Ion Untaru, Poeme
cu ochi înguști, Editura Online ,,Semănătorul Tismana”, Tismana, 2012,
95 p.
Recenzie de Iuliu-Marius Morariu
După o jumătate cruntă de secol în
care literatura lirică a fost dominată de curentul prolecultist, acum, într-o
grabă și furie de nedescris, dorind parcă să recupereze handicapul perioadei de
stagnare și regres, eliberată de canonicitate și de ideologie politică, ea face
pași mari înspre lirismul pur, aritmat, cursiv ideologic, neprozodic, ce ar
putea fi parcă încadrat în postmodernism.
Între eforturile remarcabile în
acest sens se numără și cele ale poetului giurgiuvean Ioan Untaru, care ne pune
în față un nou volum, al cărui titlu, Poeme
cu ochi înguști”, sugerează parcă necesitatea unei lecturi sinestezice,
care să nu se limiteze doar la esteticul vizual, lucru care se și împlinește în
opera sa.
Lucrarea, cuprinzând patru poeme
destul de întinse din punct de vedere cantitativ, este segregată în cinci subunități,
prima cu un mesaj profund religios, iar celelalte patru cu un mesaj
antropologic, actualizat.
Cel dintâi poem, intitulat ,,Crucea”, pornește de la reiterarea
mitului biblic al hristologiei soteriologice, centrat pe jertfa
răscumpărătoare. Sesizând și reliefând rolul central al crucii, el postulează.
,, pentru Dumnezeu
universul are
forma crucii!” (p. 9).
Mesajul
jertfelniciei este apoi actualizat, inima ce a dirijat condeiul regretând parcă
nereceptarea sa totală astăzi și interpretarea sa trunchiată, ceea ce face din
operă una cu un mesaj profund și bine articulat.
Cel de-al doilea poem deschide ciclul
evoluției antropologice, aflate astfel în legătură cu primul, dacă vedem ca o
constantă a vieții suferința și crucea, ca asumare a mesajului actualizat.
Simplu, concis, autorul îl numește în chip rezumativ ,,Nașterea”. Sufletul zburdalnic al eului liric trasează și aici niște
coordonate general valabile, emițând totodată și câteva judecăți de mare
valoare:
,,daţi fiecărui om
cate o carte şi toţi
vor invăţa să zboare!” (p. 23)
Totodată,
este reliefată aici valoarea relaxantă a scrisului, prin echivalarea sa cu
ascultatul mării. El are astfel, pe lângă dimensiunea ludică și cea creatoare, și
una cathartică, dar și un aspect relaxant:
,,cand n-am chef de scris,
iau scoica de pe birou
şi ascult marea”(p. 44)
Ritmul vieții,
parcurs cronologic și responsabil în slove poetice continuă apoi cu ,,Adolescența”. Surprinzând melancolia, și
stările de euforie și contemplație ale îndrăgostitului (nu neapărat a celui
îndrăgostit propriu-zis, poate chiar a îndrăgostitului de frumos, poetul lasă
cititorul să-și pună imaginația la contribuție), el prezintă un episod feeric,
cu un tablou nocturn și cu elemente ce s-ar putea revendica drept reminiscențe
romantice în post-modernism:
,,noapte fericită:
chiar sub fereastra mea
cantă un greier! (p. 49)
Poeziei
nu-i lipsește nici comicul, și nici epigrama, scop în care scriitorul face
chiar eforturi asemănătoare clasicului, spre a-i da forme similare cu cele
prozodice și rimă:
,,musafiri nepoftiţi:
rachiu de mere acre
cu biscuiţi” (p. 44)
Cea de-a
treia etapă din taxonomia vieții în viziunea lui Untariu este maturitatea,
căreia îi sunt afierosite o multitudine de cugetări care deși simple, surprind
adevăruri general valabile. Ea va fi apoi urmată de Senectute, care dă un
caracter ermetic nu doar operei și stilului, ci și volumului, dacă ne raportăm
la posibilitatea unei ierarhizări corecte din punct de vedere cronologic:
,,pământ peste sicriu
ieri era cu cei vii,
astăzi cu cei morţi” (pp. 94- 95).
Analizând
din punct de vedere stilistic și structural opera poetului, putem trasa o serie
de elemente definitorii ale ei, și totodată și ale stilului, dar putem
individualiza și anumite particularități. Astfel, după cum am precizat încă de
la început, poezia este liberă, este lirism pur, ba mai mult, adesea nu există
nici măcar o continuitate a strofelor, adesea ele având mesaje independente și
fiind constituite din versuri scurte, concise și de o muzicalitate aparte.
În privința
elementelor apartenente altor curente, putem spune că regăsim atât elemente ale
romanticului (spațiu nocturn), cât și ,,malul
du siecle simbolist”, dar și introspecția autenticitară a
modernismului sau idei de nuanță mistică
ce ne duc cu gândul la semănătorism. În ceea ce privește mesajul și structura
strofelor care sunt concise, cuprinzând adesea judecăți de valoare, ele sunt,
din acest punct de vedere, similare scurtelor, dar conciselor maxime
spoenhauriene (a se vedea: Arthur Schopenhauer, Viața, Amorul, Moartea).
Din
perspectivă structurală, ar exista un mic inconvenient atât pentru lector, cât și
pentru critic, și anume, segmentarea multilingvistică a unităților poetice.
Astfel, e o mare bucurie că proiectul poetic e concretizat într-o simfonie
cvadrilingvă, însă, dacă poeziile ar fi fost prezentate individual în fiecare
limbă și nu s-ar fi tradus fiecare strofă imediat după textul românesc, lectura
ar fi fost mult mai facilă, iar receptarea mesajului mult mai lesne.
Cu toate defecțiunile ei de ordin
tehnic, lucrarea de față rămâne o modalitate plăcută de petrecere a timpului
liric, prin acumularea de informații de natură moarlă, filosofică și literară,
fapt ce ne îndeamnă să o recomandăm cu toată căldura cititorilor dornici de
extazul provocat de mesajul liric.
