La podul lui Bobolin
―
Mă, vezi să nu te opreşti până la şcoală, să rămâi gură-cască pe drum, cu toţi
nărozii, că dracu te ia! Uite, aici stau şi mă uit după tine… O fi ştiind
mamă-sa ceva. Cu ghiozdanul în spate, îmbrăcat frumos în costum de cangăr,
cusut la unu în mahala, croitor renumit, Milu – elev în clasa a IV-a, porni pe
drum la vale, spre şcoala din Tismana. Mergea încet, fără chef, asta din cauză
că nu învăţase lecţia la Agricultură şi ştia precis că învăţătorul, Brânzan îl
„ascultă”. «Iar îi spune mumii, că n-am învăţat la agricultură. Parcă îl văd că
opreşte bicicleta în dreptul casei noastre, descalecă şi intră să mă pârască».
Asta
era adevărat, de fiecare dată, după programul şcolar, învăţătorul se oprea,
rezema bicicleta de gard, intra în casă şi bea un borcan de vin rece, adus de
Lenuţa, mama lui Milu. Erau rude cu Brânzan, el „moşise” pe băiat. Când ajunse
în dreptul casei Floricări lu’ Bobolin îi veni în minte o idee salvatoare: «Mă
ascund sub podeţ, în burlanul de ciment şi stau aici până se întorc copiii de
la şcoală. Atunci ies şi eu şi mă duc acasă, îi spun mumii că am fost la şcoală».
În
burlan intră fără prea mare efort, acesta avea un diametru destul de mare. Se
aşeză, puse ghiozdanul „pernă” şi aşteptă să treacă vremea până când copiii se
vor întoarce fiecare spre casa lui. Afară era destul de cald fiind vară –
înainte de vacanţa mare - aşa că răcoarea din tubul de ciment îl îmbie la somn,
adormi şi începu să viseze.
Se făcea că pe şosea trecea Chişnea (poreclă),
tatăl Floricăi lu Bobolin, cu carul cu boi şi cânta de zor: „Chişnea bea,
Chişnea plăteşte, las’ să bea că el munceşte”. Când era beat şi îl întreba
careva cum este, răspundea: „marca porcul”, iar dacă era treaz, zicea: „marca
leul”.
După
vreo două ceasuri, veni, aşa din senin, o ploaie torenţială, cu tunete şi
fulgere. Apa acumulată de pe versanţi, umplu „ogaşul” şi se năpusti şuvoi şi
spre tubul în care Milu dormea liniştit. Îl scoase din burlan vrând-nevrând. Ud
până la piele şi cu costumul plin de noroi se întoarse acasă, intră „prin
spate”, ferindu-se de întâlnirea cu mama sa, se dezbrăcă şi duse hainele în
grădină. Le întinse pe un gard să le usuce şi se îmbrăcă cu alt rând de haine.
―
Mă, fuseşi la şcoală, ce făcurăţi azi? Tocmai când se pregătea să-i răspundă
cât fusese el de pregătit la agricultură şi ce notă mare luase, se auzi poarta
şi îşi făcu apariţia dascălul.
―
Lenuţo, pe unde umblă fi-tu că nu veni la şcoală?
Astăzi,
conf. univ. dr. Emanoil Popescu (Milu) îşi aminteşte cu plăcere întâmplarea.
Florian Văideianu
jurist
 |
| Prof. de "mate" Antonie Neamţu (stânga) şi dir. Brânzan profesorul de "agricultură" al lui Milu Popescu pe vremea când se sărbătorea la şcoala Tismana "Ziua învăţătorului" |
