Centrul ptr Activ. Recr. şi Inov.
Ocup. str. J. L. Calderon, nr. 39, Bucureşti |
Privire de jos în sus: – ANCA - de MARIAN POPA
Înscris de-o viaţă la
şcoala benevolă a literelor şi literaţilor, dau de tratatul – curs al
distinsului om de litere Marian Popa despre poetul şi scriitorul George Anca.
Mărturisesc că am „citit” subiectul, fără să am pretenţia că în totalitate, dar
ici-colo, în câte-o revistă de cultură sau atunci când mi-a căzut în mână vreo
carte din multele scrise de domnia-sa. Parcurgându-i demult poetului primele
versuri am rămas şocată. Erau versuri dintre acelea cu tâlc, cu sensuri
multiple, când ascunse, când la vedere, la bună vedere, aşa cum le stă bine
acelora scrise de poeţi care trebuie să spargă bariere de timp, de percepţii
critice, dar mai ales de percepţia ta de simplu cititor. Şi mi-am spus atunci
că asta e literatura viitorului, asta e cea cu expertiză în simţăminte, în
exprimări literare, în extinderi exhaustive spre lumea din noi, cea de ieri şi
de mâine, dar mai ales în cea care ne obligă să ţinem pasul cu modernul, cel care se grăbeşte, nu se joacă! Şi-am
numit-o atunci Literatură Academică şi am mai scris despre ea. Nu m-a mirat
deloc faptul că un nume precum Marian Popa îşi opreşte privirea, dintre sutele
de autori, asupra lui George Anca. Şi nu m-a mirat nici structurarea operei
acestuia într-un veritabil curs de predat săptămânal, pe semestre de viaţă.
Fiindu-ne subiectul ambilor cunoscut din scrieri, mi-am putut lua permisiunea să aştern doar
câteva vorbe, amatoristice, despre „cursul Anca”.
În Premise autorul
defineşte termenul de Dodii şi faptul că acestea, conţinând date despre
realitate, persoane şi timpuri, sunt
premeditate. Premeditate, deci programate, elaborate îndelung,
încadrându-se într-un ritm şi o rimă care să le facă lesne de parcurs. Unele au
un sens inexistent, fantastic prin asocierea de părţi ale altor cuvinte,
inovativ, ce vor penetra rapid limita lingvistică a viitorului. Acestea sunt
asemănătoare efectului Debussy în muzică, scrierile depărtându-se sau mergând
paralel dar concentrat, de scrierile academismului tradiţional, intrând într-un
academism modern, cel al secolului XXI.
Vorbind despre Dodii în
general şi apoi particularizând la
Dodiile lui Anca, autorul plasează exprimarea în dodii
„într-un anume spaţiu socio-profesional, etnic sau general. Ele sunt datorate
celui ce le emite, având caracter voluntar, involuntar sau, altfel, indiferent
faţă de recepţia discursului său.” Marian Popa plasează de asemenea existenţa
Dodiilor „local şi global; definesc folclorul şi literatura cultă, în genere,
microcontextual.” Rezultă că aria lor poate fi exhaustivă, dar identificarea ei
depinde şi de nivelul neurovegetativ al individului. Cititorul limitat,
iritabil şi năzuros ar socoti-o gratuită sau nocivă, cel deschis şi îndreptat
spre descoperire – distractivă şi „demenţială”, iar filosoful ar considera-o ca
„totalitate sau ansamblu de dodii”. Cât de ilustrativă este deducţia pentru
neomogenitatea cititorului nostru!
Interesantă şi ideea că
„europeanul e definit de dualitate, antiteze, contradicţii simple, absurdităţi.
Anca este unul care depăşeşte dualul prin trăire de tip hindus”. Adevărat,
scrierea poetului este îndelung cântărită, iar exprimarea îi este mantrică.
Mantric şi melodios îi e şi cuvântul, el ne duce cu gândul la Magical Healing Mantra: Om Mani
Padme Hum, ea începe ca susurul Gangelui auzit de departe, ca apoi să intre
brusc în curgerea-i continuă spre aval, aşa cum poetul se angajează în
recitalul poezie-proză-teatru-legendă şi viaţă.
Parcurgând Cărţi, Poezia,
Romane, Relaţii de călătorie, Politice, Interetnice, Religii, Erotice,
Traduttore, realizezi profunzimea, acurateţea şi profesionalismul omului de
litere Marian Preda. Îi mulţumeşti acestuia în gând pentru ceea ce tu nu ai
putea reda. Ai revelaţia la revelaţie, doi oameni ce-şi scurg lin viaţa în
scris pentru scris şi pentru încă nescris!
„Nu statuie după om/ carte nu după monom/
nici binom nici astronom/ că ne potopi sodom/ tu pe cine eu pe gnom/ fără de
nici un incom” (OM) G.A.
Adina Dumitrescu