Faceți căutări pe acest blog

vineri, 11 aprilie 2014

Silviu Aurelian Jimborean - Acuzaţiile Sf. Iustin Martirul şi Filosoful



Acuzaţiile aduse creştinilor în Apologiile Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful şi argumentele folosite de acesta în favoarea creştinilor

Introducere

            Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, a scris printre altele şi două Apologii, acestea datând între anii 150- 160, unde prin aceste apologii încearcă să prezinte creştinismul înaintea unei lumi păgâne aceasta fiind singura religie adevărată. Filosofia în concepţia Sfântului Iustin înseamnă cel mai mare bun şi vrednic de Dumnezeu, ea singură înălţându-se până la Dumnezeu iar pe noi apropiindu-ne de el.
Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful s-a născut către anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi greci păgâni. A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180), şi s-a numit "filosof" fiindcă din copilărie s-a osârduit cu studiul filosofiei păgâne, iar mai apoi cu cel al filosofiei Adevărului, învăţătura lui Hristos. În jurul vârstei de 30 de ani Iustin a primit sfântul botez (între anii 133 şi 137) şi apoi a deschis o şcoală de filosofie creştină. Deci mergând la Roma în anul 155, a dat mai sus zisului împărat Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, şi dezvinovăţitoare pentru credinţa în Hristos, cu care pe una, adică credinţa creştinilor, o adeverea şi o întărea, iar pe cealaltă, adică înşelăciunea idolească, o supunea cu dovediri din Scripturi.
Mai târziu, în anul 161, puţin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresată de aceasta dată Senatului Roman. Deci, fiind zavistuit de Crescent filozoful, a fost omorât cu vicleşug, chinuit fiind mai înainte cu multe chinuri. Acesta pentru viaţa lui curată şi fără prihană, ajungând la fapta bună cea desăvârşită, şi ajungând plin de toată înţelepciunea, şi dumnezeiască şi omenească, a lăsat pentru toţi credincioşii scrieri pline de toată înţelepciunea şi folosul care dau mare cunoştinţă celor ce le citesc.
            Apologiile lui sunt importante deoarece ele aduc argumente în susţinerea creştinismului, şi totodată punându-ne în faţă o mulţime de acuzaţii ce îi erau aduse acestuia.[1]

Apologia întâia

            Această apologie, încă din introducere li se adresează celor pioşi şi filosofi, că ei trebuie să cinstească şi să iubească numai adevărul şi să renunţe la părerile vechi, în cazul în care acestea ar fi greşite. Una dintre principalele acuzaţii este aceasta:„ Numai în ce ne priveşte pe noi, voi socotiţi numele nostru, ca o suficientă dovadă, deşi în ceea ce priveşte numele, aţi avea datoria să pedepsiţi mai degrabă pe cei ce ne acuză. Sîntem învinuiţi că sîntem creştini, dar a urî ceea ce este bun, nu este un lucru drept. Și iarăşi, dacă cumva vreunul dintre cei ce sunt învinuiţi, tăgăduieşte spunând el însuşi că nu este creştin voi îl lăsaţi ca şi cum nu aţi avea a-l vădi cu nimic că a păcătuit. Dacă însă cineva mărturiseşte că este creştin, voi îl pedepsiţi numai pentru mărturisirea lui.”[2]
            Sfântul Iustin, în urma acestei acuzaţii răspunde: „Trebuie însă să cercetaţi atât viaţa celui ce mărturiseşte, cât şi a celui ce tăgăduieşte, pentru ca de pe urma faptelor să se arate în ce chip este fiecare”.[3]
            Apoi tot aici, se aduce o acuzaţie si ateismului, anume celor care nu se închină zeilor: „Pentru aceasta noi suntem numiţi şi atei. Și mărturisim că suntem atei, atunci când este vorba despre nişte altfel de zei închipuiţi, dar nu şi atunci când este vorba despre prea adevăratul Părinte al dreptăţii şi al temperanţei, precum şi al celorlalte virtuţi, Care este neamestecat cu nici un fel de răutate. Ci pe Acela şi pe Fiul cel venit de la El, care ne-a învăţat toate acestea şi oştirea celorlalţi îngeri buni, care-L urmează şi i se aseamănă, precum şi pe Duhul cel profetic, noi Îi respectăm şi ne închinăm Lor, cinstindu-L în Duh şi adevăr,  şi stăm la dispoziţia oricăruia ar voi să afle ceva cu privire la Ei ca să-l învăţăm din belşug, precum şi noi înşine am fost învăţaţi.[4]
            Sfântul Iustin Martirul, a spus că unii dintre cei care au fost arestaţi, s-au dovedit la urmă a fi răufăcători, acesta se plângea că arestările lor au loc chiar şi în urma a unui denunţ foarte simplu, fără a cerceta dacă este sau nu vinovat, fără să se judece faptele săvârşite de cei judecaţi. Acuzaţiile mai spun că,statuile zeilor sunt făcute din vase spurcate, iar acest lucru este socotit ca fiind lipsit de raţiune şi că toate acestea se fac întru batjocorirea lui Dumnezeu, numindu-le ca nişte lucruri stricăcioase, şi care au nevoie încontinuu de a fi îngrijite.[5]
            „Şi voi ştiţi destul de bine, că meşterii unor astfel de zei, sînt nişte destrăbălaţi şi plini de toată răutatea,  ca să nu mai enumerăm aici toate viciile lor şi că trăiesc în desfrânare cu tinerele care lucrează laolaltă cu ei”. Sfântul Iustin le răspunde acestora: „O ce nebunie să spuneţi că nişte oameni desfrânaţi plăzmuiesc pe zei pentru ca oamenii să li se închine acestora, îi transformă din materia moartă în statui, iar în templele în care îi aşează le pun paznici, neînţelegând că este o impietate chiar şi numai a gândi şi a spune că oamenii ar putea fi nişte paznici ai zeilor.”[6]
            În privinţa a tuturor celor create de Dumnezeu, Sfântul spune că Dumnezeu nu are nevoie nici măcar de ofrandele materiale ale oamenilor, El fiind cel care dă tuturora de toate, fiind Dumnezeu cel Sfânt, Dumnezeu Tatăl cel Creator si Proniator. Totodată, Sfântul Iustin martirul şi Filosoful ne mai spune că Dumnezeu îi acceptă cu plăcere, doar pe cei care imită calităţile lui cele bune, cum ar fi înţelepciunea, dreptatea şi iubirea de oameni, toate câte sunt proprii lui Dumnezeu. „Nefiind nici atei, ca unii care venerăm pe Creatorul acestui Univers, spunând, aşa precum am fost învăţaţi că El nu are trebuinţă de jertfe sângeroase, de libaţiuni şi de tămâieri, noi Îl lăudăm, pe cât ne stă în putinţă, cu cuvinte de rugăciune şi de mulţămită, pentru toate cele ce ni se oferă, primind învăţătura că singura cinstire vrednică de El este aceea, că cele ce ne-a fost date de El spre hrană, să nu le consumăm prin foc, ci să ni le oferim nouă şi celor ce au trebuinţă de ele, pentru viaţa pe care ne-a dat-o , pentru toate posibilităţile de a ne păstra sănătatea şi deopotrivă, pentru calităţile lucrurilor şi schimbarea anotimpurilor, că şi pentru a putea, prin cererile pe care I le adresăm, datorită credinţei pe care o avem în El, să ajungem la nemurire.[7]
            Ne putem da seama că iubitori ai adevărului relevat sunt creştinii, care vor şi se împreunează în împărăţia lui Dumnezeu, şi pentru credinţa lor, în special pentru creştinism, sunt dispuşi si mai ales să plătească cu preţul vieţii.[8]

Apologia a doua

            Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, în Apologia a doua, ne îndrumă şi pe noi cum să alegem calea către Dumnezeu, şi cum să ne trezim din păcatele grave pe care noi le săvârşim şi îl înjosim pe Domnul Nostru Iisus Hristos. Încă din începutul Apologiei a doua, Sfântul ne pune în faţă, o femeie desfrânată, fiind căsătorită cu un soţ desfrânat. În cele din urmă, această femeie oarecare, a găsit calea cea bună, calea cea adevărată, calea lui Hristos, şi găsind această cale, ea a revenit pe drumul cel bun, slăvindu-L pe Dumnezeu, încercând să îl aducă şi pe soţul ei la calea cea dreaptă, spre calea lui Hristos, vorbindu-i despre ce se poate întâmpla trăind în desfrânare şi minciună.[9]
            „Deci femeia socotind, o impietate de a se culca cu un alt bărbat, împotriva legii naturale şi care, împotriva justiţiei, încerca să-şi găsească prilejuri de plăcere în toate, s-a gândit să se despartă de trăirea laolaltă cu el”.[10] După ce ea a fost sfătuită de cei din jur, să mai aştepte ziua în care şi soţul ei va trece la calea cea bună, la calea spre mântuire care este calea spre Hristos Dumnezeul Nostru, aceasta acceptase să rămână împreună cu el. Bărbatul nu renunţase la viaţa pe care o ducea el, în desfrânări şi beţii cu prietenii lui, ba mai mult spunea că femeia lui e de vină deoarece s-a abătut de la murdăria în care trăia cu el.
            La rândul său, Sfântul Iustin se aştepta să fie urmărit şi pus la stâlp din aceeaşi pricină de către vreunul, pe care el i-a numit, sau cel puţin de Crescens, pe care Sfântul îl considerase ca fiind un duşman, care spune: „ Căci nu este vrednic să se numească Filosof un bărbat, care mărturiseşte în mod public despre noi cele ce nu ştie, anume că, creştinii ar fi nişte atei şi nişte impii , făcând aceasta spre mulţumirea şi plăcerea multora dintre cei înşelaţi cu privire la noi. Astfel, dacă el ne prigoneşte, fără să fi luat cunoştinţă de învăţăturile lui Hristos, el este un om înrăit şi cu mai mult primejdios decât ignoranţii, care de multe ori se feresc să vorbească şi să depună mărturie mincinoasă cu privire la lucrurile despre care nu ştiu nimic”[11]
            Atunci Sfântul Iustin ne răspunde: „Dar dacă vi s-au adus la cunoştinţă întrebările mele, cât şi răspunsurile aceluia, aţi putut vedea că el nu cunoaşte nimic din cele ale noastre.” Acest om, Crescens este foarte murdar, nefiind un iubitor de înţelepciune ci numai un bărbat de slavă deşartă, care nu dă cinstirea cuvenită nici admirabile maximei lui Socrate care spune: „Un om nu trebuie preferat înaintea adevărului”, dar este cu neputinţă, ca un cinic, care pune sfârşitul cel mai de pe urmă în indiferenţă, să cunoască vreun alt bun, în afară de indiferenţă.[12]
            Apologia a doua a Sfântului Iustin Martirul şi Filosful se încheie cu un îndemn, care duce spre paradoxul creştinismului, şi anume: „Fie ca voi, aşa cum se cade pietăţii şi filosofiei voastre, să judecaţi cu dreptate, în propriul vostru interes”[13]. Aceste două apologii, au fost scrise de acest Sfânt mare şi important pentru creştinism, pentru a ne forma o judecată sănătoasă, o judecată relevată la adevărul Scripturii, fără a ne îndoi de existenţa si lucrarea Dumnezeiască, totodată, să ne formăm o învăţătură superioară oricărei filosofii omeneşti.
Iar după citirea şi interpretarea cu atenţie a acestor apologii a Sfântului Iustin Martirul şi Filosful, ne putem da seama cu certitudine că toate acuzaţiile care au fost enunţate pe parcursul acestor apologii au fost false, doar pentru ai învinui pe creştini.


Bibliografie:
1.       Bodogae, Pr. Prof. Teodor Introducere în volumul „ Apologeţi de Limba Greacă,” colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB)”, volumul 2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980;
2.       Martirul, Sfântul, Iustin şi Filosoful, Apologia întâia, traducere pr. Prof. Olimp N. Căciulă, în volumul „ Apologeţi de limba greacă”, colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB), volumul 2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980;
3.       Idem, Apologia a doua, traducere Pr. Prof. Olimp N. Căciulă,, în vol. „ Apologeţi de limba greacă”, colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB)”, volumul 2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980;


[1] Pr. Prof. Teodor Bodogae, Introducere în volumul „ Apologeţi de Limba Greacă,” colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB)”, volumul 2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, pp. 5-7.
[2] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâia, traducere pr. Prof. Olimp N. Căciulă, în volumul „ Apologeţi de limba greacă”, colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB), volumul 2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, pp. 26-27.
[3] Ibidem, p. 27.
[4] Ibidem, p. 29.
[5] Ibidem, p. 30.
[6] Ibidem , p.30.
[7] Ibidem, p. 33.
[8] Ibidem, p. 43
[9]  Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia a doua, traducere Pr. Prof. Olimp N. Căciulă,, în vol. „ Apologeţi de limba greacă”, colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB)”, volumul 2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, pp. 77-79.
[10] Ibidem, p. 78.
[11] Ibidem, p. 79.
[12] Ibidem, p. 80
[13] Ibidem, p. 88