Pr. Al. Stănciulescu-Bârda-Măria Ta, Țăran Român

Măria Ta, Țăran Român (IV).

         Alături de  țărâna sfântă a Țării, de codrii și izvoare, alături de frații de limbă și de lege, ai avut tovarăși de nădejde dobitoacele din curtea ta, din câmp și de aiurea. Le-ai socotit ca pe un dar pe care ți l-a făcut Dumnezeu dintru începuturi, ca să te hrănești cu ele. Le-ai iubit, le-ai hrănit și le-ai adăpat, le-ai adăpostit de frig și de furtuni, ai dormit cu ele sub cerul cu stele, ți-ai părăsit casa, și masa, și soția, și copiii și-ai plecat cu vitele la sute de kilometri, ca să le asiguri hrana, luni, anotimpuri, uneori chiar ani.

         Cel mai iubit ți-a fost întotdeauna calul. În el ai văzut un frate credincios. Cu el ai arat pământul, cu el ți-ai transportat greutățile, cu el ai străbătut depărtările, cu el te-ai dus pe câmpul de luptă, la vânătoare, în pribegie și în haiducie. Puterea lui a completat puterea ta. Cu el ai fost întotdeauna falnic, și iubit, și respectat. Cu el ai fost mai sus decât ceilalți, mai frumos, mai viteaz, mai puternic. L-ai crescut ca pe-un copil, i-ai dat apă din pumni, l-ai sărutat și ai tremurat, când l-ai văzut că suferă. 

         Lângă tine a fost nelipsit, întotdeauna, câinele. De multe ori oamenii, - chiar rude apropiate -, te-au vândut, te-au trădat, dar el a fost gata să și moară pentru a te apăra. A mers cu tine pretutindeni. Te-a apărat de hoți și de borfași, te-a ajutat să vânezi, ți-a apărat turmele de fiare, ți-a apărat casa și fericirea. S-a mulțumit cu o coajă de pâine, fiindcă a știut că n-ai nici tu mai mult. Uneori l-ai bătut, l-ai alungat, l-ai legat, l-ai lăsat în frig, în troiene și în ploaie, dar el a îndurat și a tăcut răbdător. Doar din când în când, ajungând la limita răbdării, își îndrepta botul spre înaltul cerului și începea să urle cu durere, așa cum numai el știa să facă. Cu el ți-ai căutat oile și potecile. El te-a căutat pe tine, fie că ai fost rătăcit, fie bolnav sau mort pe cine știe unde. Poate tu nu l-ai iubit niciodată, atât cât te-a iubit el, o iubire sinceră și curată, cum oamenii mai rar o mai scot din sipetul sufletului lor.

         Animalul de care ți-ai legat întreaga ta istorie a fost însă oaia, mioara. Fie că ai avut câteva pe lângă casă, fie că ai avut turme mari de sute și mii de oi, lângă animalele acestea ți-ai petrecut o bună parte din viața ta. Le-ai dus pe câmpuri și pe dealuri, pe văi și pe munți, pe unde a fost iarba mai grasă și vremea mai bună. Lângă ele ai înfruntat vânturile, potoapele, viscolul, lupii și urșii. Ai plecat cu ele primăvara spre crestele Carpaților și ți-ai lăsat copiii și nevasta, părinții, frații și consătenii în urmă. I-ai revăzut din când în când în timpul verii. Toamna, când vremea începea să se strice și frigul pătrundea la oase, porneai cu convoiul de turme la vale, treceai câmpiile Bărăganului, treceai Dunărea și te pierdeai în Munții Balcani. De la Marea Neagră până în Spania, pe acolo pe unde sunt munți, sunt și astăzi sate întregi de vorbitori de limba română. Ei sunt urmașii vechilor ciobani ce s-au așezat pe acolo, sperând într-o viață mai bună. De la oaie ai luat laptele și carnea, lâna și mieii. Nevasta a petrecut luni de zile în piețe cu brânză, cu lână, cu lucrături de tot felul din lână. 

         Înainte de Paști ai fost nelipsit din târgurile orașelor, unde ți-ai vândut mieii. În nopțile lungi de iarnă nevasta a tors lâna și a împletit apoi din ea ciorapi, flanele, fulare și alte lucruri necesare pentru oameni și pentru casă. Femeia a țesut pături, covoare, oprege, dimie și obiele din lâna oilor tale. Pe lângă oi ai cântat din fluier cum numai tu ai știut s-o faci, ți-ai plâns necazurile, și bucuriile, și dragostea, și dorul. Oile te-au ajutat să supraviețuiești, să-ți hrănești familia, să-ți faci un rost în viață și în lume.

         Cum aș putea să uit vaca și boul? Animale răbdătoare, s-au mulțumit cu mult și cu puțin. Au tras din greu plugul și carul, ți-au dat și lapte, și carne, și viței și dragostea lor, cerându-ți, în schimb, un braț de iarbă, o furcă de fân! De câte ori le-ai bătut, când nu mai puteau urni carul în pripor, de câte ori s-au prăbușit în genunchi sub greutatea jugului! Câte ar avea de spus, dacă ar putea să vorbească!

         Nu ți-au lipsit din curte caprele și iezii cu toate ghidușiile lor, găinile, gâștele, rațele, curcile și bibilicile, măgarii, mâțele. În câmp și în pădure ți-au fost aproape toate animalele și păsările, pe care le-a lăsat Dumnezeu. Unele ți-au fost de folos, altele te-au păgubit, dar toate au știu că tu ești stăpânul făpturii, așa cum te-a lăsat Dumnezeu.

         Privesc astăzi cu durere, Măria Ta, cum te mai înconjoară doar amintirile. Câțiva cai mai sunt în sat, pe care-i număr pe degetele de la o mână! O sută șaizeci de perechi de boi cu atelaje complete(car, plug, grapă etc.) au  băgat în colectiv numai sătenii mei. Azi nu mai este nici un bou, măcar așa, să vedem și noi cum mai arată! Vaci mai sunt doar câteva, slabe, amărâte, anemice. Câteva oi și câteva capre mai vezi din când în când pe hotarul satului. Turme de câini vagabonzi cutreieră ogașele, în căutare de oase de vite aruncate de samsari. Animalele, oricare ar fi ele, ți-au ajuns o povară. Copiii și nepoții se rușinează să le mai ducă la pășune, să le mulgă, să meargă în piață cu lapte și cu brânză. 

         Nopți întregi petrec pe la porți, punând țara la cale, zeci de ore joacă poker pe la cârciumi, ori tot felul de jocuri pe calculator, privesc la televizor atâtea și atâtea năzdrăvănii, dar nu pot să meargă un ceas cu cele câteva animale la păscut.

         Cu câtva vreme înainte de a pleca din astă lume, îl găseam pe tatăl meu plângând în grajd, lângă vite. Le mângâia și le spunea că, după plecarea lui, îi va rămâne oborul pustiu. Câți alții ca tatăl meu n-au plâns la fel sau nu vor plânge, dar în zadar. Lumea e tot mai străină, mai rea și mai avară, poate tocmai din cauză că n-a mai apucat să vadă blândețea, bunătatea și iubirea din ochii unui biet animal.

         Apropo, Măria Ta, tu chiar mai exiști cu adevărat ca să vezi toate astea? 

Sursa:

Scrisoare pastorală

Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul X(2012), nr. 233 (1 – 15 Iulie)

 Vedeţi pe site-ul nostru: http://www.scribd.com/semanatorul

 Oferta de carte a Editurii "Cuget Românesc" - Bârda,  Mehedinţi în trimestrul III al anului 2012
http://www.scribd.com/doc/100800267

Creier pane-instant din cerebel agramat

Creier pané-instant din cerebel agramat

Vasile Zărnescu

Într-un text de acum vreo trei decenii, Eugen Barbu relata cum, aflat într-o vizită în China, rămăsese oripilat de o întâmplare petrecută într-un restaurant: unui client i se prepara, direct lângă masă, creier de maimuţă vie al cărei cap era decapotat în faţa clientului! I se scotea creierul şi i se prepara în faţa lui. Relatarea lui Barbu fusese atât de şocantă, încât povestirea lui nu a fost necomentată. Fireşte, în regimul socialist nici nu era posibil să se gloseze pe o asemenea temă. Mai ales că ar fi fost implicată, indirect, şi prietenia româno-chineză.

            Între timp, pe Internet au fost postate diverse filmuleţe care redau scena incredibilă descrisă de Eugen Barbu. Cu toate că acestea sunt veritabile agresiuni psihice şi vizuale, difuzarea lor repetată ar putea să le mai fi estompat caracterul respingător, dar un asemenea eveniment rămâne, încă, oripilant.

            Totuşi, dacă stau să mă gândesc bine, cred că aş putea accepta să mi se prepare şi mie, într-un restaurant, cu grătarul lângă masă, creierul scos direct din cutia craniană a individului care a născocit sintagma „prioritatea zero“! E o formulare atât de idioată încât presupun că doar prepararea de fripturi din creierele celor care o folosesc ar putea duce la extirparea expresiei – evident, o dată cu extirparea creierelor indivizilor în cauză – sau măcar a părţilor de encefal în care se scornesc asemenea aberaţii.

Conform dicţionarului de neologisme, „prioritate“ înseamnă „întâietate“, deci care este pe locul întâi. Prior in tempus, potior in Jure este principiul juridic pe care se bazează, printre altele, inclusiv înregistrarea invenţiei la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci; sau, dacă este vorba de o idee, de o teorie, cel care a publicat-o primul este considerat autorul respectivei idei, teorii etc. Príor este titlul unui înalt magistrat în vechile oraşe-republici italiene, care însemna „cel dintâi (în timp sau la rând)“. „Prior, prius adj. la com. (superl. primus) 1 dinainte, de mai înainte (din doi), precedent; (…) // priōrēs, um, m. pl. cei care au trăit mai înainte, strămoşi: more priorum OV. după obiceiul străbunilor; 2 (fig.) mai presus, superior: prior aetate et sapientia SALL. mai mare în vârstă şi mai înţelept…“ (G. Guţu, Dicţionar latin-român. Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983, pag. 971).

Ce înseamnă „prioritate zero“?! Nimic. Nimic altceva decât o absurditate. E un nonsens. Zero semnifică „nimicul“. Când unul spune, furios, „E zero barat!“ înseamnă că indică un individ, o situaţie etc. pe care le consideră un nimic absolut. Expresia „zero-tăiat-în-paişpe!“ redă o formă augmentativă şi colocvială a lui „zero barat!“ În matematică, „zero“ nu semnifică un număr, o cantitate, ca unu, doi, şapte etc., ci un simbol: indică o origine, un punct de unde se pleacă într-o direcţie – în sus sau în jos faţă de nivelul mării, în sus sau în jos pe scala temperaturii, în sus sau în jos, la dreapta sau la stînga pe axele abscisei şi ordonatei etc.

Tâmpitul care a scornit expresia „prioritatea zero“ – şi e permisă utilizarea noţiunii „tâmpit,“ fiind introdusă în limbajul publicistic de preşedintele suspendat-a-doua-oară, Traian Băsescu, referitoare la tâmpiţii făcuţi de actualul sistem de învăţământ, dar cuvântul îi indică şi pe tâmpiţii produşi de sistemul anterior de învăţământ, precum şi pe tâmpiţii de la „mama lor“ –, respectivul tâmpit, ziceam, a vrut, probabil, să inoveze stilul ca să evite – credea el – limba „de lemn“ a unui regim defunct, dar cu preţul instituirii actualei limbi de lemn. Ce a crezut că face idiotul care a lansat sintagma „prioritatea zero“? Că indică o prioritate „mai prioritară“ decât aceea relevată de expresia consacrată prin uz, chiar dacă nu este şi corectă, „prioritatea numărul 1“, calchiată, se pare, după sintagma „inamicul numărul 1“.

Evident, ţinând cont de sensul strict al cuvântului „prioritate“, enunţat mai sus, noţiunea „prioritate“ este defectivă de plural, adică nu poate avea şi forma „priorităţi“, fiindcă numai unul este pe locul întâi. Desigur, la fel ca în cazul cuvântului „alternativă“, şi el defectiv de plural, dar prin abuzul de limbaj al agramaţilor s-a ajuns la forma greşită „alternative“ (în loc de „variante“, „posibilităţi“ etc.), prin acelaşi abuz s-a ajuns la cuvântul la fel de greşit „priorităţi“. Precum în cazul greşit „alternative“, s-a răspândit expresia, fiindcă prostia este contagioasă, „priorităţile guvernului sunt…“. De aici, de vreme ce ar fi mai multe „priorităţi“, s-a ajuns şi la sintagma „prioritatea numărul 1“ – ceea ce este un pleonasm; după care ar urma „prioritatea numărul 2“ – ceea ce este o contradicţie în termeni, căci, dacă „prioritar/prioritate“ înseamnă numai ceea ce este pe locul întâi, ceea ce are întâietate, atunci nu mai poate exista o „prioritate“ – adică ceva situat pe locul întâi – care să fie pe locul al doilea! Gândirea asta năroadă a dus şi la născocirea barbarismului, la fel de idiot, „a prioritiza“ (sic), folosit cu dezinvoltură de toantele din televiziune, de „analiştii politici“ la fel de nerozi şi alţii ca ei. Dar nu contează pentru tâmpiţii noştri, fiindcă „mulţi vede, puţini pricepe“!

De ce şi-a închipuit, în mintea sa găunoasă, că e mai prioritară „prioritatea zero“, născocită de el, decât „prioritatea numărul 1“, din această expresie consacrată pleonastic (precum „babă bătrână“, „avansaţi înainte“ etc.)?! Fiindcă pe axa ordonatei, a numerelor naturale întregi şi pozitive, de la 1 la infinit, zero este mai la stânga decît 1 şi, deci, ar fi înaintea lui unu: deci, Zero ar avea prioritate faţă de Unu! Dar, repet, simbolul „0“ nu este număr! Numai că tîmpitul-scornitor nu ştie acest fapt important. Şi nici logică nu are, fiindcă nici minte n-are! Nici el, nici idioţii care s-au molipsit de această prostie şi o utilizează cu deplină inconştienţă.

Într-adevăr, văzută prin prisma conţinutului expresiilor  „zero barat!“, „zero-tăiat-…“, sintagma „prioritatea zero“ se autoanulează, fiindcă, literalmente, e un nonsens. Dacă simbolul „zero“ ar fi şi el un număr, care să indice o ierarhie, o poziţie într-o clasificare, un punct pe meridian etc., atunci podiumul primilor trei învingători dintr-un concurs ar conţine treptele 0 (zero), 1 (unu) şi 2 (doi), 0 (zero) fiind înscris pe treapta cea mai de sus, cea mai merituoasă, cu medalia de aur! Imaginaţi-vă ce figură ar face „aurul pe locul zero“ şi nu pe locul întâi! Or, din fericire, nu este aşa, fiindcă la stabilirea numerelor acordate treptelor podiumului învingătorilor au contribuit oameni cu logică.

Dar, cum am mai semnalat, stupiditatea este contagioasă. Folosirea sintagmei „prioritatea zero“ se extinde, fiindcă „mama proştilor este mereu borţoasă!“ Tot mai mulţi indivizi, chiar din „elita politică“, au preluat această prostie patentă şi o etalează ca pe o chestie lingvistică de bon-ton, de mare fineţe şi de inedit stilistic, deşi nu este decât o  porcărie care îi zgârie pe creier pe cei care-l au.

Să reţinem câteva exemple convingătoare şi etalate în ordinea descrescătoare a „elitei“ care foloseşte această aberaţie.

Iată ce spunea preşedintele Traian Băsescu, numărul 1 în Stat, la 13 februarie 2012: „Este exclusă întreruperea energiei electrice pentru populaţie. Prioritatea zero în acest moment este legată de...“ (cf. http://video.rol.ro/basescu-prioritatea-zero-este-59374.htm). El a repetat expresia şi cu alte ocazii. De exemplu, în 23 mai a.c., a declarat: „Prioritatea zero e consolidarea fiscală. Vrem ca Grecia să rămînă...“ (aici: http://video.rol.ro/basescu-prioritatea-zero-este--62001.htm).

Vasile Blaga, numărul 2 în Stat ca preşedinte al Senatului pînă pe 3 iulie a.c. şi proaspătul preşedinte al P.D.L, se exprima, la 1 iulie 2012, astfel: „Prioritatea zero pentru P.D.L. în vederea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare este (sic) organizarea, disciplina şi demersurile pe care trebuie să le facem…“ (cf. http://ziarero.antena3.ro/article/view/id/30074).

Victor Ponta, ex-procuror, ex-ministru şi actualul premier, ca unul care a învăţat retorică la Facultatea de Drept, face, la 30 aprilie 2012, o expunere taxonomică: „Reîntregirea salariilor şi măsurile de relansare reprezintă prioritatea numărul unu. Contribuţia încasată ilegal de 5,5 la sută pentru pensii este prioritatea numărul zero“ (cf. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12131705-majorarea-salariilor-creaza-probleme-deficit-victor-ponta.htm). Adică, vezi, Doamne, restituirea contribuţiei de 5,5 la sută  încasate ilegal este „mai prioritară“ decât reîntregirea salariilor. E şi normal, fiindcă, sub aspect financiar şi bugetar, cele 5,5 procente reprezintă de cinci ori mai puţin decât cele 25 de procente tăiate din salarii. Dar, sub aspect logic, exprimarea e ilogică, oricât este el de premier, doctor în drept sau nu. Sub titlul inspirat „Maidanezii lingvisticii româneşti“, un comentator care se ascunde sub pseudonimul „cobra“, postează, la acest articol, următorul comentariu: „Prioritate zero? Ha, ha, ha. Prioritate vine de la primul. Măi, oameni buni, prioritate zero înseamnă că promisiunile lor sunt egale cu zero. Ce e aşa de greu de priceput“! Agenţia hotnwes.ro este catalogată cvasiunanim ca fiind „trompeta băsistă“, de aceea veninosul autonumit „cobra“ – deşi are dreptate în spusele sale – nu a remarcat că expresia tembelă „prioritate zero“ este folosită şi de liderii P.D.L., un partid „de gugumani, între care Traian Băsescu este cel dintâi… dintre fruntaşii politici“ – ca să-l parafrazăm pe Nae Caţavencu.

Desigur, este folosită nu numai de liderii P.D.L., ci şi de cei ai U.S.L., fiindcă, în contagiunea ei, prostia nu ţine cont de culoarea politică. Preluarea expresiei idioate „prioritate zero“ se transformă într-o adevărată epidemie.

„Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că aderarea României la Spaţiul Schengen constituie prioritatea zero a instituţiei pe care o conduce…“ (aici: http://economica.rtv.net/ioan-rus-spatiul-schengen-este-prioritatea-zero_23991.html).

„Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat (în 16 mai a.c.) că (…) prioritatea zero este legată de examenele naţionale şi de bacalaureat…“ (aici: http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Liviu_Pop-_Prioritatea_zero_este_legata_de_examenele_nationale_si_de_bacalaureat_0_701330057.html).

Dacă acredităm traducerea publicată de Corina Ionel, în 27 mai 2012, inepţia cu „prioritatea zero“ este vehiculată şi la case mai mari: „Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a declarat, duminică, în emisiunea După 20 de ani, difuzată de Pro TV, că absorbţia fondurilor europene reprezintă prioritatea zero a Guvernului român“ (cf.: http://economie.hotnews.ro/stiri-eurofonduri-12363628-ambasadorul-marii-britanii-bucuresti-prioritatea-zero-pentru-guvernul-roman-este-absortia-fondurilor-europene-romania-putea-urma-exemplu-poloniei.htm). Sintagma imbecilă este folosită de ambasadorul Martin Harris de două ori în această declaraţie; deci nu e o „scăpare de porumbel pe gură“, ci o exprimare deliberată şi nu spontană. Admitem că el nu ştie bine limba română – cum nici ceilalţi oficiali români citaţi aici nu o ştiu –, dar, totuşi, are facilitatea înţelegerii, întrucât cele două cuvinte buclucaşe, prioritate şi zero, sunt neologisme, care se scriu şi se pronunţă aproximativ la fel şi în engleză. Aşadar, ambasadorul nu are circumstanţe atenuante fiindcă aberează la fel ca oficialii noştri; chiar dacă ar spune că s-a molipsit de la stupiditatea acestora! Numai că de prostia altora se molipsesc cei care au o penurie de inteligenţă şi de educaţie. Evident, ambasadorul Martin Harris nu face excepţie, chiar dacă provine din Perfidul Albion.

Aşadar, trebuie să concedem că prostia este mai tare ca logica, fie şi în cazul unui ambasador britanic. Nu mai vorbim de alţi analişti sau ziarişti făcuţi în pripă, cărora li s-a părut că expresia idioată „prioritatea zero“ este o achiziţie stilistică valoroasă şi o folosesc „prioritar“, ca papagalii.

Ca atare, s-au molipsit de această prostie şi indivizii de nivel intelectual obişnuit. Probabil că unul dintre aceştia este şi autorul afişului din imaginea alăturată; în centru este un aranjament ingenios: cinci cătuşe dispuse în forma cercurilor de pe emblema Jocurilor Olimpice! Aşadar, individul a făcut, în subconştientul său, legătura cu podiumul olimpic, dar presiunea sintagmei imbecile „prioritatea zero“ l-a împiedicat să vadă că podiumul învingătorilor nu are înscris nici un zero care să marcheze „prioritatea zero“! Pe lîngă imbecilitatea imanentă a individului, presiunea e cauzată inclusiv de folosirea expresiei de către „somităţile“ politice enumerate, de „anal-işti“, ziarişti ş.a., şi difuzată de toate mass media, fără ca vreun moderator, un autor să fi făcut corectarea de rigoare. Fireşte, nici lefegii de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) nu au făcut nimic, fiindcă ei ştiu doar să umfle mangoţii de la statul-de-geaba sau statul-de-vorbă, căci statul de drept nu există şi, deci, nu are cine să apere şi limba română,.

Daţi căutare pe Google expresia „prioritatea zero“ şi veţi găsi alte exemple de ageamii care o folosesc nonşalant, senin, fără să-şi dea seama cît de imbecili sunt. În mod categoric, dacă am face creier pané-instant din măcar o parte a cerebelului lor, am deschide câteva cantine pentru săraci şi ar fi o acţiune umanitară cu dublu beneficiu: am scăpa de tâmpiţi şi am hrăni, cu „delicatese“, câţiva dezmoşteniţi de soartă, ajunşi în această situaţie amărâtă tocmai din cauza unora dintre cei citaţi anterior.

14 iulie 2012

Nota redacţiei:

S-a pus acest articol pe blogul Sămănătorul şi nu pe blogul cu comentarii politice, pentru că tema abordează prostia unor "reprezentanţi" ai poporului român și nu ţine neapărat de politică.
Că prostia cea mai cruntă se foloseşte în politică e o altă temă: ne îmbrăcăm verzui ca sa nu observe lumea ca suntem portocalii, sau mai nou, în alb, ca să creadă toată lumea că toţi cei care poartă alb pe timpul verii sunt pedelisti. Mai asortăm prostia asta şi cu o flacără olimpică ca să se stie bine că suntem campioni olimpici la prostia omenească.
Ehei, Tândală şi Păcală erau mici copii!

 

Al. Melian - SCOPUL SCUZA MIJLOACELE ?

SCOPUL SCUZA MIJLOACELE ?

Moto: …”vechiul raţionament cinic  scopul scuză mijloacele nu este o cheie de aur cu care deschizi, ci un lanţ ruginit care te încătușează.”

Ce a însemnat regimul Băsescu şi guvernele sale pentru România ultimilor ani a simţit-o fiecare roman pe pielea lui. In “Scrisoare deschisă politicienilor ţării”, publicată în revista online   samanatorul.blogspot.ro/2012/01, adresam un apel aproape disperat celui care ocupa fotoliul de preşedinte şi tuturor politicienilor ţării de a nu pune din nou la încercare răbdarea românilor, prin politica şi comportamentul lor, infectate de incompetenţă, iresponsabilitate şi clientelism generalizat.

După câteva luni, ultimul guvern marionetă era înlăturat printr-o moţiune de cenzură şi ajungea la putere opoziţia. Cum anume, erorile de constituire a guvernului şi pericolele pe care toate acestea risca să le genereze le-am pus în lumină într-o altă intervenţie, “Apel adresat noilor ajunşi la putere” (samanatorul.blogspot.ro/2012/05) .   Exprimându-mi aprecierea asupra declaraţiei repetate a fostei opoziţii de a promova o altfel de politică decât cei înlăturaţi de la putere, precum şi speranaţa că o nouă generaţie va pune capăt moravurilor şi năravurilor care au înveninat şi sărăcit ţara, atrăgeam atenţia că ea şi-a început mandatul în mod îngrijorător: Că aţi înlăturat guvernarea Ungureanu este o victorie, cum s-a obţinut ea  este un eșec. După ce aţi condamnat cu vehemenţă traseismul politic și UNPR ( ca formaţiune imorală și mai ales grup parlamentar fară legitimitate politica )  – și pe bună dreptate, pentru că această « curvăsărie politicianistă», care durează de peste 20 de ani, este nu doar o sfidare și o insultă adusă alegătorilor, ci și un mecanism vicios, nelegiuit care falsifică și murdărește viaţa politică – aţi primit cu braţele deschise (ca să nu spun că aţi ademenit cu « zâmbete de sirenă ») giruete ideologice și morale din arcul guvernamental, trăind sub deviza tuturor veneticilor : ubi bene, ibi patria (partidul) și aţi îndreptăţit presa să titreze cu majuscule, « MAREA IMPACARE  PONTA - OPREA ». Românul are o judecată foarte severă faţă de cei  “care ling acolo unde scuipă” și nu mai puţin severă faţă de cei care se  întovărășesc cu aceștia, chiar dacă din raţiuni de conjunctură și în scop benefic..

        Din păcate, astăzi se poate constata că n-a fost vorba de un accident conjunctural şi că, de fapt, noua putere a schimbat-o pe cea veche dar i-a păstrat metehnele. Motivaţi în aceste zile, aproape exclusiv, de o maladivă sete de putere, pentru satisfacerea căreia totul este permis, cei în care ne-am pus speranţa au aruncat  între paranteze legi şi regulamente, au pornit la asalt împotriva instituţiilor şi oamenilor care nu răspund comenzii lor politice, tratează cu aroganţă tartuffiană opoziţia şi cu superficialitate vinovată adevăratele probleme ale ţării. Adică exact cum au procedat înaintaşii lor şi care au fost înlăturaţi tocmai pentru asemenea motive. De altfel, în susţinerea unora dintre măsurile abuzive, actuala putere invocă abuzurile vechii guvernări, ca şi cum ea nu ar fi pretins că vrea sa vină la putere pentru  întronarea legii acolo unde ea a fost detronată, ci pentru a-şi concura în abuzuri înaintaşii.

        Nu scopul de a-l suspenda pe Traian Băsescu este discutabil (comportamentul şi actele sale din ultimii ani justifica pe deplin un astfel de demers),ci mijloacele folosite pentru aceasta. Graba, precipitarea cu care a fost instrumentată această acţiune, nu o dată în dispreţul pavoazat al legii, a dat impresia că actuala majoritate, temătoare de alegerile din toamnă, vrea să-şi vadă sacii în căruţă înainte de a rămâne fără boi. Ştiind cum au ajuns la putere, dacă erau de bună credinţă şi dornici să-şi slujească ţara responsabil şi cu demnitate, ar fi trebuit să se preocupe cu toată energia de administrarea României, adusă în pragul colapsului,  de rezolvarea urgentă a celor mai acute probleme ale populaţiei,  de  pregătirea  cu grijă a desfăşurării  alegerilor parlamentare şi abia după ce ar fi fost legitimaţi, în mod autentic de poporul roman, să treacă la acţiuni de fond privind instituţiile statului şi legile ţării. Din păcate, cei ajunşi la putere cu ajutorul traseiştilor, cei atât de vehement criticaţi pe când USL se afla în opoziţie, par a nu fi avut alte obiective mai importante decât îndeplinirea visului prezidenţial al lui Crin Antonescu (fie el şi interimar) şi a ambiţiei orgolioase a lui Victor Ponta de a-şi îngenunchea  toţi adversarii, indiferent cu ce mijloace. Numai că scopul nu scuză mijloacele, aşa după cum impostura nu validează omul.

Actuala putere ar trebui să înţeleagă faptul că românii n-au ieşit în stradă şi n-au ales în mod masiv în organele locale  reprezentanţii USL ca să se trezească în faţa aceleiaşi Mării cu altă pălărie. Ba chiar a unei Mării cu mai mult apetit pentru centură, bătut din picior şi suliman înşelător.

Cât de întristător este pentru o ţară să se trezească cu un prim ministru plagiator şi uzurpator de titluri şi cu un preşedinte (fie el şi interimar) dublu repetent în studenţia lui îndepărtată şi lider incontestabil al chiulangiilor din Parlament !!! Este o realitate tragică pe care doar alegătorii o pot neutraliza. Este necesar însă ca,  dincolo de înţelepciunea şi curajul acestora, societatea românească să ofere alternative fiabile la actuala clasă politică, compromisă total în cei 22 de ani de la Revoluţie.

 Altfel, viitorul României va fi sumbru iar speranţa renaşterii pe temeiul valorilor autentice ale poporului nostru va deveni un fel de Fata Morgana.

                                                        Alexandru  MELIAN

Alexandra-Iulia ZĂRNESCU - CUVÂNTUL XENOFOBIE TREBUIE SCOS DIN UZ

CUVÂNTUL XENOFOBIE TREBUIE SCOS DIN UZ

Alexandra-Iulia ZĂRNESCU

                        

Motto: Stupiditas contagiosa est

            Ultimii ani au prilejuit – îndeosebi în preajma şi după aderarea României la Uniunea Europeană – folosirea excesivă a cuvântului „xenofobie“. Evident, el fusese utilizat şi înainte, dar, cu ocazia aderării, s-a ajuns la apelarea foarte frecventă a cuvântului „xenofobie“, ceea ce a făcut să-mi producă o stare de greaţă doar din cauza repetării excesive a cuvântului. Faptul că utilizarea lui era făcută cu scopul de a arăta lumii că „românii suferă de xenofobie“ îmi producea, în plus, o stare de revoltă. Deoarece, în formulările respective, se pretindea că românii manifestă xenofobie faţă de ţigani, jidani, evrei, maghiari şi alţi minoritari doar pentru a se confecţiona învinovăţiri false contra noastră şi, apoi, pentru a ni se imputa aceste păcate spre a ne induce un complex de inferioritate şi, mai ales, complexul de vinovăţie, cu scopul ca să fim îngenuncheaţi mai uşor şi, în final, să fim puşi la plată pentru „despăgubiri“!

În toate cazurile, este folosit – de către politicieni, analişti, ziarişti, chiar şi de către cei care au redactat legile – cu acelaşi sens: că noţiunea xenofobie înseamnă ură faţă de străini. Or, cu educaţia mea făcută de Biserica Ortodoxă şi de părinţi, cu instruirea dobândită în facultate, cu experienţa mea de viaţă şi, mai ales, de expat (vezi, de exemplu, SANTINELA, nr. 19, august 2007, pag. 8-9), am putut să-mi dau seama că românii nu sunt „xenofobi“, nu manifestă ură faţă de străini – altfel nu s-ar fi aciuat atâţia pe aici atât în decursul Istoriei, cât şi, îndeosebi, în epoca nefastă a Tranziţiei!

În interviul „Cât de «retrograd» este Mihai Eminescu?“, postat, în 20 august 2005, pe Altermedia, [1] d-l Radu Mihai Crişan, doctor în economie, a subliniat că „termenul xenofobie înseamnă nu ură, ci frică faţă de străini“. Pornind de la această remarcă a domniei sale – primul, după cunoştinţa mea, care a semnalat-o, dar care semnalare a rămas, ulterior, complet ignorată! –, am început să cercetez conţinutul cuvântului, dar furia mi-a sporit, în loc să-mi treacă. Şi iată de ce.

În Le Petit Larousse illustré, Ed. Larousse, Paris, 2007, pag. 1083, am găsit următoarele: „XÉNOPHILE, adj. et n. (gr. xenos, étranger, et philos, qui aime). Rare. Qui manifeste de la sympathie envers les étranger.“ Ca să nu rămână dubii de înţelegere – mai ales pentru toantele şi tonţii ironizaţi de ziaristul Ion Cristoiu –, traduc: „xenofil, adjectiv… (provine din cuvintele greceşti xenos, străin, şi philos, care iubeşte). Rar. Care manifestă simpatie faţă de străini“. Apoi, urmează acestea:

„XÉNOPHOBE, adj. et n. Qui manifeste de l’hostilité envers les étrangers.

XÉNOPHOBIE, n.f. Hostilité systematique à l’égard des étrangers, de ce qui vient de l’étranger.“ Să traduc, din nou, inclusiv pentru prostănacii persiflaţi de Mircea Badea: „xenofob, adjectiv… Care manifestă ostilitate faţă de străini. Xenofobie, s.f. Ostilitate sistematică cu privire la străini, la ceea ce vine din străinătate.“ Aceste explicaţii m-au determinat să mă lămuresc, mai bine, ce-i cu „ostilitatea“, la pag. 509:

„HOSTILE, adj., (lat. hostilis, de hostis, ennemi). 1. Qui manifeste de intentions agressives, qui se conduit en ennemi. Atitude hostile. 2.Qui manifeste d’hostilité, de la désapprobation. Un vot hostile. (…)“. E ca pe româneşte, nu mai traduc. În limbajul militar codificat, codul „Ostil“ înseamnă, absolut neechivoc şi imperativ, „Duşman care trebuie distrus imediat ce este detectat“ (vedeţi şi filmul american Codificat „Ostil“, despre avionul de pasageri sud-coreean doborât de aviaţia de vânătoare sovietică, fiindcă l-a confundat cu un avion-spion american şi, ca atare, a fost codificat „Ostil!“ şi distrus).

Aşadar, conform explicaţiei din Larousse, xenofobia este manifestarea atitudinii duşmănoase, a urii faţă de străini; de aici până la sensul, echivalent şi consemnat expressis verbis, „xenofobia = ura faţă de străini“, nu mai e decât un pas, pe care l-au făcut dicţionarele româneşti. Trebuie să reţinem faptul important că, din dicţionarele noastre, se ştie – inclusiv de către cei care au redactat legile – că noţiunea xenofobie înseamnă ură faţă de străini. Aşa scrie în DEX:

„XENOFOB, -Ă, xenofobi, -e, adj., (…) (Persoană) care manifestă ură faţă de persoane de altă naţionalitate sau faţă de alte popoare. – Din fr. xénophobe.

XENOFOBIE, s.f., Ură faţă de străini şi faţă de tot ce este străin. Din fr. xénophobie“ (cf. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române – DEX, Editura Academiei R.S.R., 1975, pag. 1034). Dar, dacă xenofobie însemnă „ură faţă de străini“, atunci am preluat, şi eu, această semnificaţie – fiindcă „Aşa scrie la dicţionar!“, care este o autoritate –, luându-mă după proşti; şi, ca mine, toţi ceilalţi.

Este necesar să reţineţi că dicţionarul Larousse expune etimologia cuvântului xénophile, dar, două cuvinte mai jos, pentru xénophobe a uitat, decenii la rând, să o mai releve. Menţionez că dicţionarul Larousse, ediţia 2007, repetă – cel puţin la aceste articole – ediţia din 1993 (vezi pag. 1083), care, la rândul, ei o repetă pe aceea din 1974 (ediţiile anterioare nu le-am consultat). După cum se vede, autorii DEX-ului nu au făcut decât să copieze, cu neruşinare, dicţionarul Larousse. Dar făcătorii noştri de dicţionare nu s-au grăbit să-şi pună problema sensului exact al termenului, ci au copiat, pur şi simplu, imbecilul text francez. Ediţia din 1975 a DEX-ului a apărut sub egida Institutului de Lingvistică al Academiei Republicii Socialiste România (R.S.R.) şi ediţiile ulterioare au recopiat-o pe aceasta! Exigenţele limbajului academic mă împiedică să spun că autorii care au redactat respectivele articole au fost nişte tâmpiţi, dar aşa ar trebui să le zic. Fiindcă, în consecinţă, ne-au tâmpit şi pe noi, prin preluarea lecţiunii respective!

Tot la mimetism – adică la copiere – au apelat şi Florin Marcu şi Constant Maneca, autorii Dicţionarului de neologisme (voi cita din ediţia a III-a, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1986), numai că, în cazul lor, lucrurile sunt mai grave. Într-adevăr, în cazul DEX-ului şi, fireşte, al dicţionarului Larousse, întrucât există multe grupuri de autori şi colaboratori, care şi-au divizat munca pe litere, pe tematici etc., este greu pentru cineva din echipă să aibă perspectiva întregului, să aibă, adică, rolul de „cap limpede“. Dar, când sunt două capete care colaborează, lucrurile se simplifică sub acest aspect şi fiecare trebuie să verifice inclusiv munca celuilalt, spre a se corecta şi completa reciproc – dar nu şi pentru a se bate cap în cap!

Or, în lucrarea cuplului comic Marcu-Maneca, lucrurile se bat, într-adevăr, cap în cap, negru pe alb: „XENOFOB, -Ă, … (cel) care urăşte persoanele sau popoarele de altă naţionalitate, care este duşman a tot ceea ce este străin. [ < fr. xénophobe, cf. gr. xenos – străin, phobos – ură]. Vă rog să remarcaţi cum contagiunea cu stupiditate (sună mai elegant decât tâmpenie!) face un „progres“ prin tandemul Marcu-Maneca: ei „dezvoltă“ bagajul informaţional conţinut de Larousse (şi, implicit, de DEX, pe care le copiază) şi oferă – cu intenţia vădită de a-şi spori „ştiinţificitatea“ demersului şi credibilitatea volumului lor – provenienţa şi etimologia cuvântului xenofob, unde etimologie înseamnă „studiul înţelesului adevărat“. Dar să analizăm cât de „adevărat“ este sensul dat în dicţionarul lor: „FOBIE, s. f., stare de frică bolnăvicioasă, obsedantă şi nemotivată. ● repulsie, antipatie  pentru ceva. // element secund de compunere savantă cu semnificaţia „teamă (patologică) de“, „aversiune faţă de ceva“, „fobie“ [gen. -iei. / < fr. phobie, cf. it. fobia, gr. phobos – frică] (cf. op. cit., pag. 459). Idem la: „AGORAFOBIE s. f. teamă nemotivată de a traversa locuri deschise, pieţe etc. [< fr. agoraphobie, cf. gr. agora – piaţă publică, phobos – frică] (op. cit., pag. 40). Aceeaşi corectă explicaţie etimologică se dă pentru claustrofobie şi fotofobie.

Aşadar, de la începutul şi până la mijlocul Dicţionarului de neologisme, fobie – phobos – înseamnă frică, iar la sfârşitul lui înseamnă ură; în interiorul explicitării articolului xenofobie, phobos înseamnă numai ură; la fel este în DEX, deşi încă de la lecţia de astronomie, din liceu, se ştie că sateliţii planetei Marte se numesc Phobos (Frica) şi Deimos (Groaza). Ulterior, Florin Marcu, în al său Marele dicţionar de neologisme, „ediţia a IX-a, revăzută, adnotată, corectată“, menţine aceeaşi explicaţie corectă pentru agorafobie, claustrofobie şi fotofobie, şi aceeaşi „explicaţie“ greşită, contrară, pentru „xenofobie“ (cf. idem, Ed. Saeculum Vizual, Bucureşti, 2007, pag. 1005). Adică, a preluat, de la o ediţie la alta, acelaşi text, deşi se laudă că l-a „revăzut, corectat“ etc.

Aceste dicţionare proaste („româno-franceze“!) au provocat pandemia utilizării greşite a termenului xenofobie, căruia i-au dat sensul opus: cum că ar însemna „ură faţă de străini“. Nu, nestimaţi imbecili, înseamnă „frică extremă, groază faţă de străini“. Şi oricât aţi „îmbogăţi“ dicţionarele, noţiunile „frică“ şi „ură“ nu sunt interşanjabile. Din cultura mea generală – obţinută, fireşte, inclusiv din dicţionare – ştiam că „fobie“ înseamnă „frică, groază“. În compunerea savantă, fobia înseamnă frică excesivă – adică groază, aversiune (eventual patologică) – faţă de ceva. Sensul de „frică, groază“ este conţinut în cuvintele agorafobie, claustrofobie, fotofobie, hidrofobie, hobofobie şi multe altele (cf. John Naish, Ghidul ipohondrului, Ed. Nemira, Bucureşti, 2006, pag. 182-184). Pentru a respecta adevărul istoric, este necesar, totuşi, să precizez că şi Larousse, în explicitarea cuvântului, spune:

„PHOBIE, n.f., (gr. phobos, effroi). 1. Aversion très vive; peur instinctive. 2. PSYCHIATRIE. Crainte déraisonnable à l’égard d’objets, de situations ou de personnes, dont le sujet reconnaît le caractère injustifié, mais qu’il ne peut surmonter.“ Să traducem – pentru imbecilii dezavuaţi de preşedintele Traian Băsescu, cel care a şi introdus în limbajul mass media peiorativul neacademic „imbecil“ – explicaţia de mai sus: „s.f. (gr. phobos, groază). 1. Aversiune foarte puternică; teamă instinctivă. 2. PSIHIATRIE. Spaimă iraţională faţă de obiecte, situaţii sau persoane, al cărei caracter nejustificat subiectul îl recunoaşte, dar peste care nu poate trece“.

Deci, şi în franceză, fobie înseamnă frică, groază, în cazul când e vorba de articolul independent de dicţionar phobie, dar înseamnă ură atunci când este auxiliar în termenul „savant“ xenofobie! Ca să vedeţi cât de „savant“ este textul francez, pe care copiştii noştri nătărăi l-au ingurgitat ca pe-o bomboană franţuzească! Este evident, încă o dată, că aceşti copişti de dicţionare au reprodus textul francez cu toate greşelile sale. Din păcate, greşeala s-a produs în condiţiile lucrului la grămadă şi fără să se verifice, în final, concordanţa, completitudinea logică a explicaţiilor date articolelor din dicţionar.

Dar, veţi zice, Dicţionarul Enciclopedic trebuie să reprezinte, prin ştiinţificitatea sa, o veritabilă autoritate în materie. Într-adevăr, aşa ar trebui. Iată, însă, ce spune această „autoritate“:

XENOFOBIE (phobos „frică“) s.f. Atitudine de teamă, de respingere şi ură faţă de persoanele străine, de grupul etnic din care fac parte acestea (op. cit., Editura enciclopedică, Bucureşti, 2009, vol. VII, pag. 486). Vedeţi că începe corect: xeno=străin, phobos=frică. Nu ca cuplul Marcu-Maneca, care, la începutul dicţionarului, scrie phobos=frică, iar la sfârşit phobos=ură! Dar „autoritatea“ în cauză continuă punând împreună şi teama şi respingerea şi ura: adică face un ghiveci cu varză creaţă, dar care produce greaţă.

Elocvent pentru lipsa de ştiinţificitate a dicţionarului Larousse, a DEX-ului, a dicţionarului Marcu-Maneca şi, fireşte, a celorlalte care le imită într-un fel sau altul, este faptul că, dacă făcătorii lor ar fi consultat, totuşi – aşa cum este obligatoriu în acest gen de activitate –, şi alte dicţionare, atunci ar fi descoperit greşeala în care persistă Larousse, probabil de pe la 1950 încoace. Astfel, în Nouveau dictionnaire étymologique et historique, par Albert Dauzat, Jean Dubois et Henri Mitterand (troisième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1964, pag. 802), explicaţia este alta, aceea corectă: „xénophobe, 1906, Lar.; du gr. xenos, étranger, et phobos, effroi. ║ xénophobie id.“ Aceeaşi explicaţie corectă o dă Merriam-Webster’s Online Dictionary pentru xenophobe [2]: „one unduly fearful of what is foreign and especially of people of foreign origin“ – adică „cineva înfricoşat de ceea ce este străin şi, în special, de indivizii de origine străină“.

La începutul anului 2009, o editură a publicat seria Ghidul xenofobului, o colecţie de autori aparţinând diferitelor popoare, care caută să demonstreze că autohtonilor nu trebuie să le fie frică de străinii aparţinând celorlalte popoare, fiindcă fiecare popor are calităţile şi defectele lui, care-l fac similar poporului în cadrul căruia trăiesc minoritarii altor naţiuni. Ceea ce este semnificativ este faptul că, pe coperta fiecărei broşuri tratând despre un anumit popor – ruşi, sârbi, izraeliţi, germani, englezi ş.a. –, figurează această explicaţie: „XENOFOBIE: s.f. (xénophobie) frică iraţională de străini, probabil justificată, întotdeauna de înţeles“.

Este util de aflat de unde a luat traducătorul – sau realizatorul copertei – această explicaţie corectă, de negăsit în Larousse şi, probabil, nici în alte dicţionare franţuzeşti! Dar, oricum, Larousse – care este cel mai uzitat dicţionar – a contribuit, tocmai din acest motiv, la diseminarea prostiei cum că xenofobie ar însemna nu frică, ci dimpotrivă, „ură faţă de străini“!

În mod normal, dar la fel de obligatoriu – şi, mai ales, de prioritar, chiar dacă îl adaug pe listă ca ultim demers –, autorii şi colaboratorii dicţionarelor care au schimonosit sensul cuvântului xenofobie (dacă n-ar fi fost decât simpli confecţioneri de dicţionare) ar fi trebuit să consulte neapărat şi un dicţionar greco-francez, greco-englez, greco-român, greco-grec etc., să vadă ce-i cu acest phobos – φόβος. Pe wiktionary [3] se prezintă aceste explicaţii: „φόβος (genitive φόβου) m, second declension; (phobos)

1. fear, terror, alarm, fright, panic     (1. frică, teroare, alarmă, înfiorare, panică)
2. The act of fleeing: flight, retreat    (2. Actul de a fugi: fugă, retragere)
3. awe, reverence                             (3. frică + veneraţie, obedienţă)    
4. That which causes fear: terror“     (4. Ceea ce cauzează frică: teroare).

În schema de mai sus se distinge o clasificare după gradul intensităţii: nivelul inferior ca intensitate, cuvântul teamă, corespunzător lui peur din franceză, nu există. Fobia desemnează gradele puternice de frică: frică acută, spaimă, groază, cu adjectivele aferente, înfricoşător, înspăimântător, îngrozitor, terifiant. În plus, schema indică, la punctul 2, şi o direcţie: fuga din faţa celui care te înspăimântă, atitudine socială învăţată în vremurile năvălirilor barbare. Frica extremă, groaza, ceea ce este înfricoşător te determină să fugi din faţa subiectului care inspiră groaza, să îl eviţi, să te ascunzi din faţa lui. Ura, dimpotrivă, te mobilizează să înfrunţi duşmanul, să mergi spre străin şi să îl nimiceşti. Groaza şi ura, chiar dacă sunt egale ca intensitate a trăirii sentimentului, sunt opuse ca atitudine, motivare, direcţie şi demers practic. Deci, în nici un caz ura nu se confundă cu groaza, nu sunt interşanjabile, întrucât au sens opus.

Un fragment din Septuaginta, şi anume capitolul 17 [4] din Înţelepciunea lui Solomon, există în limba greacă pe Internet, şi conţine cuvântul φόβος atât ca substantiv, cât şi ca verb, în câteva versete, care sunt traduse astfel: spaimă (versetul 4), înspăimânteze (vers. 9), spaimă (vers. 11), groază (vers. 14), frică (vers. 18). Cuvântul ură, asociat lui fobie, nu există pe nicăieri, cu excepţia dicţionarelor proaste indicate mai sus.

Aşadar, Larousse consemna existenţa, la 1906, a cuvântului xenofob cu sensul de „înfricoşat de străini“, iar, ulterior, deşi în Nouveau dictionnaire étymologique…, la articolul phobie, respectiv, xenophobe s-a menţinut sensul de „frică extremă“ şi de „spaimă faţă de străini“, totuşi, tot în Larousse, dar în cel uzual, conţinutul noţiunii xénophobie i-a fost pocit în sensul opus semantic şi praxiologic: „ură faţă de străini“, din faţa cărora trebuie să fugi, să te ascunzi, în cazul când nu poţi să-i înfrunţi şi să-i lichidezi!!!

Prima concluzie este că şi francezii au imbecilii lor. A doua concluzie este că, în baza acestei lipse de logică etalată de dicţionarul Larousse, conform căreia „xenofobie“ ar însemna „ură faţă de străini“, le-a fost uşor francezilor, în superficialitatea lor, să emită „scelerata lege Gayssot-Fabius, din 13 iuie 1990, care reinstaurează în Franţa delictul de opinie din timpul celui de-Al Doilea Imperiu, suplinind lipsa argumentelor printr-o lege represivă“ – cum constată, cu amărăciune, Roger Garaudy [5]. A treia concluzie: spiritul malefic al acestei legi s-a răspândit la fel de repede ca inepţia din conţinutul cuvântului „xenofobie“ răspândit de dicţionarul Larousse. Ca atare, cuvântului „xenofobie“ i se asociază, invariabil, cuvintele „holocaust“ şi „antisemit“, sau invers, şi toate trei cuvinte au fost introduse, forţat şi neîntemeiat, în Franţa, Germania, Elveţia, Canada, S.U.A. etc., inclusiv în România, în legi, ordonanţe guvernamentale, hotărâri ministeriale etc., la fel de represive!

Dar dacă imbecilii francezi sunt doar nativi, ai noştri sunt imbecili funciari şi, în plus, sunt imbecili prin mimetism şi cosmopolitism fără discernământ. A patra concluzie: totdeauna, în dicţionarele serioase – exceptându-le, evident, pe cele franţuzeşti şi româneşti, prin făcute prin imitarea primelor! –, noţiunea xenofobie nu înseamnă „ură faţă de străini“, ci exclusiv „frică, groază faţă de străini“!

Concluzia generală: poporul român nu este xenofob. Poate, pe alocuri, în cazuri întemeiate, să zicem că ar trebui să fie „şovin“. Aşa ar mai merge, forţând nota printr-un abuz de limbaj. Şi nu poate fi vorba, totuşi, nici de şovinism, ci, întotdeauna, de replica dată – în legitimă apărare – unor străini (fie ei indivizi izolaţi, fie organe de presă externe, fie organisme financiare internaţionale sau corporaţii transnaţionale) care denigrează şi sabotează România. Dar nu putem spune că „poporul român este xenofob“ doar din cauza stupidităţii unora – fie a unor indivizi, fie a unor dicţionare sau organizaţii oculte –, stupiditate care, vedem, este contagioasă, mai ales prin dicţionare cu pretenţii, ca Larousse şi DEX. De exemplu, cu ocazia încetării din viaţă (în 21 august 2008) a celui care a fost marele patriot român Iosif Constantin Drăgan, s-a consemnat evenimentul, în 22 august 2008, inclusiv pe site-ul 9AM. Redactorul ştirii – care, în genere, şi-a redactat materialul după adagiul Despre morţi se vorbeşte numai de bine – a citat, ca să strice fasonul, şi o propoziţie a unui oficial: «„Profesorul Dragan a fost cunoscut drept un mare xenofob“ (V. Turcan) [6]». Adică omul care, de la vârsta de 25 de ani, s-a expatriat în Italia, care şi-a avut casa principală în Palma de Mallorca, din Spania, dar care a locuit, frecvent, la Milano, în Italia, de unde îşi dirija afacerile şi acţiunile de mecenat, omul care a colindat Europa şi lumea, care a fost „unul dintre primii promotori (sic) ai Uniunii Europene“, ar fi fost un „xenofob“ – sau, în accepţiunea profund idioată actuală, i-ar fi „urât pe străini“, deşi a trăit printre ei trei sferturi din viaţă. Şi cine spune asta? Un infatuat fastidios ca V. Ţurcan, care, în loc să continue să joace ţurca, îşi exhibă părerile de „ziarist“ de pe postul de purtător de cuvânt prezidenţial, deşi, cum zice Victor Ciutacu, individul este „un cetăţean care, din perspectiva rigorilor acestei meserii, pur şi simplu nu există“ [7].

Ca atare, cuvântul „xenofobie“ trebuie scos din limbajul politicaştrilor, al ideologilor, al ziariştilor-de-doi-bani-jumate, al „elitiştilor“ şi, în genere, atât al imbecililor, cât şi al celor de bună credinţă, dar păcăliţi de aceste dicţionare, pentru motivul întemeiat că este folosit absolut greşit, cum relevase Radu Mihai Crişan şi cum am demonstrat mai sus. Cred că o primă formă de încercare a schimbării situaţiei ar fi, parafrazând o lozincă celebră, să le adresez îndemnul – ca mijloc de eugenie socială! – Imbecili din toate ţările, stârpiţi-vă!

Esenţial este faptul că, deoarece cuvântul xenofobie este folosit exclusiv în sens profund greşit – atât în dicţionare, cât şi în legislaţie, în mass media şi, prin forţa lucrurilor, în vorbirea curentă –, el trebuie scos din uz. De exemplu, conform  art. 17, lit. „d“ al Legii nr. 504 din 2002 a audiovizualului, actualizată în 2003 (pe http://www.srr.ro/despre/legi/audiovizual.htm), Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) are obligaţia „urmăririi exprimării corecte în limba română“, iar prin Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006 a C.N.A., acesta îşi propune să „interzică difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe“ – vezi art. 46, alineatul 1, pe http://www.cna.ro/Decizia-nr-nr-187-din-3-aprilie.html. Dar de tot mai frecventele manifestările antiromâneşti, C.N.A. şi, în genere, legislaţia nu se preocupă şi, ca atare, nu le incriminează.

La aşa legi, aşa „corectitudine“, aşa protecţie! Faptul că „a intrat în uz“ şi, de aceea, ar trebui menţinut şi folosit – cum pretind unii filologi, care şi-au luat ca pavăză a prostiei lor lozinca „uzul face legea“ –, nu constituie un argument, deoarece stupiditatea nu conferă legitimitate. Şi, în anumite cazuri, nici chiar legislaţia, cum am arătat. Cultivarea limbii române nu se face cu imbecilităţi – fie ele impuse prin lege, fie introduse prin copy paste, din franceză sau engleză –, ci cu logică. Limba română – „limba vechilor cazanii“ – constituie una dintre valorile esenţiale ale Patrimoniului Naţional şi, de aceea, trebuie apărată pe toate fronturile, inclusiv pe direcţia importurilor de cuvinte anapoda. În mod necesar, la proxima revizuire a Constituţiei, printre alte nenorociri care trebuie eliminate de acolo, trebuie să figureze şi prevederea apărării românismului şi, în consecinţă, a eliminării, în mod expres, inclusiv a cuvintelor xenofobie şi antisemitism din toată legislaţia şi înlocuirea lor cu antiromânism. Căci, cuvântul xenofobie folosit cu sensul autentic, de „groază faţă de străini“, nu mai este util. Oamenii, în general, şi românii, în special, erau terorizaţi de străini şi fugeau din calea lor – când nu puteau, provizoriu, să li se opună manu militari – în vremurile năvălirii hoardelor barbare, a hunilor lui Attila – poreclit în epocă „biciul lui Dumnezeu“ –, a invaziei turcilor lui Baiazid, a austriecilor generalului Bukow sau a „muscalilor“ ţarului Petru cel Mare.

Ah, da!, acum ar mai fi adecvată utilizarea cuvântului xenofobie cu sensul genuin – „groaza faţă de străini“ – doar în cazul invaziei „investitorilor strategici“: a chinezilor, evreilor, francezilor, americanilor şi a altora. Căci, din cauza politicii imbecile (sau, poate, dimpotrivă, viclene, deliberate?!) a guvernanţilor (vânduţi?!) privind imigraţia, au năvălit în ţară criminali de tot felul – atât de drept comun, precum acei chinezi care fac contrabandă cu mărfuri şi se ucid, apoi, între ei, tranşând victimele în valize, cât şi dintre cei cu „gulere albe“, cu ştaif financiar, precum unii dintre americanii, arabii, austriecii, cehii, evreii, francezii, grecii, italienii, ruşii, turcii, ungurii ş.a. care au înfiinţat diverse firme şi bănci, cu care ne jefuiesc şi ne cămătăresc la fel ca ţiganii clanului Cămătaru; sau, mai subtil, cumpără ieftin, de la poporul român sărăcit deliberat de regimul postdecembrist, bunuri mobile şi imobile – terenuri, clădiri, întreprinderi şi materii prime, îndeosebi strategice, ca petrolul, lemnul, fierul vechi etc. – pe care le revând la „speculă“ – pentru că speculanţii îşi zic, acum, „oameni de afaceri“.

De fapt, la drept vorbind, după aceste peste două decenii de când suntem păcăliţi, nu trebuie să mai manifestăm xenofobia – în sensul original, de „groaza faţă de străini“ – de până acum, ci, dimpotrivă, abia de acum încolo avem toate motivele să o transformăm în opusul ei, în cea mai profundă ură faţă de aceşti jefuitori, constituiţi într-o xenocraţie care ne conduce.

5 decembrie 2011

NOTE

[1] Radu Mihai Crişan , Cat de „retrograd“ este Eminescu,  interviu cu Irina Airinei, 20 august 2005, pe http://ro.altermedia.info/cultura/cat-de-retrograd-este-mihai-eminescu_2624.html .

[2] Vezi: http://www.merriam-webster.com/dictionary/xenophobe .

[3] Vezi: http://en.wiktionary.org/wiki/%CF%86%CF%8C%CE%B2%CE%BF%CF%82 .

[4] Vezi: http://fortunaty.net/text/sacred-texts/bib/sep/wis017.htm .

[5] Roger Garaudy, Miturile fondatoare ale politicii izraeliene. Editurile FRONEDE-ALMA TIP, 1998, coperta a doua; vezi şi: Roger Garaudy, Procesul sionismului izraelian. Samizdat, 1999, pag. 6.

[6] Pe: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/101307/A-incetat-din-viata-Iosif-Constantin-Dragan-unul-dintre-cei-mai-bogati-romani.html .

[7] Pe http://www.jurnalul.ro/articole/122077/sri-+-soda-=-oi .

N. RED. Preluat de pe: http://ro.altermedia.info/mass-mediacenzura/cuvantul-xenofobie-trebuie-scos-din-uz_9022.html#more-9022