Frumusețea ortodoxiei, dincolo de
adevărurile sale dogmatice și de profunzimea sa morală constă, după cum arată
un mare liturgist contemporan, în bogăția cultului care îi caracterizează cea
mai importantă parte a activității sale de ordin practic.[i] Acesta cuprinde înlăuntrul
său tezaurul ortodoxiei, după cum frumos ține să accentueze acest lucru
părintele Ene Braniște:
,, El constituie tezaurul cel mai de preț al
Ortodoxiei și titlul ei de mândrie. De aceea este atât de prețuit și joacă un
rol de frunte în viața religioasă a
creștinilor ortodocși”.[ii]
Între slujbele sale, cea mai
importantă este, cu certitudine Liturghia[iii], care aduce credinciosul
față în față cu Hristosul euharistic, oferindu-i posibilitatea împărtășirii cu
El în chip deplin și real. Ea nu este însă singura slujbă și nu umbrește cu
nimic importanța celorlalte serviciii religioase ale cultului, fie ele Taine
sau simple ierurgii și rânduieli de cult. Așa se face că, asemenea ei, și
Utreniei sau Vecerniei i se acordă aceeași importanță ca și Liturghiei, iar în
privința frecvenței, se poate afirma același lucru.
În ceea ce o privește pe cea dintâi
din cadrul celor două laude enumerate anterior, aceasta reprezintă o rânduială
de cult deosebit de importantă, de o vechime considerabilă (cele mai vechi
manuscrise datând din primele secole ale creștinismului), care dă tonul în
începerea unei noi zile liturgice.[iv] Datorită frumuseții și
complexității sale și a caracterului ei de tranziție de la o zi liturgică la
alta, unii ea a fost definită de teologi mai vechi sau mai noi prin epitete
precum ,,tinda pregustării eternității”[v]
sau prin altele de acest fel.
Alături de partea fixă[vi] partea mobilă a sa,
conferă dinamism rânduielii slujbei și o actualizează zilnic prin prezentarea
anumitor învățături și fapte din viața Sfântului Prăznuit sau prin descrierea
cadrului unui eveniment praznical de mare însemnătate.
Având în vedere importanța acestei
laude bisericești, ne-am propus ca în paginile următoare să prezentăm
principalele aspecte privitoare la acest subiect, arătând complexitatea sa
liturgică și sesizând importanța ei în teologia liturgică ortodoxă.
Lucrarea va defini inițial termenul ce
denumește tema noastră, accentuând multiplele sale valențe, după care va
prezenta principalele elemente, va prezenta anumite momente speciale,
exemplificând rolul lor și va arăta felul în care vecernia a fost receptată în
teologia liturgică ortodoxă românească și contribuțiile acesteia la dezvolatrea
ei (în principal prin compunerea de slujbe și rânduieli în cinstea unor Sfinți
de proveniență autohtonă).
Citiţi mai departe studiul de religie aici:
[i] Alexandre Schmemann, Introducere
în teologia liturgică, traducere
Vasile Bârzu, Editura Sophia, București, 20002, p. 48.
[ii] Ene Braniște, Liturgica generală, vol. 1, Ediția a II-a, Editura Episcopiei
Dunării de Jos, Galați, 2002, p. 68.
[iii] Ioan Vasile Botiza, Elemente de liturgică creștină orientală, Editura Medicală universitară ,,Iuliu
Hațieganu, Cluj-Napoca, 2005, p. 129.
[iv] Dumitru Megheșan, Vecernia –
nostalgia grădinii – creație, Edituura Bibliotecii Revistei Familia, Oradea,
1997, p. 9.
[v] Ibidem, p. 9.
[vi] Păstrată atât în anumite rugăciuni care se rostesc la fiecare
vecernie, după cum se va vedea ulterior în cadrul lucrării, cât şi în anumite
rugăciuni ale preotului. Cf. ***, Liturghier,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 2000, pp. 10-16, 28-46, unde pe lângă îndrumările tipiconale sunt
prezentate și rugăciunile pe care trebuie să le rostească preotul în anumite
momente ale slujbei, precum și felul în care trebuie făcută această rostire.
