Nietzsche
și femeile
Friedrich
Nietzsche, cunoscutul autor al cunoscutei şi contradictoriei cărţi Also sprach Zarathustra - Ain buch fur Alle und Keinen (Aşa grăit-a
Zarathustra, O carte pentru toţi şi niciunul) a rămas din fragedă copilărie
orfan de tată, pastor protestant. Întreaga lui afectivitate se va îndrepta
către Franziska, mamă, şi Elisabeth, soră.
Din peregrinările pe care le face în anii de studii prin diferite oraşe
germane, le va trimite scrisori pline de respect şi afecţiune, discută nu numai
probleme familiale, ci şi sociale, de cultură. O interesantă corespondenţă
poartă cu Malwida von Meysenburg, Louise Ott, Mathilda Maier, chestiuni
personale, despre scrierile sale, unele cu conţinut muzical, filosofic, moral.
La 38 de ani o cunoaşte pe Lou von Salomé, fiica unui general rus, scriitoare.
Cartea Ameliei Pavel, Friedrich Nietzsche,
aforisme – scrisori, Humanitas,
Bucureşti ,1992 cuprinde două epistole trimise de Nietzsche prietenei sale Lou,
datate 10 iunie 1882 şi sfârşit de august 1882, scrisori pline de afecţiune.
Din prima: […] leg de viaţa noastră în
comun speranţe atât de înalte încât nici un efect secundar, inevitabil sau
întâmplător nu mă impresionează decât prea puţin și
tot ce ar rezulta de aici vom suporta împreună şi tot împreună vom arunca seară
de seară în apă întreaga bocceluţă – nu-i aşa?
A doua scrisoare o începe aşa: Draga mea Lou, am plecat din Tautenburg la o
zi după dvs. cu inima plină de mândrie, foarte îndrăzneţ – de ce oare? Şi o
încheie: Din toată inima binevoitor faţă
de destinul dvs. – căci iubesc în dvs. speranţele mele. O cere în căsătorie
dar este refuzat. În 1887 scria Malwidei von Meysenburg: Dra Solomé mi-a comunicat şi ea logodna; eu însă nu i-am răspuns,
oricât de sincer i-aş dori fericirea și prosperitatea. Acest soi
de oameni, cărora le lipseşte respectul faţă de ceilalţi, trebuie evitat.
În
sec 19 s-a dat marea luptă pentru emanciparea femeii, luptă începută de Revoluția
Franceză. Se remarcă, în primul rând, socialiștii, aliniați
la ideile lui Marx. August Babel (1840-1913), membru marcant al Internaţionalei
I şi fondator, cu Wilhelm Liebknecth (1826-1900), al social-democraţiei
germane, scrie cartea Femeia și
socialismul, apărută la
noi cu titlul Femeia în prezent, trecut
şi viitor, face o critică aspră privind situaţia de sclavă a femeii în
societate şi militează pentru emanciparea acesteia.
Lui
Nietzsche, credincios ideilor sale despre veşnica
întoarcere şi creării supraomului,
criticul vechilor concepţii filosofice şi autorul dornic de a făuri a filosofie
a viitorului, în problema femeii gândirea îi rămâne încorsetată în tipare
antice şi feudale. În Așa
grăita Zarathustra
acordă un spaţiu de aproape trei pagini, intitulat Despre femeile bătrâne şi tinere. Discutabil titlu; omite să
vorbească, să scrie, despre femeile, să le definim, în floarea vârstei, care,
după propria părere, formează stâlpul societăţii. Desigur în ceea ce priveşte
rolul femeii în societate, ca parte intrinsecă a acesteia.
O bătrână îi reproşează lui Zarathustra că a
vorbit multe dar niciodată n-a grăit ceva despre femeie. Răspunsul lui
Zarathustra este grăitor: Despre femeie
se cade să le spui numai bărbaţilor. Bătrâna îi răspunde că ei i se poate
spune fiindcă are ani mulţi şi va uita totul. Rezultă de aici că femeia ţine
minte orice părere ce nu-i convine. Dar de ce? Pentru a se răzbuna? Pentru a
plăti? Oricum, caracterizarea şi rolul
pe care i-l acordă nu este în avantajul
femeii. Considerând că femeia este o
enigmă…totul are în ea o singură soluţie: maternitatea.
Pentru femeie, bărbatul n-i
decât un mijloc: scopul întotdeauna este copilul.
Relaţia dintre bărbat şi femeie să se bazeze
pe dragoste, dragoste care să ducă la naşterea supraomului. Iubirea femeilor să
fie plină de curaj. […]cu iubirea voastră
să vă năpustiţi pe acela de care vă e teamă. În familie bărbatu-i zicând: aşa
vreau eu. Femeia-i fericită zicând: aşa vrea el.
Lumea
este desăvârşită când oricare femeie se supune bărbatului cu întreaga ei
iubire.
In final Zarathustra solicită de la bătrână
adevărul ei despre femei. Aceasta îi răspunde: Te duci acum la femei? Vezi, să nu uiţi biciuşca. Fără comentarii…
În
capitolul VII intitulat Virtuțile
noastre din Dincolo de bine și
de rău, Preludiu la o filozofie a viitorului, Nietzsche își continuă ideile despre femei din Așa grăita Zarathustra, făcând o critică aspra la adresa
acestei jumătăți a omenirii, negându-i unele drepturi,
unele aspirații. Din acest punct de vedere, autorul
care se vroia un copernican în ale filosofiei, în răsturnarea vechilor valori,
se dovedeşte un dogmatic feroce. Femeia care vrea să devină independentă, care
vrea să arate bărbaţilor ce este, Femeia
în sine se numără printre progresele cele mai rele ale urâţirii generale
ale Europei. Femeia este plină de pedanterie de superficialitate, infatuare,
nestăpânire şi lipsă de modestie Spiritul ştiinţific la femeie este de un
îngrozitor prost gust, ea caută să domine. Dar
nu vrea adevărul: ce-i pasă femeii de adevăr! Nimic nu-i este femeii încă de la
bun început mai străin, mai odios, mai ostil, decât adevărul – marea ei artă
este minciuna, miza ei cea mai înaltă este aparenţa şi frumuseţea. După
Nietzsche, bărbaţii iubesc la femei tocmai arta de a minţi, aparenţa şi
frumuseţea şi nicidecum spiritul de libertate, ştiinţific. Este apreciat gestul
lui Napoleon că i-a dat a înţelege mult
prea elocventei Madame de Staël: mulier taceat in politicis (femeia
să tacă în politică), ca şi al
bisericii: mulier taceat in eclesia (Femeia să tacă în biserică). Numele Madame Roland, Madame de Staël sau
Monsieur George Sand, ca argumente în favoarea femeii în sine, independentă, dă dovadă de cel mai prost gust.
Pentru bărbaţi, după Nietzsche, cele trei femei ciudate, cum le defineşte el, sunt exact cele mai bune contraargumente
involuntare împotriva emancipării femeilor şi a pretenţiilor lor de
independenţă
Nici
în bucătărie femeia nu este vrednică de ceva bun. Femeia nu înţelege ce anume înseamnă hrană, şi mai vrea să fie
bucătăreasă! Dacă femeia ar fi o făptură gânditoare, ea trebuia încă de secole
să fi intrat în posesia celor mai importante adevăruri fiziologice, ca şi a
artei vindecării. Din cauză că femeile sunt proaste bucătărese, crede
Nietzsche, evoluţia omului a fost mult prea multă vreme ţinută în loc. Gândirea
bărbatului profund față de femeie nu poate fi decât una de tip
oriental, femeia ca posesiune, ca proprietate ce poate fi pusă sub cheie, așa
cum au procedat vechii greci care odată cu cucerirea puterii, îmbogățirea
culturală, au devenit tot mai aspri față de femeie, mai orientali. Tratarea cu
considerație de către bărbați
a femeii, încercarea acesteia de a trece în față, de a ocupa un
rol social tot mai important nu duce la progresul femeii, ci, din potrivă, la
regresul ei, la pierderea feminității. Tăria unei femei, influența
ei asupra bărbaților nu stă în bagajul de cultură, în
instrucție ci în natura ei, în
suplețea ei cu adevărat felină și
vicleană, gheara de tigru ascunsă sub mănușă, naivitatea egoismului
ei. Compasiunea față
de femei rezidă din faptul că această pisică
periculoasă (femeia) apare mai sensibilă, mai vulnerabilă decât orice alt
animal, având o mai mare nevoie de afecţiune.
Iată şi şapte mici dictoane spuse în versuri -
Nietzsche este şi un mare poet - despre femeie:
Plictisu-i
dus ca printr-o vrajă,
Când
un bărbat îmi pică-n mreajă!
Ah,
vârsta şi ştiinţa abilă
Dreg
şi-o virtute mai fragilă!
În
rochie neagră, tăcută tare,
Orice
muiere înţeleaptă pare.
Pentru
norocu-mi, pân-am să mor
Mă-nchin
la Domnul şi la croitor.
Fata:
capcană înmiresmată
Baba:
un zmeu din ea se-arată
Nume
nobil, picior de zeu
Şi-ncă
bărbat: de-ar fi al meu!
Înţelepciunea-n
vorbe puţine
Dar
măgăriţei nu-i sună bine!
Nietzsche
nu este singurul care a scris despre femei, nici singurul care a scris cu iz de
misogin. E suficient să amintim doar versurile lui Eminescu din Scrisoarea V.
Le-am recitit şi mă întreb. Cine pe cine a influenţat: Eminescu pe Nietzsche
sau Nietzsche pe Eminescu. Sau, niciunul pe celălalt. Poate situaţiile oarecum
asemănătoare, ambii n-au fost căsătoriţi, ambii au fost îndrăgostiţi de o minte scurtă, haine lungi, şi, vai!,
ambii au murit în condiţii asemănătoare. Despăre motivele nemariajului lui
Eminescu cu Veronica Micle sunt multe supoziţii. De ce l-a respins Lou von
Salomé pe Nietzsche, din cărţile citite n-am aflat. Poate din cauză că femeile
nu se cuceresc cu filozofie. Sau poate adevărul transpiră din aceste aforisme
răutăcioase din Amurgul zeilor la adresa femeilor.
Femeia perfectă face
literatură aşa cum se fac micile păcate: pentru a vedea, în trecere, privind în
jur, dacă o remarca cineva, şi pentru ca cineva să o remarce.
Al doilea
aforism este şi mai sarcastic şi, după mine nu trebuia să iasă din gura unui
filosof, dar mai ales din pana lui. Dar una este părerea mea şi alta este
zicerea lui Nietzsche. Să citim:
Se socoteşte că o femeie e profundă - de ce? Petru că, în ceea ce o
priveşte, nu se ajunge niciodată la fund…
Să
fie acesta adevărul adevărat că N. a murit burlac? Mai ştii. Grădina Domnului
este mare, chiar dacă Nietzsche a zis că Dumnezeu e mort(!)
După cum am văzut din Scrisori, Nietzschhe
avea un deosebit respect faţă de Franziska, maică-sa, şi faţă de Elisabeth,
sora-sa, pe care o dezmierda cu apelativul Lisbeth. E drept, că Lisbeth, până
la urmă şi-a demascat caracterul (a făcut modificări în manuscrisele lui
nepublicate, prilejuind apariţia unor păreri că Nietzsche era antisemit iar
ideile lui au stat la baza ideologiei fasciste), şi poate personifica imaginea
lui Nietzsche despre femeie.
Notă:
Departe de mine ura faţă de femei, deşi nu
puţine au fost neajunsurile suportate din cauza lor. Din contră… Totuşi acest
articol mi-a fost sugerat de realităţi cotidiene: Cât de abraşe sunt unele
realizatoare de la televiziunile noastre! Apoi monicile, ilenele, mariile,
casandrele din politica românească de azi. Dar și cele de pe Elba, Potomac, Sena sau Tamisa.
Politica din trecut s-o dăm uitării.Emil Bucureşteanu
