Acuzaţiile
aduse creştinilor în Apologiile
Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful şi argumentele folosite de acesta în
favoarea creştinilor
Introducere
Sfântul
Iustin Martirul şi Filosoful, a scris printre altele şi două Apologii, acestea
datând între anii 150- 160, unde prin aceste apologii încearcă să prezinte creştinismul
înaintea unei lumi păgâne aceasta fiind singura religie adevărată. Filosofia în
concepţia Sfântului Iustin înseamnă cel mai mare bun şi vrednic de Dumnezeu, ea
singură înălţându-se până la Dumnezeu iar pe noi apropiindu-ne de el.
Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful
s-a născut către anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi
greci păgâni. A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi
Marcus Aurelius (161-180), şi s-a numit "filosof" fiindcă din
copilărie s-a osârduit cu studiul filosofiei păgâne, iar mai apoi cu cel al
filosofiei Adevărului, învăţătura lui Hristos. În jurul vârstei de 30 de ani
Iustin a primit sfântul botez (între anii 133 şi 137) şi apoi a deschis o
şcoală de filosofie creştină. Deci mergând la Roma în anul 155, a dat mai sus
zisului împărat Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, şi
dezvinovăţitoare pentru credinţa în Hristos, cu care pe una, adică credinţa
creştinilor, o adeverea şi o întărea, iar pe cealaltă, adică înşelăciunea
idolească, o supunea cu dovediri din Scripturi.
Mai târziu, în anul 161, puţin după
urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie,
adresată de aceasta dată Senatului Roman. Deci, fiind zavistuit de Crescent
filozoful, a fost omorât cu vicleşug, chinuit fiind mai înainte cu multe
chinuri. Acesta pentru viaţa lui curată şi fără prihană, ajungând la fapta bună
cea desăvârşită, şi ajungând plin de toată înţelepciunea, şi dumnezeiască şi
omenească, a lăsat pentru toţi credincioşii scrieri pline de toată
înţelepciunea şi folosul care dau mare cunoştinţă celor ce le citesc.
Apologiile
lui sunt importante deoarece ele aduc argumente în susţinerea creştinismului, şi
totodată punându-ne în faţă o mulţime de acuzaţii ce îi erau aduse acestuia.[1]
Apologia întâia
„Această apologie, încă din introducere li se
adresează celor pioşi şi filosofi, că ei trebuie să cinstească şi să iubească
numai adevărul şi să renunţe la părerile vechi, în cazul în care acestea ar fi
greşite. Una dintre principalele acuzaţii este aceasta:„ Numai în ce ne priveşte
pe noi, voi socotiţi numele nostru, ca o suficientă dovadă, deşi în ceea ce
priveşte numele, aţi avea datoria să pedepsiţi mai degrabă pe cei ce ne acuză.
Sîntem învinuiţi că sîntem creştini, dar a urî ceea ce este bun, nu este un
lucru drept. Și iarăşi, dacă
cumva vreunul dintre cei ce sunt învinuiţi, tăgăduieşte spunând el însuşi că nu
este creştin voi îl lăsaţi ca şi cum nu aţi avea a-l vădi cu nimic că a
păcătuit. Dacă însă cineva mărturiseşte că este creştin, voi îl pedepsiţi numai
pentru mărturisirea lui.”[2]
Sfântul
Iustin, în urma acestei acuzaţii răspunde: „Trebuie
însă să cercetaţi atât viaţa celui ce mărturiseşte, cât şi a celui ce tăgăduieşte,
pentru ca de pe urma faptelor să se arate în ce chip este fiecare”.[3]
Apoi tot
aici, se aduce o acuzaţie si ateismului, anume celor care nu se închină zeilor:
„Pentru aceasta noi suntem numiţi şi atei. Și mărturisim că
suntem atei, atunci când este vorba despre nişte altfel de zei închipuiţi, dar
nu şi atunci când este vorba despre prea adevăratul Părinte al dreptăţii şi al
temperanţei, precum şi al celorlalte virtuţi, Care este neamestecat cu nici un
fel de răutate. Ci pe Acela şi pe Fiul cel venit de la El, care ne-a învăţat
toate acestea şi oştirea celorlalţi îngeri buni, care-L urmează şi i se
aseamănă, precum şi pe Duhul cel profetic, noi Îi respectăm şi ne închinăm Lor,
cinstindu-L în Duh şi adevăr, şi stăm la
dispoziţia oricăruia ar voi să afle ceva cu privire la Ei ca să-l învăţăm din
belşug, precum şi noi înşine am fost învăţaţi.[4]
Sfântul
Iustin Martirul, a spus că unii dintre cei care au fost arestaţi, s-au dovedit
la urmă a fi răufăcători, acesta se plângea că arestările lor au loc chiar şi
în urma a unui denunţ foarte simplu, fără a cerceta dacă este sau nu vinovat,
fără să se judece faptele săvârşite de cei judecaţi. Acuzaţiile mai spun
că,statuile zeilor sunt făcute din vase spurcate, iar acest lucru este socotit
ca fiind lipsit de raţiune şi că toate acestea se fac întru batjocorirea lui
Dumnezeu, numindu-le ca nişte lucruri stricăcioase, şi care au nevoie
încontinuu de a fi îngrijite.[5]
„Şi voi ştiţi
destul de bine, că meşterii unor astfel de zei, sînt nişte destrăbălaţi şi
plini de toată răutatea, ca să nu mai
enumerăm aici toate viciile lor şi că trăiesc în desfrânare cu tinerele care
lucrează laolaltă cu ei”. Sfântul Iustin le răspunde acestora: „O ce nebunie să
spuneţi că nişte oameni desfrânaţi plăzmuiesc pe zei pentru ca oamenii să li se
închine acestora, îi transformă din materia moartă în statui, iar în templele
în care îi aşează le pun paznici, neînţelegând că este o impietate chiar şi
numai a gândi şi a spune că oamenii ar putea fi nişte paznici ai zeilor.”[6]
În
privinţa a tuturor celor create de Dumnezeu, Sfântul spune că Dumnezeu nu are
nevoie nici măcar de ofrandele materiale ale oamenilor, El fiind cel care dă
tuturora de toate, fiind Dumnezeu cel Sfânt, Dumnezeu Tatăl cel Creator si
Proniator. Totodată, Sfântul Iustin martirul şi Filosoful ne mai spune că Dumnezeu
îi acceptă cu plăcere, doar pe cei care imită calităţile lui cele bune, cum ar
fi înţelepciunea, dreptatea şi iubirea de oameni, toate câte sunt proprii lui
Dumnezeu. „Nefiind nici atei, ca unii care venerăm pe Creatorul acestui
Univers, spunând, aşa precum am fost învăţaţi că El nu are trebuinţă de jertfe
sângeroase, de libaţiuni şi de tămâieri, noi Îl lăudăm, pe cât ne stă în putinţă,
cu cuvinte de rugăciune şi de mulţămită, pentru toate cele ce ni se oferă, primind
învăţătura că singura cinstire vrednică de El este aceea, că cele ce ne-a fost
date de El spre hrană, să nu le consumăm prin foc, ci să ni le oferim nouă şi
celor ce au trebuinţă de ele, pentru viaţa pe care ne-a dat-o , pentru toate posibilităţile
de a ne păstra sănătatea şi deopotrivă, pentru calităţile lucrurilor şi
schimbarea anotimpurilor, că şi pentru a putea, prin cererile pe care I le
adresăm, datorită credinţei pe care o avem în El, să ajungem la nemurire.[7]
Ne putem
da seama că iubitori ai adevărului relevat sunt creştinii, care vor şi se
împreunează în împărăţia lui Dumnezeu, şi pentru credinţa lor, în special pentru
creştinism, sunt dispuşi si mai ales să plătească cu preţul vieţii.[8]
Apologia a doua
Sfântul
Iustin Martirul şi Filosoful, în Apologia a doua, ne îndrumă şi pe noi cum să
alegem calea către Dumnezeu, şi cum să ne trezim din păcatele grave pe care noi
le săvârşim şi îl înjosim pe Domnul Nostru Iisus Hristos. Încă din începutul
Apologiei a doua, Sfântul ne pune în faţă, o femeie desfrânată, fiind
căsătorită cu un soţ desfrânat. În cele din urmă, această femeie oarecare, a
găsit calea cea bună, calea cea adevărată, calea lui Hristos, şi găsind această
cale, ea a revenit pe drumul cel bun, slăvindu-L pe Dumnezeu, încercând să îl
aducă şi pe soţul ei la calea cea dreaptă, spre calea lui Hristos, vorbindu-i
despre ce se poate întâmpla trăind în desfrânare şi minciună.[9]
„Deci
femeia socotind, o impietate de a se culca cu un alt bărbat, împotriva legii
naturale şi care, împotriva justiţiei, încerca să-şi găsească prilejuri de
plăcere în toate, s-a gândit să se despartă de trăirea laolaltă cu el”.[10]
După ce ea a fost sfătuită de cei din jur, să mai aştepte ziua în care şi soţul
ei va trece la calea cea bună, la calea spre mântuire care este calea spre
Hristos Dumnezeul Nostru, aceasta acceptase să rămână împreună cu el. Bărbatul
nu renunţase la viaţa pe care o ducea el, în desfrânări şi beţii cu prietenii
lui, ba mai mult spunea că femeia lui e de vină deoarece s-a abătut de la
murdăria în care trăia cu el.
La
rândul său, Sfântul Iustin se aştepta să fie urmărit şi pus la stâlp din aceeaşi
pricină de către vreunul, pe care el i-a numit, sau cel puţin de Crescens, pe
care Sfântul îl considerase ca fiind un duşman, care spune: „ Căci nu este
vrednic să se numească Filosof un bărbat, care mărturiseşte în mod public
despre noi cele ce nu ştie, anume că, creştinii ar fi nişte atei şi nişte impii
, făcând aceasta spre mulţumirea şi plăcerea multora dintre cei înşelaţi cu
privire la noi. Astfel, dacă el ne prigoneşte, fără să fi luat cunoştinţă de
învăţăturile lui Hristos, el este un om înrăit şi cu mai mult primejdios decât
ignoranţii, care de multe ori se feresc să vorbească şi să depună mărturie
mincinoasă cu privire la lucrurile despre care nu ştiu nimic”[11]
Atunci
Sfântul Iustin ne răspunde: „Dar dacă vi s-au adus la cunoştinţă întrebările
mele, cât şi răspunsurile aceluia, aţi putut vedea că el nu cunoaşte nimic din
cele ale noastre.” Acest om, Crescens este foarte murdar, nefiind un iubitor de
înţelepciune ci numai un bărbat de slavă deşartă, care nu dă cinstirea cuvenită
nici admirabile maximei lui Socrate care spune: „Un om nu trebuie preferat
înaintea adevărului”, dar este cu neputinţă, ca un cinic, care pune sfârşitul
cel mai de pe urmă în indiferenţă, să cunoască vreun alt bun, în afară de
indiferenţă.[12]
Apologia
a doua a Sfântului Iustin Martirul şi Filosful se încheie cu un îndemn, care
duce spre paradoxul creştinismului, şi anume: „Fie ca voi, aşa cum se cade
pietăţii şi filosofiei voastre, să judecaţi cu dreptate, în propriul vostru
interes”[13].
Aceste două apologii, au fost scrise de acest Sfânt mare şi important pentru
creştinism, pentru a ne forma o judecată sănătoasă, o judecată relevată la
adevărul Scripturii, fără a ne îndoi de existenţa si lucrarea Dumnezeiască,
totodată, să ne formăm o învăţătură superioară oricărei filosofii omeneşti.
Iar după citirea şi interpretarea cu
atenţie a acestor apologii a Sfântului Iustin Martirul şi Filosful, ne putem da
seama cu certitudine că toate acuzaţiile care au fost enunţate pe parcursul
acestor apologii au fost false, doar pentru ai învinui pe creştini.
Bibliografie:
1.
Bodogae, Pr. Prof. Teodor Introducere în volumul „ Apologeţi de Limba Greacă,” colecţia
„Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB)”, volumul 2, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980;
2.
Martirul, Sfântul, Iustin şi Filosoful, Apologia întâia, traducere pr. Prof.
Olimp N. Căciulă, în volumul „ Apologeţi de limba greacă”, colecţia „Părinţi şi
Scriitori Bisericeşti (PSB), volumul 2, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980;
3.
Idem, Apologia a
doua, traducere Pr. Prof. Olimp N. Căciulă,, în vol. „ Apologeţi de limba
greacă”, colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB)”, volumul 2, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1980;
[1] Pr.
Prof. Teodor Bodogae, Introducere în
volumul „ Apologeţi de Limba Greacă,” colecţia „Părinţi şi Scriitori
Bisericeşti (PSB)”, volumul 2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, pp. 5-7.
[2] Sfântul
Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia
întâia, traducere pr. Prof. Olimp N. Căciulă, în volumul „ Apologeţi de
limba greacă”, colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB), volumul 2,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1980, pp. 26-27.
[9] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia a doua, traducere Pr. Prof.
Olimp N. Căciulă,, în vol. „ Apologeţi de limba greacă”, colecţia Părinţi şi
Scriitori Bisericeşti (PSB)”, volumul 2, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, pp. 77-79.
