,,Pocăinţa”, de Ilarion Felea
Deosebit de importantă pentru orice creștin
ortodox este cea a pocăinței, ,,necesară pentru iertarea păcatelor și
pentru redobândirea sănătății sufletești și pentru reașezarea
creștinului
în starea harică din care căzuse”.[1]
O lucrare deosebită în acest sens ne prezintă părintele Ilarion Felea, ea fiind
intitulată ,,Pocăinţa, studiu de
documentare Teologică şi Psihlologică”.
Cartea este structurată pe nouă
capitole, cel dintâi fiind Introducerea[2],
cel de-al doilea fiind intitulat ,,Pocăința în Noul Testament”[3],
al treilea ,,Pocăința
în primele trei veacuri creștine”[4],
al patrulea ,,Pocăința în epoca patristică, sec. IV-VIII”[5],
al cincilea ,,Pocăinţa în hotărârile
sinoadelor locale şi ecumenice”[6],
al şaselea ,,Pocăinţa în cărţile
rituale”[7],
al şaptelea ,,Psihologia Pocăinţei” [8],
al optulea ,,Pocăinţa şi experienţa liturgică”[9],
iar cel din urmă prezintă
concluziile.[10]
Observăm că avem de a face cu o analiză complexă a fenomenului pe toate
palierele sale.bservăm că avem de a face cu o analiză complexă a fenomenului pe
toate palierele sale.
În
introducere el precizează faptul că ,,pocăinţa începe cu cel dintâi om păcătos”
şi că ea
,,merge în paralel cu păcatul”,[11] după care face o prezentare a pocăinţei în
Vechiul Testament concluzionând cu afirmaţii precum cea că ,,forma cea mai desăvârşită a practicilor penitenţiale din Vechiul
Testament este întoarcerea la Dumnezeu, cu corolarul ei mărturisirea păcatelor”
şi că ,,cei mai mari predicatori ai convertirii aici
au fost profeţii”, ea fiind ,,urmarea
convertirii”[12], dar accentuând faptul că ,,nu poate fi vorba aici de pocăinţă ca Taină”[13].
De asemenea, părintele arată faptul că ,,mărturisirea
publică şi comună a păcatelor o făcea
arhiereul în ziua expierii”.[14]
Capitolul II. În cel de-al doilea capitol, autorul
realizează o prezentare a pocăinţei în Noul Testament, arătând încă de la
început că ,,mărturisirea există în toate religiile” şi că ,,cu
ivirea creştinismului, simbolul antic şi ritul practic al mărturisirii
păcatelor primeşte consacrare definitivă”.[15] Prezentarea de aici debutează cu Ioan
Botezătorul, al cărui strigăt ,,Pocăiţi-vă
că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 3,2), ,,avea o misiune
pregătitoare. Era glasul pustiei ce dorea să se facă livadă roditoare”.[16] La el este ,,un
adevărat sistem de canoane de pocăinţă, primul ce-l întâlnim în Noul
Testament”.[17]
De asemenea, ,,începutul Evangheliei coincide cu începutul predicii Mântuitorului
despre pocăință”, credința și Evanghelia chemându-se una pe alta căci ,, una zidește pe cealaltă”.[18]
Scopul venirii Mântuitorului în lume este așadar
,,pocăința, marea lege a iertării
păcatelor”[19] el fiind cel
dintâi care ne arată cum trebuie săvârșită.[20]
De la El primesc Apostolii câteva îndrumări pastorale despre ,,
cum să trateze pe fratele care se nărăvește cu păcatul,”[21]
ca de exemplu ,, Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi
fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va
greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând:
Mă căiesc, iartă-l.” (Luca 17, 3-4). În concluyia capitolului, părintele
accentueayhă faprul că ,,Noul
Testament se referă de multe ori la
Sfânta Taină a Pocăinței”.[22]
Capitolul III realizează o analiză a pocăinței
din perspectiva scrierilor patristice. El debutează prin prezentarea celor din
perioada apostolică. Astfel ,,Didahia
cuprinde dovezi prețioase
despre Taina Pocăinței…autorul
anonim încheie: ,,Mărturisește-ți păcatele tale și nu te duce
la rugăciune cu cel rău”[23]. Informații asemănătoare găsim și
în epistola lui Varnava care spune : ,,să-ți mărturisești păcatele . Să nu vi la rugăciune cu
cugetul rău. Aceasta este calea luminii”[24], însă
,, cele mai multe date cu privire la
pocăință ni le oferă Păstorul lui
Herma, cea dintâi carte despre Pocăință,[25] autorul ei fiind numit ,,doctorul pocăinței”.[26] Urmează apoi o analiză a secolelor II și
III, în operele Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, a lui
Celment Alexandrinul,[27] a lui Tertulian,[28] a lui Origen,[29] a Sfântului Ciprian al Cartaginei,[30]și a
altor Sfinți părinți.
Capitolul IV prezintă o
analiză a pocăinței în epoca patristică a secolelor IV-VIII,
autorul prezentând opinia unor Sfinți precum Iacob din Persia, care în a 7-a Omilie despre Pocăință spune că ,,soldații
lui Hristos luptă cu un vrăjmaș nevăzut”, ajutorul lor fiind Dumnezeu,[31] a Sfântului Efrem Sirul, care a scris 9 Omilii despre pocăință și care ,,nu
înțelege prin aceasta numai o
simplă formalitate rituală, ci o adâncă transformare și îndreptare a vieții”,[32] a lui Eusebiu de Cezareea, a Sfântului
Atanasie, a Sfântului Vasile cel Mare care ne-a lăsat 84 de canoane penitențiale,
a Sfântului Grigore de Nazianz, care numește pocăința ,,Botezul lacrimilor”,[33] a Sfântului Grigore de Nissa, a Sfinților
Chiril al Ierusalimului, Ioan Gură de Aur,[34] Chiril al Ierusalimului, Epifaniu sau
Teodoret al Cirului, precum și a altora asupra cărora nu voi insista
însă.
Urmează apoi o privire asupra felului cum este percepută pocăința în Apus, unde sunt evidențiate opiniile Sfântului Ambrozie, care scrie
împotriva novațienilor un tratat despre
pocăință, a Fericitului Augustin, care
distinge o întreită formă de pocăință ,,una continuă, pentru păcatele zilnice,
mărturisirea publică și mărturisirea secretă a păcatelor”,[35]
a Fericitului Ieronim, care spune că ea este ,,a doua scândură de mântuire pentru păcătoşi”[36],
a Sfântului Grigore cel Mare, care spune că ,,pocăinţa deschide păcătoşilor uşile cerului”[37]
şi a altora.
Capitolul V vorbeşte despre
pocăinţă în hotărârile sinoadelor locale şi ecumenice şi este împărţită în două
subcapitole, primul care vorbeşte despre sinoadele locale şi al doilea care
vorbeşte despre sinoadele ecumenice. Autorul realizează aici o prezentare a
acestor hotărâri, care relevă importanţa pocăinţei.
Capitolul al VI-lea
constituie o analiză a pocăinţei în cărţile rituale. El remarcă faptul că Octoihul numeşte pocăinţa ,,făclie luminoasă prin care
ieşim întru întâmpinarea mirelui”[38], că
Triodul ,,este cea mai bogată carte în îndemnuri şi cântări de pocăinţă”[39] şi că ,,scopul
ultim al cântărilor de pocăinţă este
pocăinţa Molitfelnicului”.[40]
Capitolul VII este intitulat Psihologia Pocăinţei. Încă de la
începutul său, autorul spune că ,,pocăinţa
nu are numai o documentare istorică,
biblică şi practică universală, ci şi una psihologică”[41], ea
fiind o ,,necesitate psihologică”[42].
El realizează apoi o analiză a pocăinţei din această perspectivă şi ajunge la
concluzia că ,,pocăinţa nu este numai un
subiect de studiu istorico-dogmatic, ci şi psihologic”.[43]
Capitolul VIII porneşte de la
premisa că ,,cea mai gingaşă lucrare a
preotului este duhovnicia”[44], căci, ,,nimic
nu înalţă şi nu osândeşte mai uşor pe un
preot, ca slujba aceea sfântă”.[45] El
realizează apoi o prezentare a duhovnicului şi a raportului său cu spovedania,
evidenţiind şi practica sa proprie, după care capitolul este încununat de o
sinteyă care reyump ideile sale principale, accentuând legătura strânsă dintre
duhovnic şi mărturisire, prin cuvintele episcopului Roman Ciorogariu de la
Oradea: ,,adevăratul preot se cunoaşte în
scaunul mărturisirii”.[46] Urmează apoi un subcapitol intitulat Experienţa Sfântului Ioan de Kronstadt, în
care se vorbeşte despre importanţa lui şi despre aportul său în privinţa
spovedaniei.
Capitolul IX reprezintă
concluziile. Autorul accentuează aici că ,,pocăinţa
este o floare a virtuţilor, o poruncă bisericească”, sentimentul ei apărând
odată cu ,,cel dintâi om păcătos.[47] El prezintă elementele ei: ,,căinţa, mărturisirea, ispăşirea, şi dezlegarea
păcatelor”[48] şi conchide afirmând că este o ,,virtute evanghelică”.[49]
SILVIU-AURELIAN JIMBOREAN - (n. 1991, Topliţa-Harghita) - Eseist, teolog, autor la “SEMANATORUL - Editura online”
[1] Pr. prof. dr. Isidor Todoran, arhid. prof. dr.
Ioan Zăgrean, Dogmatica ortodoxă, manual
pentru seminariile teologice, Editura Arhidiacezana Cluj, Cluj-Napoca,
1997, p. 315.
[2] Pr. Ilarion Felea, Pocăinţa, studiu de documentare Teologică şi
Psihlologică, Editura Scara, București,
2000, pp.5-9.
[3] Ibidem, pp. 9-33.
[4] Ibidem, pp. 34- 83.
[5] Ibidem, pp. 84-116.
[6] Ibidem, pp. 117-126.
[7] Ibidem, pp. 127-141.
[8] Ibidem, pp. 142-165.
[9] Ibidem, pp. 166- 227.
[10] Ibidem, pp. 228-231.
[11] Ibidem, p. 7.
[12] Ibidem, p. 7.
[13] Ibidem, p. 8.
[14] Ibidem, p. 8.
[15] Ibidem, p. 9.
[16] Ibidem, p. 10.
[17] Ibidem, p. 10.
[18] Ibidem, p. 11.
[19] Ibidem, p.12.
[21] Ibidem, p.19.
[22] Ibidem, p.32.
[23] Ibidem, p.35.
[24] Ibidem, p. 36.
[25] Ibidem, p. 39.
[26] Ibidem, p. 47.
[27] Ibidem, pp. 49-52.
[28] Ibidem, pp. 52-58.
[29] Ibidem, pp. 58-65.
[30] Ibidem, pp. 65-70.
[31] Ibidem, p. 86.
[32] Ibidem, p. 88.
[33] Ibidem, p. 92.
[34] Acesta numește preoția
,,taină cutremurătoare” și susține că ,,pocăința e
dovada dragostei lui Dumnezeu față de oameni”. Ibidem, p. 97.
[35]
Ibidem, p. 108.
[36]
Ibidem, p. 111.
[37]
Ibidem, p. 113.
[38]
Ibidem, p. 128.
[39]
Ibidem, p. 129.
[40]
Ibidem, p. 135.
[41] Ibidem, p. 142.
[42]
Ibidem, p. 145.
[43]
Ibidem, p. 164.
[44]
Ibidem, p.166.
[45]
Ibidem, p. 168.
[46]
Ibidem, p.261.
[47]
Ibidem, p. 228.
[48]
Ibidem, p. 229.
[49]
Ibidem, p. 231.
