 |
| Ghiţă Ciobanu şi Şareta lui cu catâr |
Pensionarul fără pensie
Ghiţă
Ciobanu din Baia de Fier, pensionar fără pensie este specialist local în
involuţie. „Ocazional”, aşa după cum afirmă, execută „curse” cu… şareta pe
ruta: Ieşirea din Peştera Muierii – Intrarea în Peşteră, cca. 1,5 km.
―
Care este tariful pentru o persoană?
―
Cât vrea fiecare, că nu-i fix…
Odată,
cică l-a avut încărcat la capacitate maximă (cinci persoane), iar la
coborâre turiştii au întrebat cât
trebuie să plătească.
―
Cât vreţi… dacă vreţi îmi daţi, dacă nu… eu nu cer nimic.
Trei
dintre cei transportaţi au spus la coborâre că nu vor să-i plătească şi au
plecat râzând. Paguba îl urmăreşte mereu pe nea Ghiţă. În tinereţe a fost şofer
– încă din armată – pe la diferite întreprinderi.
A lucrat pe diverse tipuri de maşini. Zice că ar putea ieşi chiar şi la pensie,
are şi vârsta şi anii de muncă, numai că nu îi „găsesc” vreo şaptesprezece ani,
pe care i-a muncit, dar nu ştie pe unde să întrebe.
―
Pe la Petroşani mi-a spus o doamnă că nu depinde de ei… Aşa că mă descurc şi eu
cum pot.
Florian Văideianu
jurist
 |
| Octav Bancilă - Țărăncuță cu salbă şi pipă |
Ultimul zâmbet
―
87 de ani a fumat mama. Câte o dată nici nu mai avea tutun, îşi umplea pipa cu
frunze uscate de măr, gutui şi nu ştiu mai ce. Moştenise luleaua din
moşi-strămoşi – ţâganii ăi bătrâni, care veniseră din India. Eu şi acum o
păstrez, în amintirea mamei, este la casa cea veche.
Îi
spusese o femeie de la Godineşti, o româncă: «Eliţa, vezi că omul tău, Mihai,
dacă muri prin puşcăria comuniştilor, ca să-i ia auru’, precis că n-a avut
lumânare. Şi asta e mare păcat. Degeaba aprinzi tu lumânări şi le dai de
pomană, că pe lumea ailaltă tot n-ajung la el. Trebuie să i-o duci
tu, aşa că ai grijă, când o fi… să ai lumânarea aprinsă şi să i-o dai cu
mâna ta, când vă-ntâlniţi».
Acest
gând a urmărit-o toată viaţa pe biata femeie, care, acum ajunsese la vârsta de
101 ani. Era tot pe picioarele ei, avea memoria bună şi încă mai fuma. Stătea
toată ziua la umbră, pe un buştean, în bătătură, înconjurată de o droaie de
copii, nepoţi şi strănepoţi. O iubeau toţi şi o respectau ca pe o sfântă.
Noaptea nu prea putea să doarmă, n-avea somn, o mai dureau şi oasele, dar
niciodată nu se văita.
Într-o
noapte, cam pe la ora unu, se trezi, coborî din pat, cu gândul să meargă afară,
aşa „pentru ea”. Fetele ei, nurorile şi nepoatele o simţiră şi se duseră cu ea
afară, în curte.
―
Stai mamă, că mergem şi noi cu dumneata, pune şi broboada asta mai groasă pe
umeri, că-i iarnă şi ger mare…
Când
intrară din nou în casă, bătrâna se urcă în pat, se întoarse cu faţa spre perete, închise ochii
şi zâmbii uşor, mulţumită. Toţi copiii, care o păzeau în fiecare seară cu
lumânările pregătite, erau la picioarele ei.
―
Mamă, ce vrei să faci?
Era
Toma, băiatul Eliţei. Atunci femeia se întoarse pe spate, deschise ochii, îi
privi pe toţi, pe rând, dar nu le vorbi. Ochii ei lăcrimară uşor, fără
tristeţe.
Toţi
cei din casă au înţeles evenimentul: mama lor se pregătea pentru plecarea fără
întoarcere.
―
Mamă, uite, ţine lumânarea asta aprinsă, ia-o în mână, să i-o duci lu’ tata!
Eliţa
zâmbi, ochii săi se închiseră încet, oftă… Murise mulţumită.
15 august 2014
Adormirea Maicii Domnului
Florian Văideianu
- jurist -
 |
| Ţigăncuşă cu basma |
