Autor: Al Florin
Ţene Publicat în: Ediţia
nr. 1152 din 25 februarie 2014 Toate Articolele
Autorului
Nicolae N. Tomoniu, Ultimii
soldaţi ai neamului românesc, Editura Semănătorul, Tismana, 2014.
Recenzie de Iuliu-Marius
Morariu
Sub titlul "Ultimii soldaţi ai
neamului românesc", îşi adăposteşte distinsul profesor sămănătorist Nicolae
Tomoniu de la Tismana, ultimul său volum, compus din mai multe note de
călătorie, între care sunt intercalate şi amintiri din vremea când era elev (1) la şcoala militară de ofiţeri rezervă,
precum şi un medalion dedicat profesorului Constantin Giurginca, personajul
principal al operei.
Lucrarea beneficiază de un
cuvânt înainte al cunoscutei scriitoare Cezarina Adamescu, în care aceasta
prezintă pe scurt conţinutul ei, reliefând şi analizând unele dintre pasajele
cele mai interesante. Domnia sa arată, încă dintru începutul operei,
întrebările care au stat la baza demersului memorialistico-istoriografic
întreprins de profesorul gorjean:
Cartea începe, firesc, cu o
sumă de întrebări şi nedumeriri la care autorul, desigur că nu poate primi
răspuns, dar, conştiinţa sa şi demnitatea de român îl îndeamnă să le pună,
măcar pentru cei care, poate, vor dori să cunoască aceste lucruri: ,,Care-i
rostul, în România neo-vasală de astăzi a urmaşilor vitezei Armate Române, ai
cărei soldaţi, cântând cu arma în mână ,,Treceţi batalioane române Carpaţii”
făcură România Mare, făcură o Românie ,,dodoloaţă” şi glorioasă cu mareşali
care stăteau la masă, de la egal la egal cu marii mareşali ai Europei? Cât
patriotism mai există acum în pieptul soldatului român după ce Armata română
postdecembristă pierdu Războiul Apărării Neamului pe timp de pace, ajungând o
tristă armată de mercenari pusă în slujba familiei marelui Yankeu, a consoartei
sale Coana Europa şi a Naţiunilor Unite dându-şi jertfa de sânge prin munţii..
Afganistanului”.
Întrebări care pot părea
crude, dar sunt în cea mai perfectă legitimitate, mai ales, aşezate în gura
unui fost soldat care-şi vede toată jertfa distrusă, risipită, luată în
derâdere, azi când cuvântul PATRIOTISM a devenit atât de vetust încât aproape
nimeni nu-l mai pomeneşte (pp. 6-7)....
Reflecţiile nu se opresc
aici, ci în contrapunere cu situaţia ante-revoluţionară se face o analiză a
necesităţii forţelor româneşti de ordine şi de apărare a granițelor ţării, aşa
cum s-a întâmplat de veacuri pe pământul românesc ( p. 16).
Această prezentare reuşeşte
cu siguranţă să stârnească interesul lectorului, care, curios să afle răspunsul
la întrebările adresate, va aprofunda, de bună seamă, cele cuprinse în operă.
În cuvântul înainte al
autorului, distinsul dascăl arată apoi care este istoria acelei cărţi, şi cum,
proiectul iniţial, ce urma să apară la editura regretatului Arthur Silvestri,
apărut în anul următor trecerii acestuia la cele veşnice, le editura on-line de
la Tismana (p. 4). De asemenea, aduce mulţumiri domnului profesor Giurginca, pentru
volumul "Piramida cantemiristă", care, după cum însuşi mărturiseşte, a
constituit o sursă documentară de nepreţuit (p. 4.).
Urmează apoi descrierea
călătoriei întreprinse în Banatul montan, la Petnic, în scopul întâlnirii cu
domnul Constantin Giurginca, fost profesor la Liceul Militar ,,Dimitrie
Cantemir” din Breaza şi apoi a dialogurilor întreprinse cu acesta şi cu fostul
său elev, comandorul Traian Popescu. În cadrul acestor discuţii, interlocutorii
abordează atât probleme ce vizează trecutul României, cât şi prezentul sau
viitorul ei.
Pe parcursul cărţii,
profesorul Tomoniu simte nevoia să facă recurs adesea la modelele pe care le
oferă istoria, precum Iovan Iorgovan (pp. 43-51) sau Basarab(ă) (pp. 28-32),
context în care combate ipoteza djuvaristă conform căreia voievodul ar fi fost
de neam cuman, şi să-şi exprime dezacordul cu privire la anumite tendinţe de
falsificare a istoriei şi de denigrare a personalităţilor ei. Totodată, domnia
sa îşi exprimă regretul şi cu privire la schimbarea în rău a României şi la
încercarea de distrugere a celei mai importante structuri de apărare a ei,
armate.
Lucrarea este însoţită de
asemenea şi de trei anexe, în care autorul prezintă momente amuzante din
perioada când a fost elev la şcoala militară de ofiţeri rezervă (pp. 56-61). Interesante şi pline de tâlc
sunt atât epigramele domniei sale cu privire la viaţa de soldat de atunci (p.
57), cât şi evocarea vieţii de biban a colegului cu pile (p. 56), sau cea
privitoare la laserul lui Ceauşescu (pp. 59-61). Cum era de aşteptat, pentru
a-şi face mai atractive memoriile de călătorie, domnul Tomoniu le garniseşte cu
instantanee de la faţa locului, cărora li se adaugă şi fotografii mai vechi,
legate de anumite evocări.
Având în vedere frumuseţea
operei domniei sale şi densitatea informaţiilor istorice bine documentate pe
care ea le furnizează cititorilor interesaţi de istoria ţării noastre, dr şi
savoarea pasajelor literare şi anecdotice prezente în conţinutul ei, nu putem
decât să recomandăm cititorilor dornici de o lectură plăcută şi educativă
deopotrivă, prezentul volum şi să-l felicităm pe neobositul autor pentru
această realizare editorială.
(1) Până în anul 1989, armata nu era obligatorie pentru absolvenţii de învăţământ superior. Aceştia erau chemaţi, tot obligatoriu, la şcolile de ofiţeri de rezervă. Gradul lor era de "elev", grad special prin care avansarea la gradul de sublocotenent (cel mai mic din corpul ofiţerilor) se făcea direct, fără să se treacă prin gradele obişnuite, de la soldat la gradaţi. După chemări succesive la concentrare se trecea la avansări prin care se ajungea în final la gradul de căpitan.
Referinţă Bibliografică:
Ultimii soldaţi ai neamului românesc / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1152, Anul IV, 25 februarie 2014.
Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Al Florin Ţene
