Ion Gociu - Locul şi rolul cultului eroilor în societatea contemporană

 „Neamul este etern prin Cultul Eroilor”

 Nicolae Iorga

 

Col (r) Ion C. Gociu

Locul şi rolul cultului eroilor în societatea contemporană

          Moto-ul semnat de savantul istoric Nicolae Iorga cum că „Neamul este etern prin Cultul Eroilor” ne avertizează cu înţelepciune şi fără de tăgadă un adevăr valabil oricând şi pentru orice popor.

Ar fi de prisos să fac eu tocmai acum o evaluare asupra Cultului Eroilor de-a lungul timpurilor, el fiind bine cunoscut din datele istorice semnate de istorici de renume.

În ţara noastră Cultul Eroilor a început odată cu înfiinţarea Asociaţiei „Cercetaşii României”.

 Istoric vorbind, colonelul adjutant Grigore Berindei împreună cu un grup de ofiţeri au creat un comitet de iniţiativă care va definitiva - spun documentele vremii - pe 12 mai 1912 Asociaţia „Cercetaşii României”.

 Prin ajungerea în audienţă la Casa Regală,  comitetul de iniţiativă obţine sprijin,  Asociaţia se dezvoltă puternic. Astfel, la acea dată sunt înregistraţi 9.000 de cercetaşi, grupaţi în 34 de legiuni şi 56 de cohorte. Recunoaşterea Asociaţiei ca persoană morală este votată de Senat (20 decembrie 1914) şi de Adunarea Deputaţilor (21 februarie 1915), fiind publicată în Monitorul Oficial la 9 aprilie 1915.

Cercetaşii în primul război mondial

Insigna cercetaşilor din războiul  1916 – 1919

Insigna cercetaşilor României interbelice

Video "Istoria Cercetaşilor"

După modelul  elevilor din Bucureşti, în gimnaziile din oraşele importante ale ţării s-au organizat cohorte. Să nu uităm că eroina de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu, (născută Cătălina Vasile Toderoiu) a plecat în Bucureşti pentru a deveni învăţătoare. Acolo a contribuit la înfiinţarea primei organizaţii de cercetaşi din tară şi în anul 1913 face parte din cohorta „Pastorul Bucur.”  În anul 1914, revenită în vacanţă la Vădeni (Târgu Jiu) a activat ca o bună cercetaşă, iniţial ca sanitar, într-o cohortă locală. La declanşarea războiului şi trecerea trupelor germane peste Carpaţi pe frontul Cerna – Jiu, pentru răzbunarea memoriei soldaţilor căzuţi la datorie în munţii Vâlcan şi pe Valea Jiului printre care se afla şi fratele ei Nicolae, s-a înrolat în rândul militarilor din Regimentul nr. 43/58 Infanterie, luptând cu dăruire împotriva invaziei germane.

Citez:

„Într-o zi de duminică, prin noiembrie, Ecaterina a fost rănită uşor. Acest lucru a îndârjit-o şi mai mult, devenind tot mai activă pe frontul ce parcurgea traseul Târgu-Jiu, Dăneşti, Floreşti, Răşina, Peşteana, Tunşi. A fost luată prizonieră şi dusă la Cărbuneşti de unde a scăpat, împuşcând santinela de pază. A revenit pe câmpul de luptă şi la Bărbăteşti a fost rănită uşor la picior. În luptele din 6 noiembrie 1916 din apropiere de Filiaşi, un obuz i-a fracturat tibia şi coapsa stângă, urmând o perioadă în care a trecut prin mai multe spitale — la Craiova, Bucureşti şi la Spitalul ''Regele Ferdinand'' din Iaşi. Cu prilejul vizitei reginei Maria la spital, aceasta a recompensat-o cu 400 lei lunar, acordându-i totodată gradul de sublocotenent onorific, pentru a-i conferi autoritate în faţa trupei.

După recuperare, Ecaterina părăseşte spitalul şi se înapoiază la regimentul din care făcuse parte şi este numită comandant de pluton.

  ''În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, (Mărăşeşti) (consemnează Mariana Bărbulescu autorul documentarului serviciul istoric din Marele Stat Major) a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanţe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt 'Eroina de la Jiu' şi-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul ţării acesteia cotropită de duşmani.”

 Încheiat citatul.

După înfăptuirea Statului Naţional Unitar, rolul şcolilor de învăţători a crescut considerabil. Mulţi dintre dascălii cei vechi pieriseră în luptele duse cu inamicul nemilos. În anul 1919 şi în Târgu Jiu se reînfiinţează   şcoala normală care fusese desfinţată în anii 1885-1886. În anul 1933 ia denumirea de Spiru Haret. În acestă unitate de învăţământ, ca în toate şcolile normale, erau primiţi cu mari înlesniri materiale – burse - copiii de ţărani, buni de carte, cărora li se asigurau la internat - masă, cazare şi alte facilităţi pentru a deveni buni educatori ai copiilor ce populau cu prisosinţă satele ţării. şcoala avea la dispoziţie o suprafaţă de teren unde elevii munceau pentru asigurarea nevoilor de legume şi zarzavaturi la cantina internatului.

Cunoscând bine viaţa satului, învăţătorii, cu sârguinţă au însufleţit copiilor de ţărani dragostea pentru ţară şi respectul pentru Cultul Eroilor.

 Ca elev de şcoală primară din anul 1941 şi licean  încă din anul 1945, nu pot uita frumoasele serbări închinate celor trecuţi în veşnicie, sacrificându-şi viaţa în bătălii pentru Întregirea Neamului şi apărarea Gliei străbune. Cu grijă şi migală săvârşeam curăţenia la monumentul eroilor şi Troiţa din mijlocul satului. Învăţătorul nostru, prin repetiţie ne învăţa cântece şi poezii patriotice.

 În ziua de Ispas - Înălţarea Domnului - se pomeneau şi eroii localităţii, căzuţi la datorie în cele Două Războaie Mondiale. Părinţii copiilor, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare scoase de pe fundul lăzii, veneau la şcoală cu parastase, la serbarea de pomenire a Eroilor.

 În curtea şcolii din comuna mea natală este înălţat încă de pe vremea Regelui Ferdinand I un monument, un obelisc de peste trei m înălţime, pe laturile căruia sunt trecute toate numele celor căzuţi la datorie în luptele din Primul Război Mondial. Deasupra lui, cu faţa spre răsărit şi aripile întinse, domină o imensă pajură ce ţine în cioc o cruce.

În anul 1945 la ziua de Înălţarea Domnului Iisus Hristos, ca în fiecare an lângă acest monument, după slujba de pomenire a eroilor oficiată de preotul comunei, pe o scenă instalată de sătenii pricepuţi, părinţi ai copiilor şcolari, elevii de toate clasele, se întreceau în a recita poezii şi cântece patriotice. La 9 mai războiul se terminase. Toată lumea adunată, mai puţin copiii, femeile căre-şi pierduseră taţii/fiii/soţii pe front, erau fericiţi, iar eu învăţat de tata, am recitat poezia „Scrisoare către tăticul căzut în Ardeal” ceea ce la mine nu era cazul, dar am şi plâns, alături de cei cărora le murise cineva. La mesele aşezate în spatele monumentului, după terminarea serbării, toţi copiii ne-am aşezat. Am primit „de pomană” de la mama colegului meu, orfan în luptele din Cotul Donului, un colac cu lumânare pe care era pusă o lingură de colivă, un ou roşu, şi o bucăţică de carne de pasăre. Am zis Bogdaproste iar sufletul mi-a fost umplut de credinţă şi respect, dovadă că până la vârsta asta n-am uitat acel moment.

^{*) În anii 1948 – 1990 crucea i-a fost scoasă păsării din cioc şi miraculos acum este la locul ei, iar hoţii de metale încă n-au furat superbul vultur, simbol al bărbăţiei şi onoarei.}

Pentru soldaţii căzuţi în Cel de al Doilea Război Mondial în comuna Ciuperceni Gorj, n-a fost ridicat nici un monument cu toate că, prin fiii ei căzuţi în luptele pentru dezrobirea Basarabiei şi apoi a Ardealului de nord, până la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, ajungând chiar până aproape de Viena, a dat multe jertfe.

^{*) După 1990, exact nu ştiu cine a avut iniţiativa, la o răspântie de drumuri din centrul comunei, a fost înălţată o frumoasă troiţă având fixată pe ea o placă de marmură cu numele celor trecuţi în cele veşnice în anii 1941 – 1945.}

Mai mult ca oricând, în aceste momente, trebuie intensificată activitatea, considerată de Onoare pentru respectul faţă de eroii neamului. Ea se concretizează prin cultivarea în rândul tineretului, începând de la grădiniţă şi până la majorat cu deviza „că această preocupare este o acţiune patriotică” unde lucrurile nu se judecă şi nu se operează cu jumătăţi de măsură.

Directorii şcolilor generale, profesionale, gimnaziale şi licee, înpreună cu diriginţii de clase, ajutaţi de tot corpul profesoral,  în special cei de istorie, să fie atraşi în aceste acţiuni pentru mobilizarea elevilor în constituire de subfiliale, grupe şi cum le-o mai zice, iar organele şi oficialităţile locale, cu fermitate să fie abordate pentru a respecta întocmai prevederile legale privind Cultul Eroilor. Sunt aleşi prin votul comunităţii şi trebuie să-şi îndeplinească misiunea de credinţă.

*) Dar ce să mai crezi, când observi că în Ziua Naţională a Drapelului României, în Municipiul nostru nu-i arborat niciun steag tricolor pe suporţii montaţi anume şi cu cheltuială pe stâlpii de pe marginea străzilor!?? Că Cimitirul de Onoare a fost profanat cu „acte legale” şi nu se ia nicio măsură de oprire. Că factorii de răspundere manipulează fondurile primăriilor - la care toţi contribuim - şi cu lipsă de onoare îşi încalcă promisiunile şi obligaţiile legale. Cum poate fi apreciat gestul de a nu plăti tipografiei, după ce anterior confirmase, valoarea insignifiantă pentru ei, a Revistei „GORJUL EROIC” unde un grup de militari şi civili, cu mult har şi competenţă scriu despre faptele de eroism ale gorjenilor căzuţi la datorie pentru Neam şi ţară.

La solicitarea preşedintelui ANCERM - "Asociaţia Naţională Cultul Eroilor Regina Maria", Filiala Gorj, domnul col.r. ing. Walter Loga, gestul făcut de domnii profesori Andrei Popete şi Ion Pinţa de a aduce din vacanţă, un grup de 12 elevi (fete şi băieţi) membrii ai cercul Cultul Eroilor din Gorj,  fiecare purtând câte un tricolor în mână şi toţi laolaltă încă unul desfăşurat de 10 metri lungime. Ce să mai crezi, când afli că pentru procurarea acestora, Primăria/Judeţul n-a contribuit cu nimic? Aceşti tineri, prin prezenţa lor, au dat „culoare” evenimentului, mai ales că din neglijenţa celor ce cu, smerenie au sărutat Stindardul, la înălţarea acestuia unde îi era locul, a rămas blocat la jumătatea catargului. Parcă şi Flamurii în cele trei culori   i-a fost ruşine să se mai ridice la nivelul celui cu 27 de stele reprezentând Statele Uniunii Europene. Motivul ruşinii!? …În acel moment de mare sărbătoare, în afară de Drapelul  Gărzii de Onoare şi steagurile elevilor, în Piaţa Prefecturii şi pe străzile principale, nu mai era aşezată nicio flamură. Tricolorul, „jignit” s-a „opus” şi a înţepenit la jumătatea catargului.

În oraşul/judeţul nostru, se vede treaba, cum se zice, că în privinţa respectării eroilor mai este mult până departe!

Insigna noilor cercetaşi ai României

Despre locul şi rolul Cultului Eroilor în viaţa contemporană putem şi trebuie să vorbim până cei pe care i-am ales să ne reprezinte, conform prevederilor legale, material şi fizic să sprijine şi activiţăţile de Cult, de dăruire pentru Eroii Neamului, care şi-au jerfit viaţa ca noi să fim ceea ce suntem astăzi.

Chiar aşa, tu reprezentant al puterii locale cu drept de hotărâre, să promiţi şi până la urmă să refuzi a plăti o sumă insignifiantă, aport la tipărirea  revistei GORJUL EROIC, pentru mine este ceva de-a dreptul halucinant!

*) Am locuit peste patru ani în Canada. Drapelul cu trei părţi egale roşu în margini şi alb la mijloc pe care este aplicată frunza de arţar, nu lipseşte niciodată de pe vreo instituţie, locurile frecventate intens, magazine, staţii de benzină, iar la zilele de Sărbătoare Naţională este arborat de cetăţeni la fiecare casă. Vă jur că acolo am primit o lecţie de înalt patriotism şi de atunci o aplic în aceste ocazii la fereastra apartamentului familiei mele.

Târgu Jiu, 29 iunie 2015,           

Preşedinte de onoare al ANCERM - "Asociaţia Naţională Cultul Eroilor Regina Maria", Filiala Gorj,  Ion C. Gociu

Elevi şi membrii ANCERM, în Piaţa Prefecturii 

la festivitatea de Ziua Drapelului Naţional 

(26 iunie 2015)