 |
| Harta Siriei |
Acest
articol prezintă o imagine de ansamblu de atrocităţi
recente efectuate de guvernul sirian în timpul regimului preşedintelui
Bashar al-Assad. Istoria sa recentă este în general considerată ca una
dintre situaţiile
cele mai acute şi extrem de controversate politice şi unul
care transportă enorm implicaţiile sociale şi economice globale. În ultimii doi ani,
regimul Assad a ordonat şi efectuat crime atroce împotriva propriului
popor, omorând peste 100.000 de persoane, pentru a rămâne la putere. În timpul atacurilor
cele mai recente în zonele rebele, regimul Assad a folosit armele chimice, care
încalcă o
rezoluţie ONU şi în
general normele de război acceptate. Acest lucru a permis regimului Assad
să recâştige
controlul suprafeţelor ocupate de rebele dar, de asemenea, a dus la moartea a
peste 1400 de civili, inclusiv 400 de copii. Opinia publică
mondială,
condusă de
Statele Unite, partenerii de coaliţie şi Naţiunile Unite, a cerut lui Assad să plece
de la preşedinţie şi să permită o nouă
guvernare democratică.
Puţine sunt ţările din
lume care au avut şi continua să aibă o asemenea istorie zbuciumată şi în
acelaşi timp evoluând spre un grad deosebit de dezvoltare.
Prin poziţia sa
geografică şi prin abundenţa existentă cu mii şi mii de ani în urmă, Siria
ajunsese să fie socotită ca fiind în "Cornul Abundenţei", lumii în
care intrau ţările dintr-o aşa zisă zonă ce includea Irakul, trecând pe la
confluenţa fluviilor Tigru şi Eufrat, teritoriul Siriei centrale şi al
Israelului şi ajungînd până în Valea Nilului în Egipt.
Cu toate că la nord şi la
sud de această regiune, se întind deşerturi şi stepe vaste,treptat pe parcurs a
mii de ani cea mai mare parte a acestora au fost transformate în ogoare
roditoare, datorită eforturilor popoarelor care trăiau în aceste zone, a imaginaţiei
şi preocupării lor de a se dezvolta continuu.
Irigaţiilor artificiale,
au fost practicate cu mii de ani în urmă.
După opinia a nenumăraţi
istorici, arheologi şi a altor specialişti, încă din timpurile cele mai vechi
(cu aproximativ 10.000 de ani î.Hr) şi până în ziua de astăzi Siria a fost
centrul de cultură neolitică[1] unde a apărut
pentru prima dată în lume agricultura şi creşterea vitelor.
Această parte a lumii a
fost şi continua să fie scena unora dintre cele mai controversate evenimente,
fiind populată din cele mai vechii timpuri şi aflându-se chiar în centrul
marilor civilizaţii ale lumii. Aici se consideră că au apărut primele aşezări
umane de tip urban. Principali factori bazaţi pe bogăţia şi evoluţia acestei
părţi a lumii în general şi a Siriei în mod special, i-a creat şi tot felul de
necazuri, fiind permanent un punct de atracţie economică pentru multe popoare
mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic dar cu mai multă experienţă
şi continue preocupări de natură războinică care trebuiau să le asigure cele
necesare vieţii prin forţa armelor şi nu a strădaniilor de muncă.
Aşa se explică de ce
Siria a trebuit să se apere împotriva invadării şi ocupări pe rând de către:
sumerieni, egipteni, hitiţi, asirieni, babilonieni, canaaniţi, şi fenicieni.
Apoi în 550 î.e.n. a fost
cucerită de persani, cărora le-a urmat Alexandru cel Mare[2] în 333 î.e.n.,
iar mai apoi de către romanii în 64 î.e.n.
Istoria zbuciumată a
Siriei a continuat şi după antichitate, fiind cucerită de arabi, începând cu
634 e.n. şi apoi în 1516 e.n. de către otomani.[3]
Din diverse informaţii
oficiale rezultă că cele mai vechi rămăşiţe de civilizaţie umană găsite în
Siria datează încă din epoca paleolitică de acum circa 800 000 de ani.[4]
Evoluţia economică a
Siriei a fost direct legată, după cum era şi firesc, de evoluţia demografică a
populaţiei siriene.
Diverse statistici
internaţionale confirmă o creştere dinamică a populaţiei în perioada între 1950
și 2010.
Balanţa demografică
reflectă o evoluţie a celor ce au rămas în viaţă de la circa 272.00 de
locuitori cât a fost în perioada 1950-1960 la o creştere în următorii 10 ani de
circa 5% în 1975, care era una dintre cele mai mari creşteri a vieţuitorilor,
comparative cu alte ţări din lume.
Așa se explică cum în perioada 2000-2010 a crescut în
continuare de patru ori.
(în mii)
|
|||
Perioada
|
Născuţi
|
Morţi
|
Balanţa
|
per an
|
per an
|
per an
|
|
1950-1960
|
399.000
|
127.000
|
272.000
|
1960-1970
|
516.000
|
150.000
|
360.000
|
1970-1980
|
695.000
|
139.000
|
556.000
|
1980-1990
|
857.000
|
127.000
|
730.000
|
1990-2000
|
888.000
|
116.000
|
772.000
|
2000-2010
|
916.000
|
131.000
|
785.000
|
Sursa: UN estimates World Population
Prospects: The 2010 Revision
După estimarea populaţiei
făcută la 3 Octombrie 2013, Siria are o populaţie de 22.248.000 , reprezentând
circa 0.31 % din populaţia lumii.
Un factor esenţial, ce a
permis dezvoltarea Siriei din punct de vedere economic a fost şi continua să
fie structura pe vârste a populaţiei care este destul de omogenă din
punctul de vedere al numărului persoanelor active; această categorie (care
cuprinde persoane între 15 şi 64 de ani) cuprinde cele mai multe persoane
(circa 61% din populaţie) din care: bărbaţii reprezintă 6,985,067 iar femeile
un număr aproximativ similar: 6,753,619).[5]
Un factor esenţial este
şi acela al gradului de educaţie al forţei de muncă active. Din acest punct de
vedere se remarcă existenţa unui procent ridicat al fenomenului alfabetizării
bazat pe o continuă preocupare în această direcţie. Datele statistice oficiale,
prezentate în urma recensământului din 2004, confirmă că orice persoană în
vîrstă de 30 de ani ştie să scrie şi să citească.
Aproape 80% din
populaţie, (din care 86% bărbaţi şi circa 74% dintre femei)
este literată. Cu toate că multe dintre mijloacele mass-mediei nu prezintă
asemenea informaţii sau pur şi simplu le mistifică pentru a face jocul anumitor
partide politice, informaţiile oficiale siriene, în măsura în care reflectă
realitatea şi ca atare pot fi crezute, plasează Siria printre ţările din vârful
piramidei educaţionale mondiale.
În asemenea condiţii nu
este întâmplător că situaţia economică a Siriei înainte de declanşarea
revoluţiei o putut încadra – după cum se exprimau unii analişti, drept ”o
ţară din gama de mijloc de creştere economică şi prosperitate”.
Sute de ani petrolul şi
agricultura au constituit aşa numita ”coloană vertebrală” a activităţii
economice în general şi a comerţului exterior în special, prin introducerea
unor tehnologii modern în diversele domenii de activitate. Agricultura prin
produsele exportate aducea circa ¼ din venitul naţional şi a permis ocuparea
unei treimi din forţa de muncă din întreaga ţară.
Într-un interviu pe care
l-a dat ministrul agriculturii siriene, acesta afirma:
” Sectorul agricol
constituie un element vital pentru realizarea autonomiei alimentare şi pentru
creşterea veniturilor din export” .
O altă sursă importantă a
economiei siriene a fost şi continua să fie cea a sectorului industrial.
În special în ultimile
decade ale secolului trecut şi în anii care au trecut din acest nou mileniu
marea majoritate a importurilor siriene cuprindeau materiile prime şi
echipamentele destinate industriei şi agriculturii.
Aproximativ 1/3 din PIB
şi a forţei de muncă din Siria era angajată în întregul sector industrial . Ea
a beneficiat în ultimele decenii de reglementări care au atras sume importante
naţionale şi de pe plan internaţional pentru finanţarea activităţii economice
şi investiţii private .
În ultimele decade un rol
important în activitatea economică l-a jucat extinderea producţiei de gaze
naturale.
Analiştii economişti şi
geologii sirieni au ajuns mai recent la concluzia că rezervele de petrol ale
Siriei au o puternică tendinţă de scădere şi numai trecerea cu prioritate pe
exploatarea de gaze naturale ar putea duce la o extindere a rezervelor de
petrol siriene pentru un timp mai îndelungat; în alte condiţii, Siria având un
consum de petrol în creştere , este posibil să se transforme, într-un viitor nu
prea îndepărtat, dintr-un exportator de petrol într-un importator foarte serios
al acestui produs.
Alte domenii considerate
ca deţinătoare a unor locuri cheie în economia Siriei sunt domeniile
considerate ”tradiţionale”.
Meşteşugari siriene încă
produc piese de mobilier şi îmbrăcăminte care sunt solicitate pe diverse pieţe
internaţional. De asemeni producţia de fructe uscate este o activitate deosebit
de eficientă şi care adaugă un procent destul de mare la veniturile ţării.
Indiferent de domeniul
industriei, Siria a fost şi continuă să fie o ţară implicată într-un mod foarte
puternic în activitatea de comerţ internaţional.
Poziţia sa geografică
avantajoasă pe principalele rute comerciale est-vest i-au asigurat Siriei, ani
de zile, un succes deosebit pe plan internaţional. Analiza comerţului său
exterior prezintă lista principalelor produse care sunt destinate importurilor
şi ale exporturilor.
Importuri
|
Exporturi
|
Produse alimentare și animale
|
Îmbrăcăminte
|
Echipamente
industrial
|
Ţesături de bumbac
|
Produse metalice
|
Fructe şi vegetale
|
Mase plastic
|
Petrol
|
Lână
|
Cereale
|
Sursa: A Historical Atlas of
Syria, New York, Rosen Pub., 2004
Situaţia actuală politică
şi declanşarea războiului civil (în martie 2011), a avut şi continuă să aibă
multiple implicaţii asupra asigurării populaţiei şi economiei siriene în
ansamblu cu materii prime şi produsele necesare vieţii de zi cu zi.
Unii analişti politici şi
economiştii care urmăresc fenomenele internaţionale au ajuns la concluzia că
actuala situaţie din Siria afectează circa 75% din activitatea industrială din
întreaga ţară dar în mod special pe cea din capitala industrială şi comercială
– Aleppo.
Multe dintre fabrici au
fost bombardate, sau au fost distruse prin focurile puse de către rebeli,
devenind dovada intenţiei serioase de luptă continuă a acestora împotriva
regimului impus de preşedintele al-Assad.
O mare parte a muncitorilor
şi funcţionarilor din diferite întreprinderi industriale, sau comerciale, nu
mai pot ajunge la locurile de muncă datorită insecurităţii care domneşte pe
străzi.
Insecuritatea provocată
de conflictul armat dintre rebeli şi garda militară are efecte directe asupra
aprovizionării populaţiei cu produsele necesare zilnic.
Fermierii nu îşi pot
procura diversele seminţe şi nici gazul pentru maşinile agricole şi pentru
mijloacele cu care să transporte produsele agricole spre diverse pieţe şi ca
atare s-a ajuns la un moment în care lipsa produselor alimentare nu se poate
rezolva decât printr-o piaţă neagră de care profită speculanţi.
Pentru a se asigura un
minimum de aprovizionare, administraţia guvernamentală încearcă pe diverse căi
să aducă prin import produse cum ar fi: cereale, orez, zahăr şi alte produse.
Din zi în zi situaţia în
care trăieşte populaţia siriană devine mai grea şi acest lucru devine din ce în
ce mai grav întrucât nu se întrevede la orizont nici o lumină salvatoare; din
contra conflictul armat continuă ducând la creşterea zilnică a unui însemnat
număr de morţi, iar guvernul sirian de sub conducerea lui Assad, bazându-se pe
suportul unor ţări ca Iranul şi Rusia încearcă să se menţină la putere.
Zeci de ani, începând din
1944, de exemplu, relaţiile dintre Siria şi Statele Unite au avut drept scop
asigurarea în principal a independenţei Siriei de sub mandatul francez.
În 1967, Siria a rupt
relaţiile diplomatice cu Statele Unite, în urma războiului arabo-israelian.
După zece ani, în 1974, aceste relaţii au fost restabilite; cu toate acestea
Departamentul de apărare al SUA începând cu anul 1979, a înregistrat această
ţară printre cele ce sponsorizau terorismul şi ca urmare Siriei i s-au impus
sancţiuni în special economice, inclusiv sancţiuni de export şi de ajutor din
partea Statelor Unite sau pentru achiziţionarea de echipament militar american.
În perioada 1990-2001, Statele Unite au făcut multiple încercări de cooperare
cu Siria în speranţa asigurări unor condiţii normale în relaţiile existente în
zona Orientului Mijlociu.
Din păcate,
toate încercările SUA nu au dus la rezultatele scontate, ceea ce a determinat o
nouă etapă de înrăutăţire a acestor relaţii. Din 2003 şi până în 2009, Statele
Unite au inclus pe agenda cooperării cu Siria necesitatea imediată a rezolvării
unor probleme considerate ca fiind majore pentru această ţară şi pentru
comunitatea internaţională:
-
prevenirea
Siriei de la a deveni un punct major de tranzit pentru luptătorii străini care
intrau în Irak,
-
refuzul său
de a deporta din Siria pe Saddam Hussein
-
eliminarea
din Siria a insurgenţilor din Irak,
-
eliminarea
oricăror interferenţe în treburile vieţii interne libaneze,
-
eliminarea
protecţiei grupurilor palestiniene rejecţioniste din Damasc,
-
respectarea
drepturilor omului,
-
eliminarea
producerii şi stocării de arme de distrugere în masă.
La începutul
anului 2009, Statele Unite şi-au revizuit politica faţă de Siria în lumina
schimbărilor care aveau loc în ţară şi în întreaga zonă a Orientului
Mijlociu,
ceea ce a dus la efortul de a se angaja mai întâi într-o
perioadă de negocieri cu Siria pentru a găsi domenii de interes reciproc, în
principalele problem ale reducerii tensiunilor regionale, şi promovarea unei
politici de pace în Orientul Mijlociu.
În ciuda
oricăror încercări diplomatice duse de către Statele Unite, răspunsurile
Administraţiei din Damasc nu au fost nici pe departe cele aşteptate.
Au existat
tot felul de măsuri agresive împotriva acţiunilor de democratizare şi de
asigurare a drepturilor oamenilor.
Unul dintre
exemplele prezentate de întreaga mass-media în 2011 evidenţia acţiunea
guvernului împotriva unui grup de student care şi-au manifestat opinia prin
scrierea unor graffitti (antiguvernamentale) pe diverşi pereţi din Damasc şi
din alte oraşe. Reprezentanţii poliţiei şi ai armatei au arestat un număr mare
de studenţi în partea de Sud a oraşului Dara.
Reacţia
imediată a populaţiei siriene faţă de o asemenea măsură anti populară, şi
democratică a fost cea a organizării unor mari demonstraţii ce au avut loc în
multe oraşe din ţară şi care s-au soldat cu un conflict puternic între studenţi
şi simpatizanţii acestora pe de o parte şi forţele armate de cealaltă parte.
Tensiunea
naţională a luat proporţii din ce în ce mai mari ca urmare a politicii vicioase
represioniste a guvernului, şi a refuzului dorinţei unor negocieri cu
reprezentanţii demonstranţilor pentru găsirea unor soluţii de compromis care să
ducă la îmbunătăţirea situaţiei social-politice şi economice.
La refuzul
guvernului de a negocia cu opoziţia, guvernul de la Washington şi personal
preşedintele Obama a cerut preşedintelui Bashar al-Asad să se retragă de la
conducerea ţării şi să permită formarea unui guvern reprezentativ de orientare
democratică, care să restaureze liniştea şi viaţa normală în ţară. Răspunsul
nefavorabil la aceste apeluri s-au soldat prin creşterea sancţiunilor economice
din partea Statelor Unite, Europei, a unor ţări din Asia şi chiar din lumea
arabă.
Sancţiunile
economice impuse de către diverse ţări, şi-au manifestat efectul în primul rând
asupra situaţiei economice a Siriei.
Prin
politica sa economică Siria obişnuia să vândă Europei aproximativ 95% din
petrolul produs. În urma aplicării şi extinderii sancţiunilor economice,
cererea a scăzut în mod drastic. Un număr restrâns de ţări continua să cumpere
în prezent petrol din Siria dar profitând de actuala conjunctură preţurile la
care se vinde petrolul sunt semnificativ mai mici.
De asemeni,
ţările principale care au întreţinut şi înainte diverse relaţii economice cu
Siria şi caută s-o ajute şi în prezent (Iranul şi Rusia), fac eforturi de a menţine moneda siriană la un nivel ce
permite tranzacţii internaţionale; potrivit unei declaraţii a ministrului
adjunct al economiei, Kadri Jamil , cu tot acest suport nu a fost posibilă
oprirea deprecierii lirei siriene care a ajuns la circa 1/3 din valoarea ei.
Diverse organe
internaţional de presă ne având informaţii oficiale, fac pentru moment numai
speculaţii, întrucât nu se poate cunoaşte şi stabilii cu exactitate efectul
negativ al acestei degringolade economice asupra PIB-ului sirian.
Unii ziarişti afirmă că
ar fi vorba de o scădere a PIB-ului cu numai 2% iar alţii mai incisivi,
consideră că scădere a atins un număr format din două cifre (ajungând sau chiar
depăşind 10%).
De asemeni, unii experţi
financiari (din domeniul presei internaţionale) afirmă că înaintea izbucnirii
războiului civil, rezervele în valută străină ale Siriei puteau fi estimate la
aproximativ 13,5 de miliarde de euro; pentru moment este greu de apreciat dacă
aceşti bani s-au epuizat sau nu.
Oamenii de afaceri
sirieni, printre care se numără şi mogulii comerţului exterior, consideră că
sancţiunile aplicate Siriei nu vor putea accelera sfârşitul războiului. Luând
ca exemplu situaţia din Irak, aceştia afirmau:
“În Irak, sancţiunile au
distrus viaţa economică timp de 13 ani”; dar Saddam Hussein a reuşit să rămână
la putere.
Noi nu suntem nici la
jumătatea drumului în acest război.
Principala problemă care
a iritat spiritele internaţional a fost aceea a folosiri armelor chimice[6] împotriva
populaţiei civile, soldându-se cu 1400 de morţi din care circa 430 de copii.
Săptămâni întregi s-au
purtat nenumărate discuţii la nivelul unor reprezentanţi guvernamentali
referitoare la interzicerea folosirii acestor arme chimice; mulţi dintre
susţinătorii administraţiei de la Damasc, (din interiorul ţării sau din alte
ţări) afirmau că armele chimice au fost folosite de către rebeli şi nu de către
armata siriană (negând folosirea acestor arme la indicaţia guvernului sirian şi
în mod special a preşedintelui Bashar al-Assad).
Secretarul de stat al
Statelor Unite, John F.Kerry, primise mai multe rapoarte din partea unor
organisme oficiale care dovedeau că Administraţia de la Damasc nu numai că nu
era deloc străină de decizia folosirii armelor chimice împotriva populaţiei
siriene, dar chiar o impusese ca o măsură represivă; acest act devenise un
factor considerat de către întreaga mass medie ca fiind un act criminal, cu
atît mai mult cu cît timp de 90 de ani comunitatea internaţională formată din
ţările dezvoltate şi civilizate decisese interzicerea folosirii armelor
chimice, precum şi fabricarea şi stocarea lor.
Mulţi dintre aliaţii
Statelor Unite au considerat că preşedintele al-Assad trebuie în mod categoric
pedepsit pentru decizia care a provocat o asemenea atrocitate şi pentru oprirea
folosirii unor asemenea măsuri în viitor.
Ceea ce este încă sub un
mare semn de întrebare este poziţia administraţiei din Damasc cu privire la
rezoluţia Consiliului de Securitate care cere ca Siria să declare cu exactitate
volumul total al arsenalului de arme chimice pe care îl deţine şi trecerea
acestui arsenal sub controlul specialiştilor din partea
Consiliului de
Securitate, în vederea distrugeri lui în mod integral până cel mai târziu la
mijlocul anului 2014.
Semnul de întrebare este
acela care se referă la declaraţia Siriei de la mijlocul lunii septembrie 2013
(care nu a fost făcută public, dar despre care se cunoaşte –n.n.), privind
volumul de arme chimice, în special cel de mustard şi gaze sarin.
Profitând de faptul că o
mare parte din acest arsenal este plasat pe mijloace mobile care se pot muta şi
ascunde în diferite zone din ţară, Administraţia siriană a raportat numai
existenţa a 32 de locuri care pot fi verificate, cu toate că specialiştii din
cadrul Serviciilor de Securitate ale SUA şi din alte ţări ştiu că există cel
puţin 50 de asemenea locuri.
Statele Unite au cerut
Siriei să explice cauza diferenţei dintre numărul de locuri unde sunt ţinute
armele chimice şi pe care Siria le-a comunicat inspectorilor Consiliului de
Securitate şi realitatea informaţiilor pe care SUA le deţinea în acest sens.
Unul dintre oficialii SUA
afirma:
” …nu este clar dacă
Siria vrea să ascundă unele dintre armele lor chimice sau nu le este clar ce se
înţelege prin locurile de depozitare a acestor arme.
Nu ne este clar dacă
putem considera acest fapt drept o decepţie sau o diferenţă în definiţie” .
Dezvăluirea realităţii
reprezintă un document oficial referitor la armele chimice pe care le posedă
Siria, prezentat într-o şedinţă ce a avut loc la Haga în ultima săptămână a
lunii septembrie 2013, unde s-a discutat despre procesul de stabilire cu
exactitate a stocului de armament chimic şi distrugerea lui.
Documentul face parte din
planul Consiliului de Securitate al ONU şi care s-a votat în aceeaşi
săptămână.
Ambasadoarea Statelor
Unite la Naţiunile Unite, Dna. Samantha Power, a anunţat în mod oficial că în
măsura în care nu va exista o decizie finală din partea Siriei de a coopera în
mod onest cu organele Consiliului de Securitate în vederea informării asupra
tuturor stocurilor de arme chimice şi a programului de distrugere a acestora, vor
exista ”consecinţe”.
Rezoluţia Consiliului de
Securitate care se referă la stocul de armament chimic al Siriei ce urmează a
fi distrus şi-a găsit unele voci de opoziţie care au cerut re-analizarea
situaţiei acestor arme; în aceste condiţii instrucţiunile Consiliului de
Securitate pentru aplicarea unor acţiuni ale forţelor militare occidentale sau
a unor sancţiuni împotriva nesupunerii la obligaţiile impuse de Consiliul de
Securitate, au trebuit să fie modificate menţionându-se că aplicarea lor nu
trebuie făcută imediat .
A fost necesară o nouă
rezoluţie ulterioară a Consiliului de Securitate va care a fost emisă în
vederea implementării acţiunii specialiştilor din cadrul Consiliului de
Securitate.
După opinia unora dintre
specialiştii unor servicii de securitate din diverse ţări occidentale, În Siria
se găsesc în prezent peste 1,000 de tone metrice de produse chimice şi agenţi
biologici destinaţi fabricării armelor de distrugere în masă.
În general asemenea
materii prime erau ţinute toate într-un singur loc sub controlul forţelor de
securitate; în urmă cu circa un an de zile un asemenea arsenal militar a fost
dispersat în circa 24 de oraşe mari şi în alte 24 de oraşe mai mici din Siria.
În acelaşi timp
conducerea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW), care se
preocupă de impunerea Convenţiei Internaţionale împotriva armelor chimice, şi-a
stabilit în prezent un program şi un calendar care prevede ca un număr de 75 de
inspectori şi specialişti din domeniul armelor chimice să primească misiunea
oficială de distrugere a întregului arsenal chimic al Siriei.
După opinia conducerii
OPCW, producţia şi laboratoarele care se ocupă de asemenea arme chimice urmează
să fie distruse până la 1 Noiembrie 2013 (ceea ce nu este prea departe ca
timp), iar întregul arsenal va trebuii să fie distrus până la sfârşitul primei
jumătăţi a anului 2014.
Chiar şi aceste date
stabilite de către OPCW par mai mult a fi o glumă, întrucât o asemenea
cantitate a arsenalului chimic şi a mijloacelor lor de producţie şi lansare nu
este posibil să fie anihilate într-un termen atât de scurt, pentru a nu mai
vorbi de sumele enorme ce trebuiesc afectate pentru o asemenea procedură[7]
Poziţia
Rusiei în problema Siriei
Ceea ce constituie un
fapt demn de cunoscut este poziţia Rusiei de amânare şi chiar de combatere a
emiterii oricărei rezoluţii împotriva preşedintelui Bashar, cu toate că nu este
deloc străină de existenţa acestor arme chimice şi de arsenalul de armament
destinat lansării acestor arme chimice.
Inspectorii Naţiunilor
Unite care au cercetat mai multe zile urmele acestor arme chimice (în vederea
întocmirii Raportului lor despre utilizarea acestor arme chimice –n.n.) au scos
la iveală că probele de sânge pe care le-au cules dovedesc în urma testărilor
că 85% au rezultate pozitive pentru folosirea sarinei, iar fragmentele de
rachete care au fost găsite, toate posedă inscripţii cu litere chirilice,
care dovedesc că au fost fabricate în Rusia, cu indicaţia rachete M-14.
Din modul în care
preşedintele Sirei, Bashar al-Assad, face un ”joc” prin amânarea şi prelungire
a diverselor negocieri se vede clar în primul rînd poziţia Siriei bazată pe
sprijinul Rusiei şi Iranului, de a întârzia orice acţiune a Consiliului de
Securitate.
Chiar dacă Ministrul de
externe al Franţei , Laurent Fabius, care în urma întâlnirii din 16 Septembrie
2013 cu Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, au ajuns la concluzia că orice
acţiune din partea Statelor Unite trebuie să rămână viabilă, deci posibil de a
fi utilizată, ministrul de externe rus şi
ambasadorul rus la
Naţiunile Unite, Vitaly Ivanovich Churkin, au concluzionat:
” trebuie să se ceară
opinia unor experţi tehnici care văzînd fragmentele de rachete vor stabili
realitatea informaţiilor prezentate de către inspectorii ONU”.
În felul acesta de fapt,
pe de o parte, se amână şi mai mult încercările de negociere ale Statelor Unite
cu Rusia în privinţa unor acţiuni împotriva Siriei şi
în al doilea rând se caută să se elimine realitatea – cunoscută de toată lumea,
după care Rusia a fost şi continuă să fie unul dintre principalii furnizori de
armament şi muniţii al Siriei.
Unul dintre experţii în
materii de rachete din partea Pentagonului, afirma:
”rachetele folosite au
fost concepute pe baza documentaţiei tehnice ruseşti, cu anumite piese
fabricate în Rusia şi poate asamblate în Siria.
Aceasta este de fapt
explicaţia pentru care Rusia a fost cea care a pus de la
începutul acestei
situaţii special existent în Siria, sub semn de neîncredere realitatea
folosirii acestor arme chimice şi a introdus un element de ”suspiciune” privind
cine au fost de fapt cei care le-au folosit: forţele militare siriene sau
rebelii?
În baza acestor aşa zise
neclarităţi, Rusia şi-a pus veto-ul pe trei rezoluţii care intenţionau să ducă
la aplicarea unor sancţiuni asupra preşedintelui Bashar al-Assas, încă din
2011.
Ministrul de externe al
Rusiei, Sergei Lavrov, a respins solicitările diverselor ţări Europe care se
refereau la necesitatea ca O.N.U. să emită o rezoluţie mult mai dură de
condamnare a preşedintelui Bashar, spunînd că o asemenea rezoluţie ar duce la o
”distorsiune a realităţii”.
În acelaşi timp a făcut o
afirmaţie care pare a fi mai degrabă o glumă, spunând:
”…poate o ţară străină a
făcut piesele şi au pus inscripţia cu litere chirilice, pentru a ne
compromite”.
Poziţia Rusiei faţă de
evenimentele din Siria are multiple aspecte contradictorii. Pe de o parte, la 4
Februarie 2012, a doua zi după ce în Siria au fost omorâte 250 de persoane,
reprezentantul Rusiei, a votat o Rezoluţie de condamnare a acestui act de
violenţă, afirmând că Rusia îşi exprimă o deosebită îngrijorare privind
creşterea actelor de violenţă ale Administraţiei de la Damasc. Nici atunci şi
nici ulterior analiştii politici de la Washington, nu au crezut în această
declaraţio şi nici în cele ce au urmat, considerând că acestea mai mult ca
sigur vor fi însoţite de enorme solicitări pe care Rusia le va avea în schimb,
la adresa Statelor Unite.
Nu a durat mult şi Rusia
a adus la masa tratativelor cererea privind controlul armelor semnat în anul
2010.
Diplomaţii americani au
fost solicitaţi să-şi expună opinia despre:
-
reducerea
livrărilor de sisteme de control pentru monitorizarea întreprinderilor ruseşti
care produceau misăluri.
Faţă de aceste solicitări
Rusia aproape nu a oferit nimic sau ceea ce a oferit a fost mai mult decât
nesemnificativ în schimbul unora dintre concesiile aşteptate din partea
Statelor Unite.
Sistemul aplicat
referitor la tot felul de solicitări folosit de Rusia s-a bazat şi pe faptul că
la un anumit moment dat (în martie 2012- n.n.) preşedintele Obama a comis o
greşeală, spunându-i într-o convorbire telefonică fostului preşedinte Dmitry
Medvedev că ar susţine realegerea lui ca preşedinte al Rusiei, el fiind mult
mai flexibil în negocierile privind concesiile cu privire la apărarea
antirachetă.
La această afirmaţie,
fostul preşedinte al Rusiei ( care ştia că mandatul său avea un termen final
scurt şi urma să fie înlocuit de fostul preşedinte, Putin –n.n.), i-a răspuns:
”voi transmite această
informaţie lui Vladimir (Putin-n.n.).
Aceasta a fost una din
naivităţile diplomatice ale administraţiei de la Washington. Ca urmare multe
dintre propunerile americane privind menţinerea unui sistem de control a
producţiei unor arme nucleare, de către Iran şi Corea de Nord, au fost
torpilate de Rusia prin vetourile de condamnare a celor doi producători şi
potenţiali utilizatori ai armelor nucleare.
Explicaţia unor asemenea
vetouri nu se bazează numai pe elemente de principialitate politică ci aşa după
cum afirmă unii politicieni,[8] pe faptul că Rusia
însăşi nu vrea să elimine stocul de arme chimice pe care le deţine şi despre
care a oferit Consiliului de Securitate informaţii ”incomplete” (despre
tipurile de agenţi chimici şi a mijloacele de lansare a acestora).
În acelaşi timp Rusia
este interesată în menţinerea lui Bashar al-Assad la putere întrucât prin el
are posibilitatea de a urmării întreaga evoluţie politico-economică şi
strategică a Orientului Mijlociu şi chiar de a juca rolul unui mediator pentru
”menţinerea păcii ” în zonă, fapt pentru care unii dintre susţinătorii
concepţiei politice a lui Putin au propus să i se acorde Premiul Nobel pentru
Pace.
Pe de altă parte
Preşedintele Bashar al-Assad vede că Administraţia de la Washington nu vrea sau
nu poate să treacă la măsuri militare (nici de scurtă durată şi fără utilizarea
trupelor terestre–n.n.), fără aprobarea Congresului SUA şi ţinînd tot odată
seama de poziţia Rusiei, care prin opinia preşedintelui Putin, avertiza opinia
publică mondială asupra situaţiei în care un conflict militar cu Siria ar avea
efecte negative asupra păcii din întregul Orient Mijlociu (şi chiar
dezlănţuirea unui al treilea război mondial).
Un alt aspect de care
trebuie ţinut seama este faptul că administraţia din Damasc pentru a face faţă
războiului civil, se foloseşte de suportul unor mercenari din organizaţia
teroristă Hezbollah, care se manifestă prin diverse acţiuni teroriste în
diverse ţări.
Administraţia
preşedintelui Bashar, are yoy odată şi intenţia de a transfera o parte din
arsenalul său de arme chimice organizaţiei Hezbollah[9], care mai mult
ca sigur le-ar folosi în acţiunile ei de distrugere a statului Israel.
Suportul pe care îl
primeşte de asemeni din partea Iranului este destul de puternic şi noul
preşedinte al Iranului Dr.Hassan Rouhani, îl asigura în urmă cu câteva
săptămâni, pe preşedintele Bashar de obţinerea victoriei finale a acestui conflict
şi de diminuarea treptată a multiplelor controverse ce au loc în jurul Siriei.
O asemenea afirmaţie mi-a
adus aminte de cele scrise de către autorul Bernard-Henry Lévy, în cartea sa:
Left in Dark Times[10]
şi în care spune:
”… despre ceea ce vorbesc
este că Bashar Assad, a fost transformat într-un mod magic, dintr-un criminal
şi un duşman al umanităţii (după cum afirmă Secretarul General Ban-Ki-moon)
într-un… partener cu spirit de cooperare şi responsabilitate, despre care vom
auzi în curînd” .
Ca să nu mai vorbesc
despre preşedintele Putin care aplicat şi el măsuri criminale în războiul din
Georgia, împotriva populaţiei Ceceniei.
În conflictul dintre
trupele guvernamentale şi rebeli, care durează de peste 27 de luni, trupele
guvernamentale au reuşit la 5 iunie 2013, să re-deţină controlul asupra oraşul
Qusayr[11]
, ceea ce i-a dat preşedintelui al-Assad impresia unui nemaipomenit avantaj
militar
Rebelii mai deţin control
unor zone din nordul şi estul ţării şi îşi continuă acţiunile armate împotriva
trupelor militare.
Actuala poziţie a
preşedintelui al-Assad şi sprijinul pe care se bazează din partea aliaţilor săi
îi dau curajul să-şi continue atrocităţile, chiar dacă nu v-a folosi arme
chimice. Împotriva diverşilor opozanţi politici şi în special împotriva aşa numiţilor
rebeli, va continua să utilizeze forţa militară şi va bombarda zonele unde se
găsesc aceşti rebeli cu ajutorul aviaţiei militare. Singura salvare a
populaţiei civile care vrea să rămână în viaţă este să plece din Siria şi să se
refugieze în Turcia.
Un alt act total inuman
aplicat de către Administraţia lui al-Assad a fost acela de încercuire cu trupe
paramilitare a unei zone a oraşului Moadhamiya[12]
care are circa 12,000 de locuitori şi în care trăiesc mulţi dintre activiştii
opozanţi ai guvernului.
Acţiunea militară de
asediu ce se extinde din Aprilie 2013 are drept scop împiedecarea
aprovizionării populaţiei din această parte a oraşului cu produsele alimentare
necesare zilnice.
La o mărturisire făcută
în faţa parlamentului de către Ministrul Afacerilor Sociale ale Siriei, acesta
a spus:
”organizarea unei
asemenea măsuri este determinată în baza unor planuri de securitate militară”
Oficiali ai ONU au
afirmat în luna august 2013, că peste jumătate de milion de oameni sunt prinşi
în partea suburbană şi în zona rurală a oraşului Damasc şi întregul oraş
Moadhamiya, poate fi considerat ca fiind zona cea mai afectată de asemenea
acţiuni.
Nici un ajutor umanitar
din exterior nu este permis să intre în această zonă. Singurul ajutor pe care
l-au putut primii locuitorii acestui oraş au fost unele pachete aruncate pe
ferestrele maşinilor care mergeau pe drumurile din apropierea oraşului şi unii
dintre locuitori şi-au riscat viaţa încercând să i-a aceste pachete de pe
drumuri.
Din unele informaţii
ajunse la mass-media internaţională pe calea sistemului de comunicare prin
Skype, rezultă că unii copii şi femei din această parte a oraşului au decedat
din cauză malnutriţiei şi peste 700 de persoane au fost omorâte în luptă cu
trupele paramilitare ce păzesc acest oraş. La un interviu pe care l-a dat
Khaled Erksoussi, şeful Agenţiei Siriene a Semilunei Roşii Arabe,[13]
spunea:
”sunt total dezamăgit de
comunitatea internaţională care se preocupă mai mult de unele aspect legale şi
tehnice privind armele chimice decât de cei care sunt prinşi şi nu se pot mişca
din această parte a oraşului Moadhamiya.
Dacă această comunitate
internaţional consideră că luptă pentru interesele poporului sirian atunci
trebuie să i se tragă o palmă peste obraz pentru a se trezi şi să ne lase să
intrăm în această parte a oraşului!„
Iranul şi
aliatul ei Siria
Iranul este într-o enorm
de mare dificultate politică întrucât poziţia sa în faţa întregii lumi este
compromisă prin afirmaţiile fostului preşedinte Mahmoud Ahmadinejad, care
afirmase de la cele mai înalte tribune necesitatea de ştergere a Israelului de
pe harta lumi şi ambiţia sa de meţinere a programului agresiv de înnobilare a
uraniului în vederea creării bombei atomice.
În urma alegerii Dr.
Hassan Rohani în calitate de Preşedinte (în locul lui Mahmoud Ahmadinejad),
unii analişti sperau la o schimbare în politica iraniană, noul preşedinte fiind
cunoscut (după o îndelungată activitate politică) drept un moderat ca şi
ministrul său de externe.
Realitatea este însă cu
totul alta, atît Dr. Rohani cît şi Ministrul de externe, Mohammad Javad Zarif,
sunt sub directa influenţă a lui Ali Kumeini, care de zeci de ani dovedeşte o
totală antipatie faţă de Statele Unite şi faţă de administraţia londoneză.
În acest caz, nici unul
din noua formaţie guvernamentală nu are puterea de decizie în diversele acţiuni
minore şi cu atât mai puţin în cele majore, cum ar fi d exemplu renunţarea la
programul nuclear în vederea creării bombei atomice.
Chiar dacă la întâlnirea
anuală a Ansamblului General al Naţiunilor Unite, (din 24 Septembrie 2013),
preşedintele Rohani a susţinut un punct de vedere pentru crearea unor relaţii
mai netede între Iran şi Statele Unite, acestea nu pot fi considerate ca
angajamente reale şi ca atare sunt privite de către preşedintele Obama şi de către
consilierii lui politici cu foarte puţine speranţe şi entuziasm.
Stabilirea unor relaţii
reale între SUA şi Iran se poate înfăptuii numai dacă Iranul va semna un
protocol în direct legătură cu Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică
referitor la neproliferarea armelor nucleare.
Din 1979 , alianţa dintre
Siria şi Iran a avut un impact semnificativ atât în modelarea politicii
Orientul Mijlociu precum şi în planurile de împiedecare a diferitelor obiective
ale Statelor Unite, Israelui şi Irakului privind acţiunile de democratizare a
acestei zone a lumi.
Siria şi Iranul sunt cele
două ţări care pot fi socotite ca fiind direct răspunzătoare pentru blocarea
oricăror încercări de pace între arabi şi Israel. Politica acestor două ţări se
desfăşoară în scopul promovări propriile interese arabe şi islamice .
Pentru administraţiile
americane din ultimele decenii, aceste două ţări, au fost socotite ca fiind
ţările care au creat cele mai mari dificultăţi în timpul intervenţiei SUA în
Irak , deoarece au ajutat şi i-au instigat pe insurgenţi şi în acelaşi timp
le-a asigurat armamentul necesar de luptă împotriva armatelor coaliţiei
internaţionale.
Regimurile politice din
cele două ţării au o mulţime de trăsături comune cu toate că din punct de
vedere religios sunt diferite. În timp ce Iranul este predominant prin
existenţa şiiţilor, în Siria sunt predominanţi musulmani suniţi.
De asemeni, ideologia
siriană este considerată ca fiind strict seculară şi după cum se auto-apreciază
este considerată ca fiind socialistă, iar ideologia Iranului este deosebit de
rigid religioasă.
Cu toate aceste
diferenţe, obiectivele lor strategice comune le-a menţinut într-o relaţie de
prietenie şi de ajutor, de peste trei decenii.
Alianţa irano-siriană a
fost şi continua să fie atât de agresivă şi nepopulară încât ambele ţări şi-au
creat o mulţime de duşmani comuni .
Începând din 1979, şi
pînă în prezent , aceste două puteri regionale au adunat şi şi-au clădit pârghi
politice, şi-au creat forţele militare necesare în vederea consolidări
poziţiilor lor politice.
Alianţa reflectă
manifestarea unor idei similar, care le facilitează supravieţuirea.
Siria vrea să-şi
recâştige din punct de vedere strategic înălţimile Golanului, pe care le-a pierdut
în războiul din 1967 cu Israelul , şi să păstreze dreptul de veto asupra
politicii libaneze.
Iranul vrea să se menţină
ca actor principal în toată zona Golfului Persic şi să-şi asigura dominaţia în
faţa aliaţilor în Irak .
Ambele administraţii
doresc de asemenea, de aş proteja interesele arabe (în cazul Administraţiei din
Damasc) şi a intereselor islamice (în cazul Iranului) în întreaga regiune .
Faţă de evenimentele din
Siria, poziţia Iranului este clară; Iranul caută şi îşi va menţine poziţia de
susţinător al preşedintelui Bashar indiferent de opinia publică mondială.
Aşa după cum afirmă unii
specialişti politologi, prin prăbuşirea regimului Bashar s-ar putea tăia
legăturile prin care Iranul acorda sprijin militar şi financiar grupărilor
Hezbollah -în Liban şi Hamas - în Gaza, mişcări despre care administraţia din
Washington susţine că dispun de un puternic arsenal provenit mai mult ca sigur
tot din Rusia şi din China. Iranul vede în Siria (şi în poziţia ei
geostrategică) punctul prin care îşi poate impune o influenţă în întreaga zonă
a Orientului Mijlociu.
Poziţia
Chinei faţă de evenimentele din Siria
Relaţiile chino-siriene
în domeniul economic sunt în principal îndreptate spre importuri de mare valoare
din China şi pe implicarea Chinei în exploatarea unor mari zăcăminte
petrolifere din Siria. Din 2009, schimburile comerciale reciproce între cele
două ţări au fost în valoare de aproape 2,2 miliarde de dolari (conform datelor
furnizate de Fondul Monetar Internaţional) , Exporturile Siriei către China au
reprezentat în ultimii ani mai puţin de 1% din volumul total al schimburilor
comerciale (de 5,6 milioane de dolari-n.n.) , în timp ce exporturile Chineze
către Siria au fost în valoare de 2,2 miliarde de dolari.
În felul acesta Siria
este considerate ca fiind unul din principali importatori ai produselor din
China.
Informaţiile economice
ale Băncii Mondiale confirmă faptul că economia chineză este implicată într-un
mod deosebit de activ în industria de petrol siriană .
China National Petroleum
Corporation este un partener de joint-venture cu compania naţională de petrol
din Siria şi Royal Shell prin compania olandeză Al - Furat care
produce circa 100.000 de barili pe zi ( BPD ). O altă companie chineză:
Sinochem este şi ea foarte activă în ofertele de explorare de petrol În
schimbul acestor relaţii economice China furnizează Siriei armament classic,
ceea ce constituie un sprijin pentru politica militară a preşedintelui Assad.
Cu toate acestea, China
îşi menţine o politică de neangajare directă în războiul civil din Siria dar în
conformitate cu informaţiile prezentate de mass-media internaţională, din
ultimele săptămâni ale lunii Septembrie 2013, China a cerut punerea
cât mai curând în aplicare a unui acord ruso-american[14]
cu privire la distrugerea armelor chimice din Siria, exprimându-şi astfel şi
speranţa unei soluţionări politice a crizei Siriene.
Ministrul chinez de
externe, Wang Yi, (a cărui ţară este membră permanentă a Consiliului de
Securitate al Naţiunilor Unite şi având în această calitate dreptul de veto), a
declarat că Beijingul ”se opune cu fermitate folosirii armelor chimice de către
orice ţară sau persoană”.
De asemenea, Wang s-a
arătat favorabil organizării ” în timpul cel mai scurt” a unei conferinţe
internaţională axată pe încetarea războiului civil din Siria. Demnitarul chinez
a făcut aceste afirmaţii la o zi după întâlnirea cu Secretarul de stat
american, John Kerry, care a cerut Beijingului să joace un rol ”pozitiv,
constructive” în Consiliul de Securitate în ce priveşte Siria.
Statele
Unite și actualele
probleme ale Siriei
În ultimele câteva luni
diversele puncte de vedere asupra evenimentelor din Siria au luat o asemenea
anvergură, încât Statele Unite şi în special preşedintele Obama depune toate
eforturile pentru a readuce pacea în Siria şi în special în întreaga zonă a Orientului
Mijlociu.
Preocuparea preşedintelui
Obama este de a nu călca pe urmele foştilor preşedinţi cum a fost Bill Clinton
(care s-a implicat în războiul din Serbia) şi preşedintele George W. Bush, care
fără aprobarea Congresului, a atras Statele Unite în războiul din Irak şi
Afganistan şi apoi nu a ştiut cum să-l încheie şi să dea impresia unei ieşiri
”victorioase”(?!?) din acest conflict.
Problematica actuală a
Siriei, care este într-o plină controversă are în primul rând un aspect
umanitar, de a nu lăsa un conducător să-şi omoare în proporţii de masă propriul
popor, iar pe de altă parte este în joc prestigiul pe care îl are America în
faţa întregii lumi de a aduce această ţară şi poporul ei pe un drum al unei
adevărate democraţii şi al respectării drepturilor omului.
Cu zece ani în urmă o
delegaţie americană a fost trimisă în Siria cu un mandate care se referea la
informarea şi avertizarea preşedintelui Bashar, de a nu mai trimite jihadişti
în Irak pentru a omorî americani şi de a opri suportul pe care îl dădea
grupurilor teroriste ce se pregăteau în Siria, în Libia şi Palestina precum şi
pentru oprirea producţiei armelor de distrugere în masă.
La data respectivă, toate
informaţiile prezentate de delegaţia americană, au fost negate de către
preşedintele Bashar, care a cerut să i se prezinte ”dovezi evidente” despre
cele afirmate de delegaţia americană. Aşa numitele arme de distrugere în masă
despre care s-a vorbit în preajma acţiuni militare din Irak şi care până la
urmă s-au dovedit inexistente, şi faptul că Sadam Husein nu era nici pe departe
un simpatizant al teroriştilor, a dus la compromiterea SUA în faţa întregii
lumi şi la enormele pierderi în rândurile personalului militar, fără a mai
vorbi de imensele pierderi financiare. Nu întâmplător nici opinia americanilor
şi nici a aliaţilor nu mai este atât de sigură când se vorbeşte de armele
chimice şi de catastrofa folosirii lor.
Toată lumea vrea mai
multe evidenţe, nu numai câteva fotografii prezentate de mass-media care în
majoritatea cazurilor nu are un caracter obiectiv ci foloseşte intereselor unui
partid.
În asemenea condiţii nu
este uşor de creat o coaliţie care să sprijine o acţiune militară în zonă[15]
şi cu atât mai puţin în condiţiile în care:
-
încă nu s-au
terminat şi nu s-au uitat efectele războiului din Irak şi Afganistan,
-
nu se ştie
când şi cum se va reuşi să se iasă din criza economică ce se extinde de atâţia
ani şi
-
încă nu se
ştie care vor fi efectele pe care le va trebuii să le suporte poporul american
datorită existenţei enormului deficit bugetar.
Cu toate că în multe
dintre discursurile mai recente şi în interviurile pe care le-a dat
preşedintele Obama a făcut referire la ”era războiului care este terminată”,
menţionând:
”trebuie să ne concentrăm
pe diversele şi multiplele aspect ale construcţiei naţionale”,
nici pe departe nu putem
socoti că această eră este încheiată, iar soluţia războiului, aşa cum aminteam
mai înainte, nu este definitive scoasă din discuţie şi înlocuită numai cu soluţia
diplomaţiei.
În urma unui sondaj de
opinie la care au participat 1000 de subiecţi din diferite state ale Americii,
(persoane adulte), privind pe de o parte rolul SUA în alte ţări şi preocupările
pentru problemele interne ale ţării iar pe de altă parte promovarea democraţiei
în alte ţări, răspunsurile care au provenit de la diferitele categorii de persoane
după partidul la care aderaseră şi veniturile pe care le aveau, au evidenţiat
în principal opinia după care SUA nu trebuie să devină un poliţist al lumii şi
ca atare nu ar trebui să se implice în diversele conflicte naţionale din
diverse ţări şi continente.
Din acest punct de vedere
opiniile celor 1000 de subiecţi care au fost chestionaţi pentru a se afla opinia
lor au fost (procentual) următoarele:
(în%)
|
|||||||||
După
|
După
|
||||||||
Obiective
|
Adulţi
|
Partid
|
venituri
|
||||||
Dem
|
Rep
|
Indep
|
<30k span="">
|
30-50K
|
50-75K
|
>75K
|
|||
America face prea mult
|
|||||||||
pentru alte ţări și ar fi
|
74.0
|
49.8
|
77.5
|
60.5
|
80.0
|
79.0
|
75.5
|
74.5
|
|
timpul să se ocupe
mai
|
|||||||||
mult de problemele ei
|
|||||||||
interne
|
|||||||||
America trebuie să
|
|||||||||
promoveze democraţia
|
30
|
30.0
|
19.0
|
18.0
|
19.9
|
20.0
|
20.5
|
26.0
|
|
în alte ţări pentru a
|
|||||||||
asigura o mai mare
|
|||||||||
securitate proprie
|
Sursa:NBC
News telephone polls, between 5-8 Sept. 2013;
În condiţiile acestea şi
ca urmare a diverselor opinii contradictorii care sunt prezentate de mass-media
naţională şi internaţional, Congresul SUA are încă destule reţineri de a acorda
un ”CEC în alb” preşedintelui Obama pentru a porni un război – chiar şi de
scurtă durată şi fără a avea soldaţi pe câmpul de luptă.
O asemenea decizie este
determinată pe de o parte de faptul că Statele Unite nu ar avea în prezent prea
mari şanse în crearea unei reale coaliţii internaţionale participantă la un nou
război şi deci ar fi singură sau cu foarte puţini aliaţi într-o asemenea
acţiune şi în care ar putea apare şi o opoziţie puternică nu numai diplomatică
dar s-ar putea chiar militară din partea Rusiei şi a unor state arabe.
În ipoteza folosirii
numai a unor bombardamente aeriene, nu trebuie neglijat nici riscul omorârii
unui număr mare de civili care nu au nici o vină şi nici un o posibilitate de
oprit asemenea acte.
Fără nici o discuţie,
trebuie în mod obligatoriu ţinut seama de manifestarea unor asemenea
atrocităţi, în care au fost gazaţi mai recent 1400 de persoane; trebuie găsită
o cale de sancţionare a celui care a decis folosirea armelor chimice,
dar nimeni nu ia în consideraţie sau au uitat de cei peste 10,000 de morţi din
acest război şi nici faptul că din 2011 au fost omorâţi circa 100,000 de
oameni.
Preşedintele Obama
consideră că în cazul Siriei, ar trebuii să se aplice o ”acţiune strategică”
pentru a-l avertiza şi a-i da preşedintelui Bashar al-Assad o lecţie
de modul în care trebuie să-şi conducă poporul, să aplice principiile unei
reale democraţii şi pentru menţinerea unei zone a păcii în Orientul Mijlociu.
În cuvântarea referitoare la situaţia din Siria preşedintele Obama afirma că în
cazul în care preşedintele Assad nu ar accepta o cooperare, o acţiune militară
ar fi singura soluţie posibilă, chiar dacă aceasta ar avea o notă total
ne-populară. Preşedintele Obama a cerut ”prietenilor din aripa de dreapta”, de
aşi revizui opinia privind necesitatea unei acţiuni militare.
Chiar şi reacţia unora
dintre democraţi a fost încă de la început negativă, fiind vorba, după cum s-au
exprimat unii membrii democraţi ai senatului:
”alte cheltuieli mari
în aventuri în ţări străine”.
Încercând să minimalizeze
aspectele financiare, preşedintele Obama a făcut apel la un aspect cu o notă
mai mult sentimentală, referindu-se la sutele de copii sirieni care au fost filmaţi
cum erau în mari dureri şi stăteau pe podelele reci ale spitalelor siriene; şi
ca atare şi-a încheiat discursul spunând:
” rezoluţiile şi
condamnările teoretice nu sunt de ajuns în acest caz”.
Opinia populaţiei
americane este aceea după care această acţiune ar avea numai un aspect moral
iar opinia preşedintelui Obama referitoare la implicarea din partea SUA a unui
minim de efort şi de risc, se menţine şi după opinia multor strategi şi
politologi, sub umbrela unei mari incertitudini.
Referindu-se la această
acţiune majoritatea americanilor îşi pun întrebarea: O asemenea ”lecţie”
desfăşurată sub forma unei aşa numite ”acţiuni strategice”, prin
bombardarea numai pe calea aerului a Siriei, este sau nu o declaraţie de
război sau chiar un război propriu zis?:
Nu trebuie uitat că în
momentul în care spaţiul aerian al Statelor Unite a fost atacat de către
avioanele care la 11 Septembrie au lovit şi au distrus cele două blocuri din
New York şi clădirea Pentagonului, SUA s-a considerat în război.
Nu va fi şi Siria în
aceeaşi situaţie dacă va fi bombardată din aer de către aviaţia americană?
Chiar dacă nu vor exista
trupe terestre, războiul va fi declanşat şi vor urma consecinţele respective de
ambele părţi.
Mai mult decât atâta, vor
exista mai mult ca sigur unele reacţii de agresiune la adresa Israelului.
Este oare momentul ca
Statele Unite să se interfereze într-un război civil? În prezent americanii îl
condamnă pe preşedintele George W. Bush că a dus America într-un război cu
Irakul şi Afganistanul care a fost şi continua să fie total inutil şi cu enorme
pierderi
Oare aşteaptă
preşedintele Obama o condamnare similară dacă America începe o confruntare
militară cu Siria şi cu unii dintre suporterii ei?
O asemenea acţiune poate
avea loc numai dacă:
-
există un
raport foarte clar şi documentat asupra atacului chimic din Siria şi din care
să reiasă cu precizie culpabilitatea guvernului sirian,
-
pe baza unui
asemenea raport să existe o amplă consultare cu prezumtivii aliaţi şi cu
Congresul American,
-
determinarea
unei asemenea acţiuni în conformitate cu legile internaţionale.
Controversa legată de
actuala situaţie din Siria este direct legată pe de o parte de faptul că o
confruntare militară nu se poate declanşa fără un suport legal din partea
Organizaţiei Naţiunilor Unite; altfel se poate considera că are loc o violare a
legii internaţionale, cu atât mai mult cu cît nu se poate afirma că Statele
Unite sunt în pericol din cauza Siriei.
Pe de altă parte, în
această situaţie specială se manifestă şi o controversă privind rolul pe care
trebuie să-l aibă Statele Unite în faţa acţiunii criminale de folosire a
armelor chimice.
Dacă nimeni nu va acţiona
împotriva unui asemenea criminal şi a acţiunilor sale, oare se vor mai repeta
asemenea atrocităţi altă dată şi în alte colţuri ale lumii cum ar fi în Iran,
în Corea de Nord şi în alte ţări?.
Răspunsul la o asemenea
întrebare atrage după sine şi alte întrebări: Care ar trebuii să fie poziţia
Statelor Unite în faţă întregii lumi?
Cum se pot apăra SUA şi
alte ţări care în prezent sunt împotriva folosirii armelor chimice când pe
parcursul ultimului secol au făcut uz de arme chimice?
*
S-a
uitat oare:
-
în primul
război mondial,de exemplu, Germania (în 1915) a fost cea care a utilizat pentru
prima oară gaze otrăvitoare în momentul în care a dus cea
de a doua luptă din Ypres[16],
unde au murit peste 6,000 de oameni (The Economist, 31 August, 2013, pg. 20).
-
în perioada
1915-1918 Germania şi aliaţii ei au folosit gaze, omorând peste 90,000 de
oameni.
-
în 1937 Italia
a folosi gaze de mustard în Etiopia omorând 15,000 de oameni.
*Cu toate că în
1925 prin Protocolul de la Geneva se reafirma interzicerea gazelor asfixiante, a gazelor
otrăvitoare şi a altor tipuri de gaze,
-
în 1937-1945
Japonia a folosit diverse gaze împotriva armatei chineze, omorând mii de
oameni.
- Fără să mai vorbim despre
genocidul aplicat de Hitler în cel de al doilea război mondial în lagărele de
concentrare unde au fost omorâţi peste 6 milioane de oameni.
- în perioada 1962-1967
America a folosit erbicide şi gaze lacrimogene
în războiul din Vietnam,
neglijând indicaţiile Protocolului de la Geneva.
- în perioada 1980-1988
Irakul a folosit diferite gaze în războiul împotriva iranienilor şi kurzilor.
*În 1992 prin
Convenţia privind interzicerea armelor chimice (CWC) prezentată în faţa reprezentanţilor din ONU,
s-a reconfirmat interzicerea armelor chimice.
- în 1995 Aum Shinrikyo[17]
a folosit cazul Sarin în atacul persoanelor care circulau cu metroul din Tokio.
*În 1997, CWC s-a
angajat în aplicarea indicaţiilor ONU, pentru interzicerea armelor chimice, în 2013 administraţia din
Damasc a folosit armele chimice, omorând 1400 persoane. După unele informaţii
ale comunităţii internaţionale despre care am amintit înainte, rezultă cifra de
100,000 de sirieni care au fost omorâţi din 2011 până în prezent.
În problema Siriei,
opiniile membrilor celor două partide fundamentale ale Statelor Unite sunt în
totală opoziţie.
Unul dintre
reprezentanţii partidului republican, senatorul Rand Paul afirma:
”… dacă sărim într-o
situaţie care se dovedeşte că nu este bine gândită, ne putem împotmoli într-o
dificultate deosebit de scumpă; intervenţiile de acest gen sunt foarte
costisitoare şi pot crea multe resentimente în întreaga regiune”.
Cât de reală şi de onestă
este un asemenea punct de vedere este sub un mare semn de întrebare, cu atât
mai mult cu cât în spatele unei asemenea declaraţii se găseşte şi o
contrapropunere a republicanilor: dacă republicanii îşi oferă cooperarea (şi nu
opoziţia la o asemenea acţiune a preşedintelui Obama ca preşedinte a partidului
democrat-n.n.), atunci ei cer în schimb schimbarea punctului de vedere al
partidului democrat în problema imigraţiei şi în cea a diverselor aspect pe
care le ridică bugetul actual al SUA.
Suntem într-un moment al
aşteptărilor când după afirmaţia Secretarului de Stat John Kerry, făcută la
întâlnirea din Bali (Indonezia) de la sfârşitul lunii Septembrie 2013 cu
Ministrul de externe al Rusiei Sergey Lavrov,:
” "Suntem foarte
mulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat cu privire la armele chimice." …
"Cred că a fost un exemplu
deosebit de bun al cooperării globale, al eforturilor multilaterale de a
realiza un obiectiv acceptat…”
 |
| Coloana de maşini a inspectorilor ONU care se ocupă de distrugerea arsenalului chimic al Siriei |
Nu ne rămâne decât să
aşteptăm rezultatul final al inspectorilor, care vor comunica finalizarea
completă a misiunii lor în timpul stabilit.
Rămâne de văzut cum v-a
reacţiona lumea în continuare la ceea ce se întâmplă şi în alte colţuri ale
lumii: în Libia, în Myanmar (Burma), în Afganistan, în Kenia, în satul Kutba
din India şi în alte zeci de locuri din lume.
Pământul a început
să ardă şi cineva trebuie să stingă acest foc.
Nu este treaba numai a
unei ţări, a unei naţiuni, ci a tuturora, care nu trebuie să privească la ceea
ce se întâmplă ca la un film de groază, ci trebuie să răspundă cu hotărâre.
De aceea a fost creat un
organism mondial: Organizaţia Naţiunilor Unite şi cu o mulţime de instituţii în
subordine, care nu trebuie să se limiteze la a ţine şedinţe, sau pentru a scrie
declaraţii şi a da rezoluţii care de multe ori nu sunt luate în consideraţie
sau sunt amânate mult prea mult timp.
De la asemenea
organizaţii întreaga lume aşteaptă mult mai mult şi în special mult mai rapid.
Dr.
Alex Berca
Washington/
Annapolis
Anexă
Armele chimice
cele mai periculoase şi efectele folosirii lor
Denumirea
armei
|
Efectele
folosirii
|
Exemple
|
chimice
|
||
Agenţi de sufocare
|
Răni ale nasul,
gâtului și
|
Gazul de Clorin și gazul
|
plămânilor.
Inhalarea provoacă
|
Fosgen
|
|
sângerarea
plămânilor și
|
||
sufacarea victimei
|
||
Agenţi care provoacă
arsuri
|
Arsuri severe și bășici ale pielii
|
Gazul Mustard,
Lewisite
|
și bășici
|
or tractului
respirator
|
|
Agenţi care provoacă
|
Inhibă capacitatea
celulelor
|
Compuși ai Cianidei și
|
sîngerări
|
sanguine de a
absorbi oxigen,
|
Arsenicului
|
cauzând sufocare
|
||
Agenţi neurotoxici
|
Pătrund în corp prin
piele și
|
Sarin, Tabun, Soman
|
plămîni. Distruge
rapid
|
||
Inpulsurile nervoase
|
||
Agenţi care provoacă
iritaţii
|
Iritarea ochilor, a
pielii și căilor
|
Tear (gazCS or CN)
|
respiratorii în mod
instantaneu.
|
||
Pot fi fatali în
doze concentrate
|
||
Agenţi care provoacă
|
Crează incapacitate
psihică și de
|
LSD, BZ, PCP
|
incapacităţi
|
luare a deciziilor
|
|
Agenţi defolianţi
|
Distruge acoperirile
vegetative
|
Agenţii portocali și Paraquat
|
ale culturilor și provoacă distrugerea sistemului
nervos
|
||
Sursa: Staff reports,
Organization for the Prohibition of Chemical Weapons (OPCW), 2013
Bibliografie selectivă
Blandord, Nicholas –
Hizballah Mourns Its Shadowy Hero, Time Magasine 13 Februarie 2008
Kessler, Glen – Syria-N.Korea Reports Won’t Stop
Talks, Washington Post, 15 September, 2007
Levinson, Charles and
Solomon, Jay – Syria Gave Scuds to Hezbollah, U.S. Says, Wall Street Journal,
14 April, 2010
Lévy Bernard-Henri - Left
in Dark Times: A Stand Against the New Barbarism, Random House, New York, 2008
Morrison John – Syria,
Chelsea House Publisher, Philadelphia, 2003 Petraeus, H. David (General) –
Report to Congtrs on the Situation in Iraq, September 10-11, 2007
Tabler Andrew – In the
Lion Den,Lawrence Hill Books, Chicagfo, 2011 Thubron, Colin-Mirror to Damascus,
Little Brown & Co., New York, 1967 A Historical Atlas of Syria, New York,
Rosen Pub., 2004
[1] Neoliticul
(sau epoca pietrei lustruite)
este o perioadă din istoria omenirii. Termenul a fost inventat în 1865 de istoricul John Lubbock. Este penultima epocă a preistoriei și cea
mai scurtă;ea a urmat după mezolitic și a precedat epoca metalelor,
caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită și a metalurgiei
primitive a cuprului, prin apariţia agriculturii primitive, a creșterii vitelor
și a olăriei.
Epoca neolitică începe o dată cu practicarea
agriculturii și domesticirea animalelor. Unii specialiști au înlocuit termenul
de neolitic cu termenul mai descriptiv de comunităţi sătești timpurii (în
engleză: Early Village Communities) însă termenul nu a fost larg acceptat.
[2] Alexandru cel Mare (n. 20 iulie 356 î.Hr. – d. 10
iunie 323 î.Hr.), cunoscut și sub numele de Alexandru Macedon, Alexandru al
III-lea al Macedonie, rege al Macedoniei (336 î.Hr.-323 î.Hr.), unul dintre
primii mari strategi și conducători militari din istorie. Cuceririle sale i-au
făcut pe macedoneni stăpâni ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la vârsta de
32 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată.
Alexandru a contribuit substanţial la răspândirea culturii elene în întreaga
lume.
[3] „Syria: A country Study – Ancient Syria”. Library
of Congress. Data as of April 1987.
[4] Prima epocă din istoria omenirii, cunoscută sub
denumirea de epoca pietrei cioplite sau paleolitic(din limba greacă:palaios =
vechi și lithos = piatră), cuprinde cea mai lungă perioadă de timp (aproximativ
între 1.000.000 și 10.000/8000 î. Hr.).
[5] în categoria de vârstă 0-14 ani structura cuprinde: 35.2%
(din care băieţii sunt: 4,066,109 şi fetele sunt în număr de 3,865,817).
Persoanele peste 65 de ani sunt numai în proporţie de 3.8% (din care bărbaţii
sunt în număr de 390,802 și femeile sunt în număr ceva mai mare: 456,336)- după
înregistrările din 2011.
[6]Vezi Anexa
despre armele chimice cele mai grave și efectele utilizării lor
[7] Sub Capitolul 7 al Cărţii ONU:Consiliul de Securitate poate
aproba luarea unor măsuri de sancţionare cum ar fi bombardamente aeriene
[8] John Barrasso - Senator american republican, The Wall
Street Journal, 16 Septembrie 2013, pg. A19
[9] Hezbollah, (în traducere „Partidul lui Dumnezeu”) -
organizaţie politică și paramilitară șiită islamică din Liban; reprezintă o
forţă importantă în politica libaneză, deţinând școli, spitale și oferind
servicii sociale pentru mii de libanezi. Este privită ca o mișcare de
rezistenţă legitimă de cea mai mare parte a lumii arabe și musulmane. Totuși,
organizaţia este considerată de către Statele Unite ale Americii, Israel,
Canada, Olanda, Marea Britanie și altă ţări, ca având caracteristici teroriste
[10] Bernard-Henry Lévy- Left in Dark Times, indicate în
bibliografie.
[11][ Al-Qusayr - oraș în vestul Siriei, administrativ parte din
Guvernoratul Homs; situat la aproximativ 35 km sud de Homs și este situat
într-o zonă montană, cu vedere la graniţa Siriei cu Libanul care se află 15 km
la sud-vest. Un oras majoritar musulmană cu o minoritate creștină
semnificativă, În urmă cu circa o decadă Al-Qusayr avea o populatie de 29,818,
locuitori (pe baza 0recensământului sirian din 2004).
[12] situat la circa 12 Km. de centrul Damascului
[13] The Wall
Street Journal, 3 Octombrie 2013, pg. A10
[14] acordul ruso-american prevede că președintele
sirian, Bashar Al-Assad, să treacă sub control internaţional armele chimice pe
care le deţine.
[15] Parlamentul britanic și-a expus votul împotriva unei
acţiuni militare care ar agrava actuala situaţie și ar putea lua mari și foarte
grave proporţii.
[16] Ypres - oraș situat în provincia Flandra de Vest,
regiunea Flandra din Belgia. La 11 iulie 1917, în primul război mondial, în
jurul localităţii belgiene Ypres, au fost utilizate pentru prima oară gazele
toxice,(iperita luându-și numele de la acest oraș). În prezent comuna Ypres (a
fostt formată în urma unei reorganizări teritoriale din anul 1977, prin
înglobarea într-o singură entitate a 11 comune învecinate) are o suprafaţă
totală de 130,61 km².
[17] Aum Shinrikyo (în prezent cunoscut sub numele de Aleph) -
un cult Japanese (creat de către Shoko Asahara în 1984 considerat ca fiind o
grupare teroristă organizată în diferite ţări).
