 |
| Titu Pânişoară |
Profeţia
Sevastiţa Filip, femeie săracă, din
Câinenii Curtişoarei – sat dispărut, uitat de Dumnezeu la poalele munţilor –
locuia, într-o căsuţă mică, cu două „hodăi”, una în care dormea, iar cealaltă –
de la drum – era destinată musafirilor ce nu prea îi călcau casa. Mai mult
stătea plecată la oraş, la Târgu-Jiu, pe la diferite familii de boiernaşi, care
o foloseau la treburi gospodăreşti. Toată viaţa ei a fost slugă. Făcea
curăţenie, spăla şi călca rufele, gătea… O plăteau cu te miri ce, dar ea era
mândră că găsea de lucru, avea ce mânca şi unde dormi. La căsuţa ei din sat
venea mai rar, mai mult vara, câteva zile.
Trăia singură, nemăritată, aşa că
într-o zi, fiind acasă, trecu drumul, alături, la vecina ei Tudoriţa, măritată
cu Ion M. Pânişoară, cu care avea şapte copii şi unul – al optulea – în burtă.
― Bună zâua fă Tudoriţo, ce zici că
mai faci? Mi se făcuse dor de tine, că dacă stau mai mult la oraş… aşa că uite…
să mai stăm şi noi de vorbă…
― Hai intră în bătătură, că n-am
câine, că e plecat cu Ion al meu la lemne, cu căruţa, la pădure. Ce să facem şi
noi, că de… şapte copii, care trebuie hrăniţi şi cu noi doi… destui.
Tudoriţa Pânişoară – născută
Motorga, din Bumbeşti-Jiu - nu ştia
carte, că nu mersese la şcoală. Era analfabetă, dar, fiind înzestrată cu o
inteligenţă nativă, mereu era consultată
de către săteni, în diferite aspecte legate de pământ, de animale, de
sărbători sau alte sfaturi pe care le
dădea cu înţelepciunea omului simplu, care îşi cântăreşte mereu cuvintele.
Stăteau afară, în curte, la umbra
unui dud, pe o băncuţă din lemn,
cioplită de omul ei, de Ion. Bunicul lui – Marin – fusese preot în sat. De la
el moştenise Ion (nepotul) darul de a se ruga Domnului şi de a merge duminica
la biserică, împreună cu nevasta şi cu droaia de copii. Atunci, fiecare familie
avea câte zece – doisprezece. Pământul trebuia muncit, bolile erau tot mai
prezente, serviciile medicale lipseau, aşa că era obligatoriu să ai mulţi
copii.
― Tu ce zici, fă, Sevastiţo, ce să
fac eu acum cu cel din burtă, că m-am gândit să-l lepăd, că şi aşa am destui,
de nu ne mai ajungem. M-a învăţat una de la noi din sat să beau fiertură de
tutun, ca să scap de el, dar mie îmi e cam frică. Dacă mor, Doamne fereşte,
rămân copiii orfani!
― Lu’ Ion al tău i-ai spus ce ai de
gând?
― I-am spus şi el a zis să mergem
totuşi la un doctor, la oraş, să vedem ce ne spune.
Femeile mai vorbiră, ba de una, ba
de alta, până într-un final Sevastiţa se ridică şi zise la plecare:
― Vezi că mâine mai trec pe la tine,
după ce vi de la oraş, dacă zici că te duci la doctor, să-mi spui şi mie ce şi
cum…
― Bine, fă!
A doua zi, în cântatul cocoşilor,
Ion Pânişoară îşi urcă nevasta în căruţă şi plecară la oraş, la Târgu-Jiu, să
consulte un doctor, în problema lor. Drumul a fost greu şi destul de departe.
Roţile se loveau de câte o piatră mai mare, făcându-i să se ţină bine de chilimii,
să nu cadă din căruţă. Asta le mai trebuia!
Ajunşi la spital se aşezară la rând,
la uşa doctorului Nicolae Hasnaş. Era aglomeraţie mare; oameni din toate
părţile judeţului Gorj. Fiecare avea câte un „păs”, iar Hasnaş era cel mai
renumit medic. El era şi internist, şi chirurg, şi mamoş, de toate. Lipsa
cadrelor medicale l-a determinat să se pregătească în mai multe specializări.
 |
| Titu Pânişoară – fost primar al oraşului Târgu-Jiu |
Într-un târziu intrară în cabinet,
Ion şi Tudoriţa Pânişoară.
― Să trăiţi don’ doctor!
― Bună ziua oameni buni, aşa… ia
zii, care-i baiul?
― Muierea mea, don’ doctor, e grea
şi ar vrea să-l lepede…
Doctorul o privi cu blândeţe pe
femeie şi o întrebă:
― Mai ai copii?
― Şapte, don’ doctor…
Nicolae Hasnaş se ridică de pe
scaun, se apropie încet de Tudoriţa şi îi şopti uşor la ureche:
― Fă-l şi pe al optulea!
Întorşi în sat, nici nu apucă Ion să
scoată hamurile de pe cai, că Sevastiţa (vecina) se şi înfăţişă înaintea
Tudoriţei.
― Fă, şti ce m-am gândit tot timpul
când voi aţi fost plecaţi? Eu zic să-l faci!
Copilul s-a născut şi a fost botezat
Titu. Nici nu împlinise cinci ani, când vecina lor Sevastiţa Filip, venind pe
la ai lu’ Pânişoară şi văzându-l pe copil aşa de vioi şi isteţ, i-a prezis:
― Să şti de la mine, Tudoriţo, că
acest copil va ajunge primarul Târgu-Jiului!
………………………………………………………………………………
Acum, la vârsta de 76 de ani,
inginerul Titu Pânişoară – fost primar al oraşului Târgu-Jiu – se întrebă de
unde o fi ştiut vecina lor ce îi va rezerva viaţa.
Tot domnia sa s-a ocupat şi de
tipărirea memoriilor doctorului Nicolae Hasnaş.
25.10.2013
Florian Văideianu
Jusrist
