ imediat în tot acest spaţiu mizerabil creat de jurnalişti
iresponsabili pentru care cenzura e un moft, nu o măsură sanitară.
- În această isterie colectivă
mulţi se sfiiesc de rostirea cuvintelor patrie, iubire de ţară şi de popor.
- În mediul ostil creat parcă
anume pentru a distruge patrimoniul nostru spiritual clădit în decursul a
multor secole de eforturi ale unor personalităţi vizionare, sintagmele «adâncă evlavie pentru trecutul glorios» şi
«iubire entuziastă pentru ţară» par puse la coşul de gunoi pentru totdeauna!
Este nevoie de o nouă
sămânţă şi de noi semănători care să creeze un câmp roditor, sănătos şi propice
dezvoltării unei culturi care să înscrie
neamul nostru din nou în rândul popoarelor demne, iar ţara noastră, printre
ţările civilizate ale planetei.
Reculul actual trebuie stopat cu
hotărâre până nu ajungem mai rău!
De la aceste sentimente pleacă
ideea acestor publicaţii ale Asociaţiei Române pentru Patrimoniu condusă cu
multă sudoare şi patriotism de către dl Artur Silvestri, idee la care deja au
aderat o seamă de personalităţi de pe întreg mapamondul dar şi asociaţii şi
fundaţii ce-şi duc modest traiul în România noastră profundă şi tainică.
Îi invităm pe toţi, să-şi spună
cuvântul Domniilor Lor, un cuvânt de bună seamă avizat şi dătător de speranţă
pentru viitor!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Editor delegat ARP, manager
„Semănătorul”
(Istoria
“Semănătorului” va continua!)
