RECONSTITUIRE GRAFICĂ DIGITALĂ
A IMAGINII FOTO CU ADĂUGIRI MINORE !
Reconstituirea
epigrafică digitală după Piatra Mânăstirii Tismana (aşa era numită în timpul călugărilor) nu a
fost prea dificilă pentru noi, cei care am prins vremurile când “şarpele
împietrit” al Sfântului Nicodim încă nu fusese năpădit de muşchi, licheni,
iederă şi mărăcini. Ne amintim bine scena acestei inscripţii epigrafice pentru
că era, după biserică, vedeta pelerinilor creştini la Sf. Mânăstire Tismana.
Şi nu era călugăr, câtă vreme mânăstirea a fost de călugări, apoi măicuţă
după ce mânăstirea a devenit chinovie de maici, ghid sau chiar Sfinţia Sa Maica
Stareţă Ierusalima, care să nu
povestească minunea sfântului cu mare smerenie.
Dar cu timpul, s-a
instalat comunismul, călugării au fost înlocuiţi cu monahii transferate de prin
mânăstirile din ţară iar originea divină cu care era înconjurată scena
epigrafică la care se închinau credincioşii la intrarea în curtea interioară, a
intrat treptat în uitare.
Scena epigrafică a
ieşit la iveală abia în anul 2014, odată cu curăţirea de vegetaţie a Pietrei
Mânăstirii Tismana numită şi Stârmina. Curăţirea Stârminei s-a făcut
datorită organizării de şantier pentru
deschiderea unui punct muzeal al BNR înăuntrul Peşterii Tezaurului şi la
intrarea ei.
Reconstituirea în
piatră nu s-a făcut practic dar cu editoare de imagini tip Adobe® Photoshop®
sau FotoCanvas din pachetul ACDSee, s-a
putut face uşor. Detalii asupra adăugirilor la imaginea Sfântului Nicodim şi a
Şarpelui (după unii autori, Balaur) se găsesc la imaginile pag. 3 în Revista
„Sămănătorul” - Anul IV. Nr. 4(5) -
aprilie 2014, „Detaliile reconstituirii
din 1763: Sf. Nicodim: faţa stângă a capului, umărul stâng, mâna dreaptă care
ţine crucea. Balaurul: bucăţile de piatră care căzureră din coada lui. Capul
intact.”.
Reconstituirea tehnică
a acestei epigrafii (EPIGRAFÍE s. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se
ocupă cu descifrarea şi cu interpretarea inscripţiilor vechi, făcute de obicei
pe piatră, metal, lemn etc. – Din fr. épigraphie.) abia acum se poate face
de către şantierul în lucru care are ca obiectiv organizarea Punctului Muzeal
Tismana, beneficiarul fiind Banca Naţională a României.
Revista “Sămănătorul”
va insera în paginile ei, un serial cu genericul din titlul de mai sus,
publicând o serie de articole documentare tocmai în vederea informării
beneficiarilor, respectiv BNR şi BOR, asupra extraordinarei oportunităţi de
reabilitare şi punere în valoare a acestei epigrafii, o piesă care trebuie
redată patrimoniului nostru naţional, dar care, cum vom vedea, face obiectul
chiar al patrimoniul mondial cu implicaţii extraordinare în turismul ecumenic
sau laic.
Majoritatea minunilor
atribuite Sfântului Nicodim li se datorează acelor egumeni care au scris de-a
lungul vremii biografia lui. Dar dacă unele sunt cu adevărat minuni dumnezeiești,
altele sunt fie minuni închipuite de egumeni pentru a pune în valoare sfinţenia
faptelor lui Nicodim ca sfânt, fie de a atrage atenţia unui fapt important, fie
de a apăra biserica ortodoxă de pericolul, mereu mare, al stăpânirilor vremelnice ale Olteniei de
către regatele, cnezatele şi imperiile vecine.
De aceea, pentru
reuşita reabilitării scenei epigrafice dată recent la iveală, trebuie să
facem distincţie între minunile divine care se bazează pe fapte reale şi
minunile închipuite de unii egumeni care au la bază falsuri istorice.
Un punct de plecare important este însăşi
mărturia lui Ştefan ieromonahul asupra
scenei epigrafice a “Balaurului împietrit”. Reluăm întâi naraţiunea lui din
cartea originală:
“Iar Sântul
s'a suit în preşcera carea este deasupra peşcerii cei mari, din care izvorăşce
apă, care acum curge prin mânăstire. Şi suindu-se la peşceră, a găsit întrânsa
un balaur (şarpe) foarte mare, şi cum a vezut pre sântul, a şuerat tare şi căscând
gura asupra sântului, vrând să-l muşce, iar sântul fâcend semnul sântei cruci
asupra lui cu crucea cea de plumb ce o purta la gâti îndată'şî, a fugit şarpele
din naintea sântului afară şi sărind din peşceră jos a crăpat şi a murit.”
Urmează apoi mărturia
lui Ştefan Ieromonahul privind originea scenei epigrafice de pe stânca
Stârmina:
“Şi
spre pomenirea acei minuni cu rugăciunile sântului s’a înkipuit acel şarpe cu gura
căscată în piatră, de asupra peşcerii, din care a sărit jos, carea înkipuire
stă şi până în ziua de astă-zi.”
Cu alte cuvinte, Ştefan
Ieromonahul, confirmă originea antropică a scenei “Balaurul (şarpele) împietrit”, iar din subtitlul cărţii lui, putem
presupune că acesta consideră că execuţia tehnică a scenei epigrafice i se
atribuie lui Kir Partenie la anul 1763. Adăugarea “dupre unu
manuscriptu mai vechiu”, lasă loc şi la interpretarea că realizarea scenei
epigrafice ar putea fi întinsă dincolo de această dată!
In “Nicolae N.
Tomoniu - Monografia oraşului Tismana”, vol I (Ed. CJCPCT Gorj, 2013), eu am
propria interpretare, vorbind de peşteri:
“Tot de ansamblul
peşterii ţine şi CHILIA SFANTULUI NICODIM. Loc de reculegere şi comunicare a
Sfântului Nicodim cu Dumnezeu. Alte chilii mai mici, dovedesc că retragerea în
liniştea peşterilor pentru rugăciune, era o practică folosită în vechime de
strămoşii noştri. Ea îşi are originea în preistorie şi a fost fundamentul
practicilor religioase zamolxiene. Este încă o dovadă că poporul român şi-a
organizat şi dezvoltat viaţa religioasă numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Fără
a-i impune nimeni conduita, el a fost considerat chiar din primele secole de
după Hristos, un popor deja creştin, fiind reprezentat apoi, prin Teofil Gotul,
la Consiliul de la Nicea (325 DH).
La câţiva metri de
chilie, se observă ca o pictură arhaică pe stâncă, „şarpele împietrit”. Legenda
spune că el este rezultatul unei minuni a Sfântului Nicodim, care prin
rugăciune, a făcut în acest fel inofensivă reptila ce-i ameninţa viaţa.
Minune sau mărturia
cea mai veche a artei omului preistoric la Tismana? Se aşteaptă ca specialiştii
să-şi spună, explicit şi unanim, cuvântul. O confirmare a credinţei poporului
nostru în Dumnezeu printr-o formă superioară de spiritualitate, cum ar fi arta,
şi aceasta cu mult înainte de Bizanț, ne-ar aduce în prim planul popoarelor aşa
zise „sfinte”.
Există însă şi alte
interpretări ale specialiştilor, extrem de importante.
Aşa cum vedem, recent,
în noiembrie 2018, „Șarpele de la Tismana, un simbol anterior stindardului
dacic.”
https://uzp.org.ro/9006/sarpele-de-la-tismana-un-simbol-anterior-stindardului-dacic/..
Articol
de la NICOLAE N. TOMONIU - director revista «Sămănătorul» şi editura «Semănătorul Tismana» în Revista „Sămănătorul” - Anul IV. Nr. 4(5) - aprilie 2014 - EPIGRAFIE
07 nov. 2018
