Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 9 iulie 2014

Iuliu-Marius Morariu - Similitudini şi interferenţe şi între itinerariul duhovnicesc pre-pascal şi Tabor



Similitudini şi interferenţe şi între itinerariul duhovnicesc pre-pascal şi Tabor
Iuliu-Marius Morariu

            Paradoxal, traseul duhovnicesc al Postului ce precede marele praznic al Învierii Domnului, este adumbrit de lumina taborică transfiguratoare. Astfel, deşi este vorba despre un ansamblu de nevoinţe care de multe ori sunt integrate sferei ascetismului, dacă ele sunt săvârşite după rânduiala bisericii, sunt dătătoare de har, lumină, bucurie şi cunoaştere, fiind împărtăşitoare de slava taborică.
            De altfel, între Tabor şi elementele componente ale pandantului pre-pascal, există o înlănţuire de asemănări şi interferenţe, pornind de la faptul că postul este, cum am arătat, dătător de lumină şi mijloc de acces spre elementele revelate şi spre cunoaştere, şi până la evenimentul propriu-zis al vederii lui Hristos cel înviat, strălucitor şi triumfător, care constituie finalitatea postului. Acest lucru reliefează, o dată în plus, dacă mai era cazul, că între Crucea şi Învierea Domnului există o strânsă şi puternică legătură şi că, în Ortodoxie, ea este reliefată în cel mai bun mod posibil[1].
            Nevoinţa, marcată de renunţare, şi sporirea rugăciunii ce ne pregăteşte pentru întâmpinarea Praznicului Învierii presupune un urcuş, la fel cum, împărtăşirea de lumina lui Hristos cel transfigurat, în timpul dialogului său cu Moise şi Ilie, ce a fost văzută de către  cei trei ucenici aleşi de El, a presupus urcuşul culmii montane a Taborului. Ce-i drept, este vorba despre două modalităţi diferite de ursuş, însă ascendenţa lor are în centru aceeaşi persoană. Astfel, dacă ucenicii de pe munte l-au văzut pe Tabor pe Hristos, şi creştinii care se pregătesc să întâmpine praznicul Învierii lui din morţi şi să se împărtăşească de bucuria pascală, fac toate eforturile pentru a se întâlni cu el în chip euharistic şi pentru a fructifica plenar o întâlnire atât de specială, petrecută într-un context aparte şi trăită plenar în comuniunea sfinţilor şi a credincioşilor şi în context eclesial.
Astfel, ambele urcuşuri au drept scop împărtăşirea cu Hristos, primirea unei forme de cunoaştere superioară şi deplină, precum şi detaşarea de teluricitatea şi de materialismul cotidianului, care, impregnate de răutate, de egoism şi îndepărtate de sensul lor primordial, reprezintă o piedică în calea mântuirii, datorită legăturilor care se creează între  materialism  şi om şi a obstacolelor pe care le ridică ele în calea experienţei mistice şi a progresului duhovnicesc, devenind astfel elemente ale lucrării demonice.
            Dacă ne raportăm la istoricitatea persoanei Mântuitorului şi la veridicitatea pachetului informaţional oferit de către relatările scripturistice, vom observa de asemenea, privind aceste informaţii în dimensiunea lor istorică şi având în vedere raportarea lor cronologică, că ambele preced atât patimile Domnului, cât şi evenimentul soteriologic al Învierii, având deopotrivă un caracter pregătitor, prin aceea că îi ajută pe participanţi să preguste, unii din patimile Domnului şi din suferinţa Lui, iar alţii din lumina, slava şi dumnezeirea sa, cât şi unul profetic, prin aceea că prevestesc evenimente viitoare ce vor avea un impact de o valoare incomensurabilă atât asupra operei de mântuire, cât şi asupra culturii şi spiritualităţii vremii şi apoi a celei creştine.
 Astfel, atât prin evenimentele istorice petrecute în timpul patimilor, cât şi prin evenimentele petrecute pe Tabor, când, în lumina tranfiguratoare, Petru, îşi exprimă, ca şi în alte rânduri, bucuria, prilejuită de comuniunea de acolo (vezi Matei, cap. 17), apostolii sunt pregătiţi atât pentru primirea răstignirii şi a patimilor Domnului, care sunt elemente de nelipsit în activitatea Lui, cât şi pentru primirea bucuriei Învierii Lui, cheia de boltă a întregii sale activităţi pământeşti. Pe de altă parte, pregătirea din aceste momente se constituie totodată într-o pregătire pentru ceea ce are să urmeze în vieţile lor de propovăduitori şi mărturisitori ai evenimentelor mântuitoare şi ai învăţăturilor lui Hristos, lângă care ai au trăit vreme de alţi buni (cf. Ioan capitolul 17). Și viaţa lor se va constitui ulterior într-un urcuş, marcat de moartea martirică în fiecare dintre cazuri şi apoi de reîntâlnirea cu cel pe care l-au mărturisit dincolo de limitele aparente ale acestei lumi.
Pe de altă parte, momentele de urcuş duhovnicesc şi de părtăşie cu divinitatea, pe care le reprezintă cele două momente alese, se constituie într-un fel, şi într-o prefigurare a ceea ce urmează să se întâmple, în chip paradigmatic, ulterior, în întreaga Biserică creştină, acea instituţie care trăieşte plenar bucuria Învierii şi tristeţea patimilor, împărtăşindu-se totodată şi de fiecare moment care marchează itinerarul pre-pascal. Ea, care îl are ac model pe Hristos, care îi soarbe cuvintele, îi are ca model trăirile şi îşi doreşte, ca împlinire plenară, trăirea veşnică împreună cu el, trăieşte astfel la maximum aceste momente, pe care le reiterează, cu scopul de a îi simţi prezenţa mai apropiată şi de a se curăţi de murdăria patimilor şi a păcatelor care-i pângăresc existenţa.
            Iată aşadar câteva dintre interferenţele existente între cele două elemente de profunzime ale teologiei şi spiritualităţii răsăritene şi apusene. Având în vedere atât însemnătatea lor, cât şi caracteristicile comune, dar şi rolul lor pedagogic pentru viaţa apostolilor şi pentru cea creştină, se cuvine să le păstrăm în inimile noastre ca pe nişte îndreptare şi ca pe nişte elemente cu caracter de etalon şi să învăţăm din post înfrânarea şi smerenia spre a ne putea împărtăşi, datorită acestora de slava, şi dumnezeirea lui Hristos, ca răsplată pentru nevoinţa noastră şi ca dar al bunătăţii dumnezeieşti.


[1] Cf. Dumitru Stăniloae, ,,Legătura interioară dintre moartea şi Învierea Domnului”, în rev. Studii Teologice, nr 5-6/ 1956, pp. 275- 287; Dan Ilie Ciobotea, ,,Legătura interioară dintre Cruce şi Înviere în ortodoxie”, în rev. Mitropolia Banatului, nr. 3-4, martie-aprilie/1984, pp. 123- 127.